G4Media.ro

VIDEO Furtună de zăpadă cu tunete, fenomen rar în statul New York…

Sursa foto: Captură video Twitter/Dave Vogan

VIDEO Furtună de zăpadă cu tunete, fenomen rar în statul New York / Regiunea așteaptă un episod extraordinar de iarnă / Vor fi căderi de zăpadă „istorice” de peste 1,5 metri

O furtună de zăpadă cu tunete şi fulgere, versiunea rară pe timp de iarnă a unei furtuni obişnuite primăvara şi vara, s-a înregistrat joi seară la Buffalo, în vestul statului New York, care se află sub avertizarea unui episod extraordinar de iarnă, relatează CNN.

Aproximativ 6 milioane de persoane din cinci state americane se aflau vineri sub alertă de ninsoare.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, în Buffalo, al doilea oraş ca mărime din statul New York, sunt prognozate căderi de zăpadă „istorice” de peste 1,5 metri, însoţite de temperaturi foarte scăzute.

În zonele din jurul oraşului Buffalo, s-ar putea depune 5 cm de zăpadă pe oră, ceea ce ar însemna că regiunea va avea parte în doar câteva ore de zăpada pe care o are în mod obişnuit într-o lună. Este o prognoză nemaiîntâlnită în ultimii 20 de ani.

Vineri, un utilizator Twitter a auzit în Buffalo sunetul unui tunet.

 

Zăpada cu tunete este un fenomen rar, care se întâlneşte doar în cele mai puternice furtuni de iarnă, cum ar fi nor’easter (furtuni specifice coastei Atlanticului de Nord), viscole intense şi aşa-zisele „cicloane bombă”. Fenomenul rar de furtună cu fulgere şi tunete pe timp de iarnă este explicabil prin instabilitatea atmosferică accentuată, care necesită aer cald. Acest lucru se întâlneşte des primăvara şi vara, dar nu la fel de mult în timpul furtunilor de zăpadă din timpul iernii. Mecanismele care stau la baza ninsorii torenţiale sunt aceleaşi ca în cazul furtunilor obişnuite – e nevoie de o combinaţie de umiditate deasupra suprafeţei Pământului, instabilitate în aer şi un mecanism de curenţi ascendenţi.

Iar acolo unde există tunet, există şi fulgere, numai că dincolo de privelişetea seducătoare, există şi un grad de pericol, aşa că oamenii ar trebui să rămână la adăpost. Totuşi, fulgerele asociate cu furtunile de zăpadă sunt mult mai puţin frecvente decât în timpul furtunilor de vară şi sunt, în general, descărcări de la nor la nor, spre deosebire de trăsnete, când descărcarea are loc cu solul.

Mai există o deosebire: zgomotul tunetului pe timpul furtunii de zăpadă nu se aude la fel ca la furtunile obişnuite. Ninsoarea abundentă înăbuşă sunetul, făcându-l să sune mai atenuat, şi nu ca o bubuitură puternică şi răsunătoare.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Trebuie să vină imediat un zevzec cu creier neted să întrebe „daca ninge, cum pot fi schimbări climatice?”, confundând clima cu vremea, ca un adevărat geniu.

    • Ai citit și tu ceva pe net și aplici acea noțiune unde nu se potrivește deloc. Ești un prost care se crede deștept, victimă a efectului Dunning-Kruger.

  2. Încălzirea globala în acțiune

  3. Nu e narcisism să spui că vremea și clima sunt două lucruri diferite, ci e un fapt științific. Nu e vina mea că ești un prost care se crede deștept.