G4Media.ro

Primăria Capitalei va sprijini financiar 2.500 de pacienţi bolnavi de cancer/ Care…

sursa foto: Pexels

Primăria Capitalei va sprijini financiar 2.500 de pacienţi bolnavi de cancer/ Care sunt condițiile pentru a primi ajutorul de 5850 de lei

Primăria Municipiului Bucureşti va sprijini financiar 2.500 de pacienţi bolnavi de cancer care au indicaţie medicală eliberată de oncolog, transmite News.ro.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, sâmbătă, că fiecare pacient, în funcţie de recomandările medicale, va putea beneficia de servicii în valoare de 5.850 de lei.

Se vor acorda:

  • 10 şedinţe de kinetoterapie x 135 de lei/şedinţa;
  • 10 şedinţe de drenaj limfatic manual x 170 de lei/şedinţa
  • 10 şedinţe de consiliere psihologică (5 adresate pacientului şi 5 pacientului împreună cu un aparţinător) x 250 de lei/şedinţa
  • o consultaţie de nutriţie oncologică x 300 de lei/consultaţie

”Proiectul, iniţiat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituţie coordonată de viceprimarul Horia Tomescu, a primit aprobarea consilierilor generali în şedinţa de vineri şi se va desfăşura în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024. Finanţarea se face de la bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi/sau alte surse legal constituite. Bugetul multianual al proiectului este în valoare de 14.625.000 lei, din care 7.312.500 lei pentru anul 2023 şi 7.312.500 lei pentru 2024”, a mai transmis primarul general.

Potrivit acestuia, beneficiarii proiectului trebuie să fie pacienţi români, cu domiciliul stabil în Bucureşti (sau cu viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii), diagnosticaţi cu diferite forme de cancer.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De ce sa sprijine primaria? Nu avem sistem de sanatate?