G4Media.ro

Taxă de 2.500 de lei/zi, pentru filmări în clădirile din patrimoniul Municipiului…

Sursa foto: Facebook Muzeul Municipiului București

Taxă de 2.500 de lei/zi, pentru filmări în clădirile din patrimoniul Municipiului Bucureşti / ”Se putea filma şi în trecut, dar era exclusiv decizia conducătorului instituţiei, care avea în administrare acel imobil” / Au crescut şi tarifele de vizitare practicate de către Muzeul Naţional al Literaturii Române

O taxă de 2.500 de lei/zi/locaţie se va plăti pentru filmările efectuate în interiorul clădirilor din patrimoniul Municipiului Bucureşti, anunță Agerpres.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei, în baza unui amendament formulat de către viceprimarul Stelian Bujduveanu.

„Această completare vine ca o necesitate şi o dorinţă din partea industriei cinematografice, care a dorit să filmeze de-a lungul timpului reclame, chiar şi pelicule de lung metraj în interiorul clădirilor monumente istorice care aparţin Municipalităţii. Nu s-a putut, pentru că nu a existat această prevedere. Prin această prevedere, primăria încasează venituri la bugetul local şi creează cadrul predictibil pentru această industrie, pentru a promova valorile Municipiului Bucureşti”, a spus viceprimarul.

Liderul grupului PSD, Aurelian Bădulescu, a declarat că filmările în interiorul clădirilor din patrimoniul Municipalităţii au fost posibile şi până în prezent, dar că nu se percepeau bani.

„O să regăsiţi chiar filme întregi în aceste clădiri (…). E foarte bine, numai că diferenţa între ce a fost şi ce este: noi nu le luam banii. Dumneavoastră le-aţi pus o taxă”, a spus el.

„Aşa este, se putea filma şi în trecut, dar era exclusiv decizia conducătorului instituţiei, care avea în administrare acel imobil. Şi atunci nu se crea un cadru predictibil pentru industria respectivă. De aceea a venit ca necesitate această reglementare. Aşa cum există o reglementare pentru ocuparea domeniului public pentru a filma, este normal să existe şi o taxă pentru a filma în interior. Această propunere vine chiar din industria cinematografică şi noi am preluat-o”, a replicat Bujduveanu.

În baza aceleiaşi hotărâri a fost indexat, începând din anul 2023, impozitul pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, ca urmare a modificări ratei de schimb leu-euro.

Totodată, au crescut şi tarifele de vizitare practicate de către Muzeul Naţional al Literaturii Române: de la 11 lei la 15 lei pentru adulţi şi de la 5 lei la 7 lei pentru elevi, studenţi, pensionari, militari şi grupuri organizate. Pentru copii mai mici de 7 ani, persoane cu handicap şi însoţitorii lor, intrarea este gratuită.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De ce sa fie gratuit. Mai bine cu taxa sa faca niste bani in plus. Pur si simplu sarlatani.