G4Media.ro

Lucrările de la Pasajul Unirii respectă întocmai legislaţia în vigoare şi recomandările…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Lucrările de la Pasajul Unirii respectă întocmai legislaţia în vigoare şi recomandările experţilor, anunţă Primăria Sectorului 4 / Pasajul a fost verificat de Inspectoratul de Stat în Construcții urmare a mai multor incidente care au avut loc după reparațiile din vară

Primăria Sector 4 a anunțat că la finalulul controlului ISC la Pasajul Unirii s-a stabilit că  lucrările respectă legislaţia şi recomandările experţilor.

Potrivit unui comunicat al administraţiei locale, controlului a fost efectuat în perioada 16 – 22 noiembrie, de către specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) la Pasajul Unirii, urmare a incidentelor rutiere petrecute în cele două luni de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranţă.

În cadrul acestei verificări, inspectorii ISC au analizat o serie de documente pe care atât Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, cât şi executantul şi proiectantul lucrărilor le-au pus la dispoziţie şi din care reiese faptul că au fost respectate legislaţia în vigoare, proiectul tehnic, precum şi recomandările/măsurile dispuse de expertul tehnic în vederea punerii în siguranţă şi reabilitării Pasajului Unirii, arată sursa citată.

În cadrul aceluiaşi control, a fost solicitată şi realizarea unei ridicări topografice, în vederea stabilirii cu exactitate a actualelor cote de înălţime ale tunelului rutier şi ale porţilor de gabarit.

Astfel, în urma măsurătorilor executate în mai multe puncte de minim din interiorul tunelului rutier, dar şi la nivelul porţilor de gabarit, specialiştii au ajuns la concluzia că atât tunelul, cât şi porţile respectă întocmai cotele de înălţime: 3,50 metri – porţi gabarit, respectiv, 3,70 metri – tunel rutier, mai precizează Primăria Sectorului 4.

În primele săptămâni după redeschiderea Pasajului Unirii la începutul lunii septembrie, cinci vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier. 

Primarul Daniel Băluţă afirma, în 9 septembrie, că la Pasajul Unirii nu s-a produs niciun viciu de construcţie în urma lucrărilor de punere în siguranţă şi că toate reglementările referitoare la circulaţia pe drumurile publice au fost respectate. El a făcut şi apel către toţi cei care circulă prin pasaj să nu ignore indicatoarele şi nici regulile de circulaţie.

 De asemenea, Primăria Sector 4 anunţa, în acel context, că va cere despăgubiri de la cei responsabili de distrugerile produse la pasaj, în urma acestor evenimente.  

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...