G4Media.ro

BREAKING Iohannis vorbește despre varianta amânării unei decizii privind intrarea României în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

BREAKING Iohannis vorbește despre varianta amânării unei decizii privind intrarea României în Schengen: „Dacă nu reuşim până pe 8 decembrie să avem o certitudine, e posibilă amânarea deciziei cu o lună sau două luni”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Riga, că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două.

Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată şi interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen”, a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul leton, Egils Levits, transmite Agerpres.

El a subliniat că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen.

„Sunt întrebări legitime şi noi suntem dispuşi şi pregătiţi să dăm răspunsurile. Aşa putem acum să răspundem de exemplu prietenilor olandezi că MCV a fost ridicat şi această barieră nu mai există. Avem pentru toţi cei interesaţi cele două seturi de experţi care au verificat pregătirea României şi au găsit ambele runde de experţi că suntem foarte bine pregătiţi. Nu avem flux migratoriu, asta pentru prietenii austrieci, iar pentru cei din Suedia care au avut anumite întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea poliţienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiţi aşa psihic, suntem pregătiţi cu oameni, deci suntem chiar pregătiţi şi au existat şi până acum programe care au dat rezultate bune. Suntem dispuşi să le extindem. Noi nu doar spunem că Spaţiul Schengen devine mai sigur dacă România intră, noi dovedim acest lucru şi vom dovedi şi în continuare”, a afirmat Iohannis.

El a spus că este de dorit ca până la Consiliul JAI toate aceste întrebări să primească răspuns şi să existe o înţelegere.

„Asta este varianta pe care ne-o dorim şi aceasta este varianta care a fost propusă de preşedinţia Consiliului Uniunii care momentan este la Cehia, însă, vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câştig pentru Spaţiul Schengen şi ca să completez ce am spus – unii au întrebări pentru noi şi alţii pun sub semnul întrebării Schengen. Spaţiul Schengen funcţionează după nişte reguli care au fost stabilite acum câţiva ani. Lumea s-a schimbat. Ştim şi noi acest lucru şi este nevoie de îmbunătăţirea unor abordări, unor proceduri. Noi suntem parte din acest proces. Suntem acum parte din procesul de îmbunătăţire a Spaţiului Schengen şi evident că, dacă vom deveni parte din el, vom continua aceste demersuri, însă argumentul că dacă Spaţiul Schengen nu este perfect România şi alţii trebuie să rămână afară nu mi se pare chiar unul pertinent”, a conchis şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită oficială în Letonia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

46 comentarii

  1. 🤣 Asta e un NU clar, dar asta-i guvernarea de „băgat sub preș” . Ce pretenții să mai ai. 🤔

    • Imi place cum gandeste presedintele, eu l-am votat de 3 ori.😉

    • Pai mai ieri era stirea ca pe justitie stam bine… Asa cum erau stirile cu productia la hectar acum 33 de ani.

    • Daca lupta anticoruptie era la fel de mare ca in timpul lui Kovesi, daca la CCR si CSM ar fi fost patrioti nu s.c.l.a.v.i ai mafiei feseniste, daca PSD si PNL ar fi avut cate maxim 10% iar AUR n-ar fi intrat in Parlament … Romania era de mult in Schengen, fara MCV si cu jumatate din numarul de autostrazi deja construite.

      Romania era

  2. Dupa ce am asteptat 11 ani, ce mai conteaza o luna, doua in plus?

    • O luna -doua, un an – doi, zece ani, douazeci. Mda…
      SUA a fost un aliat fidel si corect spre deosebire de unele javre din UE. Javre care injură SUA – fiind infiltrate de agenți ruși în guvern.
      Poate ar trebui să cerem activarea articolului 5 NATO?
      Sau măcar articolul 4.

    • Nu cerem activarea niciunui articol NATO, nici 4, nici 5.

    • După 33 de ani, ce-ar fi dacă hoții USL s-ar lăsa de furat ?

  3. credeam deja ca UE s-a timpit de tot, dar vad a in momentele critice, cineva o trimite pe ursula pe canapea, unde ii este de fapt locul.

