G4Media.ro

Zilele Culturii Sefarde, în 15-16 noiembrie la Institutul Cervantes din București

sursa foto: Unsplash

Zilele Culturii Sefarde, în 15-16 noiembrie la Institutul Cervantes din București

Zilele Culturii Sefarde la Bucureşti, eveniment tradiţional în spaţiul cultural românesc, se va desfăşura în zilele de 15 şi 16 noiembrie, la Institutul Cervantes, transmite Agerpres.ro.

Manifestarea este organizată de Institutul Cervantes din Bucureşti şi Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren”, în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti, Ambasada Turciei în România, Festivalul Internaţional de Film Evreiesc, Forumul B’nai B’rith „Dr. Moses Rosen”, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fraterna Association.

Marţi, 15 noiembrie, în intervalul orar 17,30-18,00, este programat vernisajul expoziţiilor „Evreii în documente din Imperiul Otoman şi Turcia modernă”, oferită de Ambasada Turciei la Bucureşti şi „#FemeiRezistente”, expoziţie creată şi organizată de către Muzeul Holocaustului din Buenos Aires şi oferită de Ambasada Spaniei în România, informează Institutul Cervantes, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În aceeaşi zi, programul va continua cu un dialog între ambasadori cu tema „Experienţa sefardă în Spania şi America Latină”, la care sunt aşteptaţi să participe: ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar şi ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Jose Antonio Hernandez Perez-Solórzano.

De la ora 19,00 oaspeţii institutului spaniol vor asista la proiecţia filmului „Shlomo Bar”, în prezenţa regizorului Gilad Inbar, urmată de o sesiune de Q & A.

Miercuri, 16 noiembrie, de la ora 18,00, se va desfăşura masa rotundă „Folclorul sefard”, moderată de Felicia Waldman, de la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, coordonator al Centrului de Studii Ebraice şi editor al revistei academice Studia Hebraica. Sunt invitaţi să participe Donna Levy (Uruguay), Solomon Bali (Bulgaria), Rebecca (Rita) Gabbai (Grecia).

Bogdan Mihăilescu (chitară) va susţine un microrecital de muzică sefardă.

Donna Levy, soţia Ambasadorului Uruguayului la Bucureşti, Alberto Antonio Rodriguez Goni, s-a născut la Tel Aviv în 1957. Fiica unui tată născut la Ierusalim şi a unei mame sefarde, azi în vârstă de 94 de ani, care se numără printre puţinii supravieţuitori ai Holocaustului din Salonic, îşi aduce aminte de bunica din partea mamei, născută Gategno, care, în ciuda faptului că şi-a trăit întreaga viaţă între Salonic şi Atena, nu a învăţat niciodată greaca, folosind întotdeauna limba ei maternă, ladino (iudeo-spaniola).

Născut la Sofia în 1967 şi specializat în consultanţa de afaceri, Solomon Bali este activ ca analist politic, expert în antisemitism şi radicalism şi apărător al drepturilor omului. S-a implicat în reorganizarea comunităţii evreieşti din Bulgaria după căderea comunismului şi este membru al mai multor organizaţii evreieşti internaţionale. Crescut într-o familie cu tradiţie sefardă, consideră că ladino este o componentă semnificativă a identităţii sale.

Rebecca (Rita) Gabbai s-a născut la Atena în 1935 din părinţi sefarzi veniţi din Turcia. A lucrat peste 20 de ani ca ofiţer cultural la Ambasada Statului Israel în Grecia şi a ocupat diverse poziţii în cadrul comunităţii evreieşti ateniene. Actualmente este vice-preşedintă a organizaţiei B’nai Brith Atena. Autoare a numeroase cărţi ştiinţifice în limba greacă, a publicat trei volume de poezie în ladino (Kinyentos anyos despues, Fuente de mi tradisyon, Poezias de mi vida), dar şi primul Dikssionario Grego-Ladino (2004). Promotoare activă a limbii şi culturii iudeo-spaniole, ţine cursuri pentru adulţi şi lucrează în acest moment la o carte despre prezenţa evreiască la Atena.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...