G4Media.ro

Ciprian Ciucu, apel către bucureștenii care vin la „West Side Christmas Market”:…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciprian Ciucu, apel către bucureștenii care vin la „West Side Christmas Market”: Lăsaţi maşinile acasă! Nu sunt locuri de parcare suficiente

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, le solicită celor care vin la „West Side Christmas Market”, organizat în Parcul Drumul Taberei, să-şi lase maşinile acasă, pentru că în zonă nu sunt locuri de parcare suficiente, iar cine parchează neregulamentar va fi sancţionat, relatează Agerpres.

„Lăsaţi maşinile acasă! Nu sunt locuri de parcare suficiente în zonă, iar cine încalcă regulile este aspru sancţionat! În Sectorul 6 nu se parchează pe spaţiul verde! Este important de ştiut pentru cei care locuiesc în alte zone ale Capitalei şi chiar în alte judeţe şi vin la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei. Amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei, în funcţie de masa autovehiculului. Iar poliţiştii locali o aplică. Au făcut-o şi în primele trei zile de „West Side Christmas Market”, când mulţi nu au ţinut cont de recomandarea de a folosi mijloacele de transport în comun şi au parcat pe oriunde: pe spaţiul verde, pe carosabil, pe trecerile de pietoni, pe trotuare şi chiar în staţiile STB”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Primăria Sectorului 6.

Edilul Ciprian Ciucu îi îndeamnă pe cei care vor să meargă la târg să vină cu metroul sau cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă.

„Fac apel la vizitatorii târgului să vină cu metroul, deoarece există staţie fix la Parcul Drumul Taberei, cu tramvaiul 41, care lasă călătorii în buza parcului, sau cu autobuzele şi troleibuzele. Cei care aleg să vină cu maşina personală trebuie să ştie că, dincolo de faptul că vor aglomera zona, vor pierde mai mult timp în trafic şi vor avea mai puţine ore la dispoziţie pentru a le petrece la ‘West Side Christmas Market’. Locurile de parcare publice sunt limitate în zonă, iar cele rezidenţiale sunt deja atribuite. La astfel de evenimente, peste tot în lume se ajunge mult mai bine cu transportul public! În Sectorul 6, Poliţia Locală are toleranţă zero pentru parcatul pe spaţiul verde, ceea ce au aflat deja vizitatorii din afara Sectorului 6, neobişnuiţi cu acest lucru în sectoarele sau localităţile lor”, a transmis Ciucu, citat în comunicat.

Potrivit sursei menţionate, „West Side Christmas Market” a bătut recordul la număr de vizitatori, peste 100.000 de oameni fiind prezenţi în Parcul Drumul Taberei, în weekend, la deschiderea târgului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. ” nu se parcheaza pe spatiul verde” – buna asta
    dom’ primar sa o ia intr-o seara la pas prin cartier. pe prelungirea ghencea, segmentul in constructie de ani de zile, sunt parcati baietii la scara, sa nu care cumva sa fie nevoiti sa treaca peste cele 3 randuri de trotuare in curs de amenajare.

    • Exagerezi. Ala e drum in lucru. Si unde sa isi puna masina cand desteptu de primar face drum cu 2 benzi dar fara parcari. La lidl e plin de masinile de pe prelungire. Daca atata ne duce capu’…..

  2. Nu. Eu vin cu mașina, pentru că așa vreau. Nu contează că am metroul chiar lângă târg sau că pot ajunge și cu 41. Sunt jmeker. 50% din București e ca mine, nu vă faceți speranțe.

  3. Ciucu Westside

    Westside in this m_________er right here
    Westside in this m_________er
    Yeah
    Westside in this m_________er right here
    Westside in this m_________er
    UH
    Outlaw in this m_________er right here
    Outlaws in this m_________er
    UH
    In this m_________er right here
    In this m_________er
    UH

    2CiCi

  4. Ma tot intreb , Miticii din Bucale au locuri de munca , ii intalnesti peste tot in tara , unde e un parastas organizat de primarii , Miticii sunt prezenti , ii gasesti prin toate vagaunele din tara , sa vezi ce inghesuiala o sa fie de ziua Valahiei la fasola cu ciolan afumat ..mai mergeti la munca lasati cersitul ….

    • Bravo , bine că ești tu un om echilibrat, echidistant și neutru , față de noi ăștia din Bucale’ cu servicii și pomanagi.

  5. Chiar ma gandeam cum va numi acest parc tematic si asteptarile nu mi-au fost inselate. Puteam sa pariez ca numele va fi in engleza…Sa inteleg ca avem si placute bilingve cu engleza prima limba si dupa aceea romana a doua limba? Oricum spune foarte multe denumirea acestui targ adica: Piata de Carciun de pe partea de vest…Inspirational…