G4Media.ro

Donald Trump, criticat puternic, inclusiv în Partidul Republican, după o cină cu…

Sursa foto: Donald Trump/Facebook

Donald Trump, criticat puternic, inclusiv în Partidul Republican, după o cină cu Kanye West şi un adept al supremaţiei albilor, Nick Fuentes

Fostul preşedinte american Donald Trump este criticat puternic de Casa Albă şi de către o parte a Partidului său Republican pentru că a luat cina, săptămâna aceasta, la Mar-a-Lago, cu rapperul Kanye West şi cu un adept al supremaţiei albilor, Nick Fuentes, şi se apără pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, dând asigurări că masa a fost ”rapidă” şi ”fără poveşti”, relatează AFP, citată de News.ro.

Kanye West, care îşi spune Ye, se află în centrul unei serii de controverse, între altele din cauză că a publicat pe reţele de socializare declaraţii denunţate drept antisemite.

Donald Trump, care candidează la fotoliul de la Casa Albă în 2024, a confirmat că a luat cina cu starul lumii rap, la Mar-a-Lago, reşedinţa sa din Florida, şi a fost criticat imediat de clasa politică americană.

”Intoleranţa, ura şi antisemitismul nu au ce căuta în America, inclusiv la Mar-a-Lago”, a denunţat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates.

În centrul polemicii se află participarea la această cină a lui Nick Fuentes, în vârstă de 24 de ani, cunoscut pentru răspândirea ideilor supremaţiei albilor prin podcasturile sale.

Potrivit organizaţiei americane de luptă împotriva antisemitismului Anti Defamation League (ADL), tânărul ar fi pus în discuţie existenţa Holocaustului.

Întrebat despre acest lucru, Joe Biden a respins, sâmbătă, întrebarea.

”Nu vreţi să ştiţi ce gândesc”, a declarat şeful statului american.

Denunţări au apărut inclusiv în tabăra lui Trump.

”Orice întrevedere, chiar şi de curtoazie, cu un antisemit ca Kanye West şi o scursură ca Nick Fuentes este inacceptabilă”, şi-a exprimat regretul fostul ambasador al lui Trump în Israel, David Friedman.

”Vreau să-i spun prietenului meu Donald Trump că el valorează mai mult de-atât”, a declarat el.

Fostul locatar al Casei Albe s-a apărat pe reţeaua sa de socializare, dând asigurări că masa a fost ”rapidă” şi ”fără poveşti”.

Donald Trump spune că s-a ”înţeles foarte bine” cu Kanye West şi că acesta nu a făcut ”nicio declaraţie antisemită”.

Magnatul în domeniul imobilizar a precizat că rapperul ”a apărut cu trei prieteni de-ai săi despre care nu ştiam nimic”.

”Eu nu-l cunoşteam pe Nick Fuentes”, a insistat el în alt mesaj.

Intervievat de AFP în 2017, după ce a participat la o adunare a extremei drepte la Charlottesville, Nick Fuentes şi-a prezentat lupta împotriva ”imigraţiei masive” şi ”multiculturalismului”.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Trump isi asigura votul rasistilor americani si al admiratorilor lui Kanye West, in timp ce va scapa ieftin doar prefacandu-se ca nu stia nimic despre agenda noilor i.d.i.o.t.i utili.
    Posibil ca impreuna sa reprezinte 10% din votanti.
    Daca procurorii nu au suficiente dovezi care sa il implice direct, Trump ramane principalul favorit la castigarea alegerilor in 2024.

    • Nici măcar republicanii nu-l mai vor pe Trump. Când Fox News a trecut la Ron DeSantis, e clar destinul lui Trump.

    • Este oare? Republicanii nu l-au vrut niciodata pe Trump, votantii lor da.
      E incredibil cum media si democratii inca il subestimeaza pe Trump dupa ce s-a intamplat in 2016.
      Trump are asigurat 30 spre 40% din votul republican indiferent de ce mai zice sau face. Aia sunt fani hardcore, nu exista alta optiune pentru ei. Il vad pe Trump ca un semizeu.
      Are de convins doar vreo 10 spre 15%. Iar in alegerile generale ar castiga impotriva oricarui democrat dintre cei de astazi.

  2. This guy is delusional.

  3. El si Musk sunt din aceasi aluat. KKK scrie pe spatele lor.

  4. nick fuentes e interzis degeaba, e prea prostanac ca sa insemne ceva!