  4. Cand vedem 1000 de politicieni c0rupti la pu5carie , doar atunci sa intram in Schengen

    • Lucrezi la Comisia Europeana, sau stai pe tusa?

  5. ” din varii motive” cum ar fi corupție corupție, corupție…..

    • Din varii motive presedintele a dat USR-ului sansa sa guverneze desi nu avea suficiente voturi si nimic a facut si a si plecat de suparare. Alta sansa sper sa nu mai fie pentru acest partid.

  6. Oare Klaus nu s-a înteles cu seful omw ca trebe sa cedam si partea Ro din Petrom ?

  7. Ghici ghicitoarea mea: ce tara va avea presedintia Consiliului incepand cu 01.01.2023 (hint: incepe cu „Su” si se termina cu „dia”)?
    Daca as fi in locul presedintelui nu as fi asa sigur pe mine ca va fi pusa problema extinderii Schengen pe ordinea de zi in urmatoarele 6 luni…

  8. Oare bode a reusit sa-i enerveze pe austrieci, astfel încât inclusiv cancelarul s-a oparit ?

  9. Nu numai coruptie infioratoare dar au distrus orice mijloc de a tine hotiile sub control macar, tara asta e cam tara infractorilor acum …

    • Prietene, un infractor se invarte intre alti infractori; nu confunda tara cu cartierul in care locuiesti tu.

    • @dumitru, eu zic sa nu confunzi tu strada pe care stai cu tara asta plina de hoti si corupti…
      Doar pentru ca nu vrei sa recunosti, nu inseamna ca nu e asa.

  10. Oare s-a apucat Luluța să faca vreo anchetă ceva, să numere scândurile pe la pretinul Swaitzhopher ală cu defrisările de pădure ?

  11. Deci, este clar…. ne-au fraierit și de data asta!

  12. ce mai conteaza… o luna, doua, 8 ani

  13. Cine ar trebui bagat între bare pentru toate eșecurile ultimilor ani ?

  14. Daca nu se voteaza nimic pe 8 decembrie, sigur nu mai intram,caci dupa aia vin suturile Comisiei de la Venetia si sa vezi atunci cum USL va da vina pe USR pt. esec.

  15. Degeaba vorbești germana dacă in loc sa mergi in Austria, tu te plimbi in Letonia.
    Bine și acolo, dar acum?
    Și de ce îl trimiți numai pe Böde?

  16. Nu va mai agitați!
    Ei n-au făcut nimic, voi nu aveți ce face.
    Asta e un mesaj pentru Pavel Popescu, să nu se apuce să facă legi împotriva firmelor din țările care nu vor extinderea spațiului Schengen.

  17. Romania va intra in Schengen in 2023!
    Nu inteleg unde e drama!
    Decizia e pur politica si bineinteles tarile contra vor si ele ceva afaceri, acolo de-o ciorba, vorba aia.
    Cred ca usericii abia asteapta sa nu intram in decembrie pt. atat ii ajuta trotineta. E absurd sa te bucuri e eventualul rau al propriei tari, dar de la neomarxisti cred ca nu putem avea pretentii.
    Trecand peste asta cred ca suntem pe drumul cel bun. Oricum oamenii normali au alte griji acum, cu ar fi inflatia. Care ghici ce? E mare cam peste tot in lume.
    Sau recesiunea care cel mai probabil va lovi tare toate tarile incepand de anul viitor!

  18. S-a descusut paltonul pe la incheieturi!!!!! Se usuca ficusul in glastra la Cotroceanca!!! Vai de mama lui, auzi la el…. „prietenii austrieci”……. Prietenii cui? Aia cu reprezentanta Mercedeseanka? Sau de la Holzbaubau?????

