G4Media.ro

Marcel Ciolacu: A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă. Sunt…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Marcel Ciolacu: A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă. Sunt mai multe venituri decât cheltuieli. În coaliție am convenit ca toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi sub nicio formă să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că „o veste foarte bună” este că a doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă, menţionând că sunt mai multe venituri decât cheltuieli şi că a convenit cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ca, în principal, toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi „sub nicio formă” să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană.

„Conform atribuţiilor instituţionale, atributul rectificării este al Guvernului României şi al prim-ministrului. Am avut informaţiile în ceea ce priveşte rectificarea bugetară. Prioritatea numărul unu şi, până la urmă, linia roşie pe care a impus-o Partidul Social Democrat a fost în ceea ce priveşte reglementarea în zona energiei electrice. Întâlnirea de astăzi nu a avut de a face direct cu rectificarea. Ministrul Finanţelor are întâlniri cu fiecare ordonator de credite în parte, respectiv cu fiecare ministru. Lucrul acesta s-a făcut, principiile le-am vorbit de acum câteva zile, împreună cu domnul preşedinte Kelemen Hunor şi cu domnul prim-ministru şi fiecare dintre noi am spus anumite lucruri unde sumele ar trebui prinse cu prioritate, dar toţi trei am vorbit aceeaşi limbă, fiindcă, în principal, toate sumele am vrut să le redirecţionăm către investiţii, încercând o economie la bunuri şi servicii, la toate capitolele din toate ministerele şi instituţiile subordonate Guvernului”, a afirmat Ciolacu, la România TV, citat de Agerpres.

El a apreciat drept „o veste bună” faptul că rectificarea este pozitivă.

„Ce este o veste foarte bună, este a doua rectificare conform legii (…), care este o rectificare pozitivă. Cu alte cuvinte am avut mai multe venituri decât cheltuieli. S-a ţinut un control, iar toţi trei am picat de acord că sub nicio formă nu trebuie să depăşim deficitul asumat prin acord de către tot fostul Guvern de dreapta cu Comisia Europeană, lucru care va fi respectat. (…) În momentul acesta s-a văzut execuţia pe septembrie la fiecare minister. Un lucru îmbucurător este faptul că avem cu 15% mai mult până acum în zona de investiţii, chiar dacă la anumite capitole, cel puţin în zona de fonduri europene, în acest moment nu au fost atrase sumele pe care le-am considerat la construirea bugetului de stat. Dar eu continui să-l laud pentru activitatea avută la Ministerul Fondurilor Europene pe domnul Marcel Boloş, cunoscând exact dezastrul pe care l-a preluat de la fostul ministru”, a adăugat Ciolacu.

Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an, concluzionând că ea va fi pozitivă, cu creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei, a transmis marţi un comunicat al Executivului.

Deficitul bugetului scade de la 5,84% la 5,74%, precizează sursa citată.

„Rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale şi a celor din sfera asistenţei sociale, precum şi pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor publice, până la sfârşitul anului”, mai arată Guvernul, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Azi m-a sunat Casa de Asigurari sa ma anunte ca plafonul asumat intre mine ca medic si ei, prin contract, ne-a fost taiat la jumatate, atatia bani au.

  2. Dupa ce au adaugat si marit taxe (promitand in campania electorala ca nu fac asta), acum se dau mari ca au mai multe venituri pe carca romanilor de rand? Poate au uitat ca PSD a fost cel care in 2018 a marit si taxarea pe forta de munca, dar romanii au memorie de peste si o sa iasa tot ei in 2024.

  3. Ce constatare social – democrată !” Bani mai multi la buget ” . Noi știm că ești i*d*i*o*t . Până și cei de la grădiniță îți vor spune că provin din exfolierea și aducerea la pragul de foamete a poporului român și nicidecum de vreun merit al guvernanților .
    Ai înțeles mai Ciorlacule?

  4. „A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă.” din PIX!!
    Fix cum a fost cu Cresterea economica din Trim I anuntata de INS, citeam ieri: „Revizuire fără precedent a datelor privind creșterea economică a României din primul trimestru al anului. Institutul de Statistică a „dezumflat” creșterea inițială de la 5,3% la 1,5%”!!
    PIXul-minune!!!

  5. Daca ai bani, de ce tai pensiile profesorilor, medicilor, inginerilor? Nu-ti plac intelectualii?

  6. Totul functioneaza pe principiul vaselor comunicante in Romania, sub guvernarea”anvelopa”. Atunci cand scazi pensiile intelectualilor si reduci prin inflatie veniturile celor care muncesc, este clar ca banii se aduna la buget. Sa nu creada cineva ca a explodat economia.

  7. Mint cum respira ciolacii.

  8. O singura intrebare pentru Bulibasa PSD – Ciolacu : Care este valoarea totala a imprumuturilor luate de „Gubernul” actual de la 1 Inauarie2022 pana in prezent ? Si cum dreaq la calculati la buget „ciolane” – mare economist ???