G4Media.ro

Preşedintele german spune că îi înțelege pe manifestanții chinezi: „Cu toţii ne…

sursa foto: FAcebook

Preşedintele german spune că îi înțelege pe manifestanții chinezi: „Cu toţii ne amintim propria noastră luptă împotriva Covid-ului şi povara pe care a reprezentat-o”

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat luni că „înţelege” „nerăbdarea” manifestanţilor din China faţă de restricţiile drastice anti-Covid, relatează Agerpres, conform AFP.

„Înţeleg că oamenii îşi exprimă nerăbdarea şi nemulţumirile pe străzi”, a apreciat şeful statului într-un interviu pentru Deutsche Welle. „Ca democrat, pot spune că libertatea de expresie este un bun public important”, a menţionat el.

„Cu toţii ne amintim propria noastră luptă împotriva Covid-ului şi povara pe care a reprezentat-o”, a subliniat preşedintele german.

„Ne putem imagina cât de grea este povara pentru oamenii din China, unde măsurile sunt mult mai stricte, sunt în vigoare de mult mai mult timp şi sunt înăsprite în continuare”, a adăugat el.

Preşedintele german şi-a exprimat speranţa că „autorităţile din China vor respecta dreptul la libertatea de expresie şi de manifestare”.

Autorităţile chineze au făcut totul luni pentru a stăvili mişcarea de protest de o amploare istorică împotriva restricţiilor sanitare şi pentru mai multe libertăţi. Prin dimensiunile sale teritoriale, această mobilizare pare a fi cea mai importantă după manifestaţiile pro-democraţie din 1989, reprimate în mod brutal.

Mobilizarea este punctul culminant al unei nemulţumiri populare care se face simţită de mai multe luni în China, una dintre ţările din lume care aplică o politică strictă de „zero COVID”, cu lockdown-uri repetate şi teste PCR aproape zilnice pentru populaţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Iar sa bagat in seama ăsta? Prietenasul dictatorului comunist a facut numai gafe pe plan mondial.

  2. Asta i culmea nesimtirii: in Germania, in timpul protestelor, Polizei blocau oamenii si ii lasau sa plece doar dupa identificare. Apoi trimiteau in Posta un formular unde trebuia sa explice ce au cautat acolo. Si acum il freaca patina de chinezi. Culmea culmilor!