G4Media.ro

Reuters: Rafinăriile europene sunt supraaprovizionate cu ţiţei, pentru că deficitul aşteptat din…

Sursa foto: Pixabay

Reuters: Rafinăriile europene sunt supraaprovizionate cu ţiţei, pentru că deficitul aşteptat din cauza embargoului UE asupra petrolului rusesc nu s-a concretizat încă

Rafinăriile europene s-au trezit supraaprovizionate cu ţiţei, deoarece deficitul aşteptat din cauza interdicţiei UE asupra petrolului rus nu s-a concretizat încă, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Spreadul pentru ţiţeiul Brent pe termen de o lună s-a redus brusc în această săptămână, reflectând o ofertă mai bună pe piaţa fizică a petrolului, pe măsură ce temerile legate de embargoul UE asupra ţiţeiului rusesc încep să scadă.

Comercianţii au citat capacitatea Europei de a înlocui petrolul rusesc cu petrol din Orientul Mijlociu, Statele Unite şi America Latină, în timp ce Asia cere mai puţin ţiţei din cauza încetinirii economice şi a utilizării sporite a petrolului rusesc.

Preţurile contractelor futures pentru petrolul Brent au scăzut, de asemenea, cu aproximativ 7% în această săptămână, slăbind pentru a doua săptămână consecutiv.

”Este prea mult petrol în jur. Rafinăriile (europene) par să fi supracumpărat în noiembrie şi decembrie, probabil din cauza temerilor din jurul petrolului Ural”, a spus un trader european de ţiţei.

El a adăugar că grevele franceze şi întreţinerea rafinăriilor au contribuit, de asemenea, la un surplus de ţiţei.

Preţurile ţiţeiului Ural din Rusia au crescut în august, deoarece comercianţii şi rafinăriile s-au grăbit să cumpere cât mai mulţi barili, de teamă că interzicerea UE asupra petrolului rusesc va duce la penurie.

UE va interzice importurile de ţiţei ruseşti începând cu 5 decembrie şi cele de produse petroliere începând cu 5 februarie.

O limită a preţurilor pentru ţiţeiul rusesc intră şi ea în vigoare pe 5 decembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. „încă”
    Sa vedem după 5 decembrie

    • Facă țițeiul este în surplus, atunci de ce, conform legilor pieței, nu se ieftinește carburantul?

  2. Au cumparat cu speranta ca va creste pretul foarte mult si vor face profituri enorme. Numai specula se face in ziua de azi. De asta se duce economia in jos.. sectorul energetic ar trebui strict controlat de stat.

  3. Am mare încredere în UE!!! Dacă se consideră că trebuie dat acest pas să o facă, fără să-i tremure mâna în a lua decizii…..
    Nu e Führerul Kremlinului buricul pământului, peste tot pe unde a trecut Kremlinul în istoria sa a distrus totul!!!
    USA mereu a intrat peste dictaturi ajutând țara respectivă să se dezvolte la urmă.
    Alé baftaló Kremlin.

    • Chiar asa ….rusii nu se vor imblanzi niciodata ….ei vor sa stapaneasca desi nu-si pot gestiona nici enormele teritorii si bogatii naturale . Occidentul i-a ajutat in ultimii 30 de ani . De -aici inainte sa se descurce singuri fara acces la tehnologiile industriale occidentale !

    • Da, ce mare surpriza ca UE supravietuieste fără țițeiul rușilor ! Cata discuție pe o tema de 2 lei. Au omis autorii articolului sa menționeze ca țițeiul vândut de ruși in Asia are niște super discounturi … adică e o afacere de cacao pt ruși (care au prețuri de extracție relativ ridicate).
      Da așa e când esti tratat mult prea bine, începe sa se urce la cap; și dacă ești înconjurat doar de yesmani ești Pa !

  4. Ba, daca ar avea rumanii memorie, puteati fi recomandati ca si purgativ bio, cu stirile astea de pe videobloguri reluate.
    Inca o data, Ural crude cu Brent crude sunt doua tipuri de titei (crude) diferite, cu clienti diferiti (rafinariile). De aia ungurii si slovacii au cerut derogare pt Drujba, fiindca nu pot face manevra cu Ural sosit Brent sau WTC in port.