G4Media.ro

O comisie ONU denunţă ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea…

Sursa foto: Federal Road Agency of the Russian Federation (Rosavtodor) via Wikimedia Commons

O comisie ONU denunţă ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea ca fiind ilegală

O comisie a Adunării Generale a ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care denunţă ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea ca fiind ilegală şi „condamnă încălcările drepturilor omului şi abuzurile” comise împotriva populaţiei din zonă, informează EFE, citată de Agerpres.ro.

Textul, axat pe situaţia drepturilor omului în Crimeea şi promovat de Ucraina şi unii dintre aliaţii săi, a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 79 de abţineri.

În rezoluţie, Comisia a treia a Adunării Generale „solicită Federaţiei Ruse să înceteze imediat agresiunea împotriva Ucrainei şi să îşi retragă necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional”.

De asemenea, face o serie de apeluri către Moscova cu privire la situaţia din Crimeea, pe care a ocupat-o în 2014 şi ulterior a anexat-o.

Printre altele, organismul ONU solicită măsuri pentru a pune capăt imediat tuturor încălcărilor şi abuzurilor privind drepturile omului, denunţând, de exemplu, detenţiile arbitrare, dispariţiile forţate şi tortura.

Textul de 14 pagini solicită Rusiei să elibereze imediat „cetăţenii ucraineni care au fost reţinuţi ilegal” şi pe cei care au fost transferaţi cu forţa pe teritoriul rus, să respecte libertatea de exprimare, de asociere şi de întrunire paşnică şi să se asigure că populaţia are acces la educaţie în limbile ucraineană şi tătară.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat adoptarea rezoluţiei într-un mesaj pe Twitter, în care a mulţumit ţărilor care „şi-au schimbat opinia” şi au susţinut-o.

”Acest război a început cu Crimeea şi se va termina cu Crimeea. Peninsula noastră va fi eliberată, ca toate pământurile ucrainene”, a scris el.

Deşi a fost adoptată, rezoluţia votată miercuri a primit mult mai puţin sprijin decât altele pe care Ucraina şi aliaţii săi le-au propus de la începutul invaziei ruseşti, în februarie, care au trecut, în general, cu majorităţi covârşitoare, observă EFE.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Le-a trebuit 8 ani sa ajunga la această concluzie sau doar acum au avut curajul sa o spuna?