  19. Urmează președinția Suediei :((((.

    Au scos MCV ul, probabil or sa bage ceva similar pe Schengen: Croația intra acum, Romanika lui Marcel și Nicu și Lucică și frații noștri în prostie de peste Dunăre dupa un nou raport peste n luni. Lucica cheltuiește degeaba banii publici ducandu-se la Viena, dacă însuși Dulapul nu a reușit negociind prin intermediul unui om extrem de influenta. Sau poate le donează cartea de doftorat despre siguranța energetică și îi sfătuiește în problemă, el fiind un doftor fix pe energetica care doare acum.
    Pe plan intern, înseamnă că Marcel și cu Nicu sunt obligați să facă rotația in primăvară, nu cred că își mai permite nimeni să se retragă atunci. Dacă e să rupă lanțul de iubire și să își care lăturile în cap, doar acum e momentul de rupere, imediat după anunțarea oficiala a „reușitei”.
    As îndrăzni să îi sfătuiesc cu umilință pe cei de la comunicarepeneleu care bântuie pe-aici să le spună șefilor să îi ascundă câteva luni pe Batistutza și pe Ciobanasul cel Prost PP, în caz că nu intram acum și vom fi monitorizați pentru vreun raport.

    Dar, poate totuși intram în decembrie.

    Dacă problema asta(care părea rezolvată, in circumstanțele extrem de favorabile pentru noi din acest moment) va rămâne suspendată, poate Nicu și cu Marcel și cu Buda și cu Batistutza se apuca de treaba cu desființarea pensiilor speciale, cică e jalon și țara va pierde bani. Dar nu la ciutaciigrohaitori sau la prelipceniiholbati sau la sieneni in studiouri, ci serios, la guvern, ministere, parlament, ceata de la cerereu, pe unde trebuie.

  20. Poate ar trebui sa nu mai stam drepti in fata UE si sa adoptam/legiferam rapid fiecare tampenie pe care o vor ei. Poate ar trebui sa ne vedem interesul noational si sa o lasam mai moale cu interesul comun al statelor UE. Daca nici acum, in al 12 lea ceas, nu ne primesc, desi rapoartele lor spun ca indeplinim conditiile, este clar UE ca e o mare minciuna.
    Nu sunt pentru iesirea din UE ci doar pentru respectarea ad littrram a ceea ce a insemnat UE la infiintare – libera circulatie a persoanelor si a marfurilor. Noi, cand am votat pentru aderarea la UE, pentru asta am votat, nu pentru ce a devenit uniunea acum!

  21. Prietene, un infractor se invarte intre alti infractori; nu confunda tara cu cartierul in care locuiesti tu.

  22. Gabitza, nu mai rostogoli prostii.
    Poate ne spui și nouă când ai votat tu intrarea în UE. Că poate tu trăiești intr-o realitate paralelă. Sau poate noi, ceilalți.
    În altă ordine de idei, când te trambalai prin forma de atunci, din anii 80, ai Uniunii Europene, prezentai pașaportul la frontiere, nu treceai ca prin brânză.
    Schengenul a apărut la sfârșitul anilor 80, iar el nu e format doar din țări UE. Sunt 26 de țări, 4 nu sunt din UE. Le afli tu ușor. :)))
    Abia după apariția Schengen te plimbai ca prin brânză dacă aveai cetățenia care trebuie sau fusesesi deja controlat la granița Schengen.
    Dar, uneori, tarile pot institui, din diverse motive, pe perioade limitate, iar controale.
    Românika e OBLIGATA să între în Schengen, pentru că e țară UE. Doar că trebuie să isi facă bine temele. Sau să angajeze diplomați adevărați, nu rude și amante care colcăie prin MAE.

  23. E clar, s-au … iar pe noi….

  24. Iar v-a mințit PSDNL și îi veți vota din nou, fiindcă așa sunteți ca popor, etern creduli.

  25. Nu-i bai! Las ca asa macar pot avea in continuare azil, indienii protejati. Mai o satra city , mai o tabara …

  26. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine că poate nu mai trebuie.
    Nu e nicio grabă.
    Sunt doar curios daca in 8 decembrie se votează amânarea sau se separa Croația de Romania și Bulgaria și Croația intra in decembrie, Romania ceva mai târziu când va reuși să convingă statele sceptice care se tot înmulțesc și Bulgaria altădată.

  27. Sasu” ca petrov (scoala la grivco…): la revedere peneleu… la revedere schengen… pa bode… neatza rareshel…. neatza cioly…. alb ca zapada….

  28. & Indivizii speciei umane sunt cei mai importanți dăunători de mediu, ?

  29. & Reprezentanții celor cu puști multe sunt intitulați ,,lideri”, ?