G4Media.ro

Chiriţoiu: În spiritul legii, Petrom ar trebui să plătească taxa de solidaritate.…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Chiriţoiu: În spiritul legii, Petrom ar trebui să plătească taxa de solidaritate. În litera legii, nu pot să vă spun ce s-a întâmplat

OMV Petrom ar trebui să plătească taxa de solidaritate, pentru că e clar că a beneficiat de creşterea preţului şi cred că, în spiritul legii, se încadrează, dar în litera legii nu pot să spun ce s-a întâmplat, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

„Expresia e: unde-i lege, nu-i tocmeală. Acum, bănuiesc că legea nu e atât de neclară cât să nu înţeleagă lumea dacă trebuie să plătească sau nu. Legea transpune o hotărâre europeană. În toată Europa s-a spus: companiile astea din energie au beneficiat… nu e vina lor, dar nu e nici meritul lor că au aceste profituri, că au crescut mult preţurile în energie, şi atunci e cumva incorect să le rămână profiturile, pentru că au rezultat din invazia rusească, nu dintr-o performanţă managerială deosebită a lor. Şi atunci nu e corect să le rămână lor profiturile astea foarte mari, trebuia să ia şi statul o parte, mai ales că statul, undeva, trebuie să îi ajute pe cei care sunt afectaţi de creşterea asta mare de preţuri. Şi acesta e un lucru care se întâmplă. România l-a făcut, a fost a doua ţară care a introdus această taxare specială pentru firmele din electricitate şi gaze. După Spania, am fost prima ţară care a introdus-o la sfârşitul lui 2021. Acum Uniunea a zis: dar şi ăştia din petrol, nu numai energie, numai electricitate şi gaze… Şi a venit statul nostru cu această ordonanţă. Deci, logic ar fi să plătească, că ăsta a fost sensul. Da, Petrom e clar că a beneficiat de creştere a preţului”, a explicat Chiriţoiu.

El a subliniat că sensul deciziei europene şi sensul legii noastre era ca firme care au beneficiat de acest context şi nu aveau ele un merit să plătească.

Şi cred că Petrom se încadrează. Deci ea, în spiritul legii, ar trebui să plătească. Acum, nu pot să vă spun în litera legii ce s-a întâmplat”, a punctat preşedintele Consiliul Concurenţei.

Conform art. 1, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului, taxa de solidaritate se aplică firmelor care au cifra de afaceri de peste 75% inclusiv, din activităţi desfăşurate în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, cu codurile CAEN: 0610 – Extracţia ţiţeiului, 0620 – Extracţia gazelor naturale, 0510 – Extracţia huilei, 1910 – Fabricarea produselor de cocserie şi 1920 – Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului.

Totodată, contribuţia de solidaritate se datorează şi de către părţile afiliate.

Ministerul Finanţelor a transpus prin Ordonanţa de Urgenţă, aprobată în şedinţa de Guvern din 29 decembrie 2022, prevederile Regulamentului UE 2022/1854 care vizează toate statele membre şi are ca principal obiectiv protejarea categoriilor vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice.

Potrivit autorităţilor române, în urma acestei măsuri ar urma să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei. Contribuţia de solidaritate este de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021. Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile

Săptămâna trecută, grupul austriac OMV a anunţat că, în ceea ce priveşte contribuţia de solidaritate decisă la nivelul UE şi transpusă în legislaţia din România prin OU din 29 decembrie 2022, consideră că „OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Chiriţoiule, iti zic eu ce s-a intamplat: INCOMPETENTA

  2. Daca aplicam legile in spiritul lor eu zic sa nu mai platim nici unul impozite.
    Nici nu ar trebui sa exista legi care sa te taxeze ca ai facut prea mult profit.
    Statul este doar incompetent!

    • daca profitul e facut pe spatele celor mai de jos, celor care scot banii din buzunar, si pe spatele unor oameni invadati de putler, atunci trebuie taxat. Cum spune si in articol, nu au luat banii aia pt ca sunt niste oameni extraordinari care au schimbat din temelii industria.

    • Hai sa vedem de ce au facut profit extraordinar, nu pentru ca tu stat incapabil ai facut legi strambe? Plafonarea pretului a facut sa fie speculat. Daca nu interveneau era mai bine.
      Vrei sa stimulezi o categorie de produse scazi TVA.
      Un pret subventionat nu te obliga la economie, este anormal si intr-o economie de piata face mai mult rau. Daca sunt produse care se vand cu profit mare apar si alti doritori sa castige bani si investesc. Vrei sa ajuti pe cei care castiga putin le scazi taxele pe munca ca si asa sunt imense. Asa stimulezi munca nu ajutoarele sociale. E scump curentul? Da, iti cumperi becuri ecologice si consumi mai putin curent, e scump curentul la casa iti cumperi panouri. Lasa oamenii sa se descurce singuri in functie de ce au nevoie.
      La noi se fac legi pentru campanie electorala si ne costa foarte mult. In loc sa o ducem mai bine avem inflatie fara numar, bugetari fara numar si din pacate nici urmatorii 2 ani vom continua in acelasi stil.

  3. guvernul pe jumate socialist nu a avut nimic de zis cand partenerii lor au decis sa transpuna legea cu 75% desi directiva UE spune ca procentul poate fi hotarat de fiecare tara intre 30 si 75%. Guvernul pe jumatate socialist a hotarat cel mai mare numar, ca sa fie vizate cat mai putine companii private.

    Votati PSD-PNL-UDMR-AUR in continuare, tot asa o sa traim. Ei or sa zica ca nu sunt bani, si atunci cand au ocazia sa ia bani de la cei ce au oricum prea multi, vor refuza, vor gasii alti vinovati, probabil si in cazul asta USR a bagat ceva in PNRR si de asta a iesit legea asa.