G4Media.ro

Ce modificări legislative trebuie să facă Bulgaria pentru a intra în Schengen…

Foto: Omer Messinger / AFP

Ce modificări legislative trebuie să facă Bulgaria pentru a intra în Schengen până la sfârșitul anului

Modificările legislative privind răspunderea procurorului- general și reformarea Comisiei Anticorupție sunt două dintre condițiile pentru admiterea Bulgariei în spațiul Schengen, a confirmat ministrul bulgar de externe Nikolai Milkov. Până acum, Țările de Jos și Austria s-au declarat împotriva aderării Bulgariei la zona de liberă circulație. Țările de Jos subliniază problemele cu statul de drept din Bulgaria, în timp ce Austria se concentrează pe criza migranților, transmite Mediapool, citată de Rador.

„Legile pe care Olanda le solicita au fost reduse la două – răspunderea procurorului-general și reformarea Comisiei Anticorupție. Principala responsabilitate pentru Schengen este în Adunarea Națională”, a spus Nikolai Milkov. Potrivit acestuia, dacă aceste două legi vor fi adoptate, asta ar deschide calea unei evaluări pozitive a Țărilor de Jos. „Noi avem cadrul, algoritmul acţiunilor care duc la Schengen. Există posibilitatea ca în toamnă Bulgaria să fie primită în Schengen”, a adăugat Milkov.

Se așteaptă ca Țările de Jos să își analizeze din nou poziția după raportul din iulie privind statul de drept în toate statele membre UE. Milkov a transferat însă situația cu Austria către Ministerul Afacerilor Interne. Olanda a blocat doar Bulgaria, în timp ce Austria a blocat atât Bulgaria, cât și România. Și există posibilitatea ca cele două țări să fie separate în drumul lor către Schengen, dacă Bulgaria nu reacţionează. Săptămâna aceasta, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a vizitat Bucureștiul. „România a făcut progrese foarte bune în lupta împotriva migrației ilegale, dar mai este un drum lung de parcurs până la a proteja efectiv frontierele externe ale Uniunii Europene”, a spus Karner.

Comisia Europeană a decis deja să ajute cele două țări balcanice să păzească în mod adecvat granița pentru a împiedica trecerea ilegală a migranților. Aderarea la Schengen necesită un consens deplin din partea tuturor statelor membre.

Sursa: Mediapool/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Auzi,legiferarea raspunderii procurorului general?Ce atata frică de această functie?Nu gasesc ei un Licu,pe care sa-l puna sa raspundă?Fac legea,in cele mai exigente cerinte,si pun un „insolvabil” sa dea cu subsemnatu’🤣!