G4Media.ro

Serviciile de informații militare ucrainene anunță oficial că orașul Herson a revenit…

Sursa foto: FADEL SENNA / AFP

Serviciile de informații militare ucrainene anunță oficial că orașul Herson a revenit sub controlul Ucrainei / GUR cere soldaților ruși rămași în oraș să nu se deghizeze în civili și să se predea, altfel vor fi „distruși”

Serviciile de informații militare ucrainene (GUR) au anunțat oficial vineri că orașul Herson a revenit sub controlul Ucrainei, se arată într-o postare pe Telegram.

GUR s-a adresat soldaților ruși care încă au rămas pe malul drept al fluviului Nipru, avertizându-i că vor reuși să scape din oraș dacă se vor deghiza în civili și le-a cerut să se predea.

„Orice încercare de a se opune Forțelor Armate ale Ucrainei va fi oprită. Fiecare soldat rus care opune rezistență va fi distrus. Aveți singura șansă de a evita moartea – predați-vă imediat”, se arată în comunicatul postat de GUR.

Redăm mai jos comunicatul integral:

„Soldați ruși! Așa cum era de așteptat, după retragerea principalului grup de trupe ale armatei ruse din Hersonul ucrainean, comandamentul dumneavoastră v-a lăsat la mila sorții.

Comandanții voștri vă îndeamnă să vă schimbați în haine civile și să încercați să scăpați din Herson pe cont propriu. Evident că nu veți putea. Hersonul revine sub controlul Ucrainei, unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei intră în oraș. Rutele de retragere ale invadatorilor ruși se află sub controlul de foc al armatei ucrainene.

Orice încercare de a se opune Forțelor Armate ale Ucrainei va fi oprită. Fiecare soldat rus care opune rezistență va fi distrus. Aveți singura șansă de a evita moartea – predați-vă imediat.

În cazul predării voluntare, Ucraina vă garantează păstrarea vieții și siguranței. Respectăm Convențiile de la Geneva, garantăm prizonierilor de război hrană, asistență medicală și posibilitatea de a vă schimba cu militari ai Forțelor Armate ucrainene ținuți prizonieri în Federația Rusă.

Este sigur să vă predați, după ce ați discutat în prealabil condițiile de predare cu reprezentanții autorizați ai comandamentului ucrainean, apelând linia telefonică directă a proiectului de stat al Ucrainei „Vreau să trăiesc”: ☎ +38 066 580 34 98 ☎ +38 093 119 29 84 (non-stop) sau folosiți robotul de chat „Vreau să trăiesc” https://t.me/spasisebyabot

Dacă nu reușiți să contactați proiectul „Vreau să trăiesc”, urmați următorul algoritm: ☎ +38 066 580 34 98 ☎ +38 093 119 29 84 (non-stop) sau folosiți robotul de chat „Vreau să trăiesc” https://t.me/spasisebyabot

Dacă nu reușiți să contactați proiectul „Vreau să trăiesc”, urmați următorul algoritm: ▪ desfaceți încărcătorul și atârnați arma pe umărul stâng cu țeava în jos, ridicați mâinile cu un steag alb ( orice material textil alb este suficient), strigați „Mă predau!”, apropiați-vă de militarii ucraineni la comandă și urmați toate cerințele acestora.

Cum să vă predați ca parte a unui grup sau a unei unități: ▪Puneți jos toate armele și îndepărtați-vă, stați în fața echipamentului militar (înainte de asta, blocați-l – nu trebuie să fie în poziție de luptă), trimiteți un negociator (ofițer sau cel mai înalt în grad) – acesta trebuie să fie neînarmat și să aibă un steag alb”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Urmează centrala nucleara și melitopol

  2. Rusii oricum sunt distruși din naștere, asa ca nu mai contează.

  3. Totusi unde sunt comentacii de serviciu?!! inca nu a venit circulara patrata despre cum trebuie prezentata „retragerea”?

  4. un gest de „bunavointa” din partea ocupantilor :)) asta e explicatia trollilor cu privire la retragerea din Herson :)))
    asaltul de 3 zile s-a transformat in 9 luni de cosmar pentru putin si barbarii sai :))