G4Media.ro

KFC îşi cere scuze după un anunţ publicitar transmis clienților din Germania…

Sursa foto: Pixabay

KFC îşi cere scuze după un anunţ publicitar transmis clienților din Germania care evoca Noaptea de Cristal

„Ziua comemorării nopţii pogromului nazist – Răsfăţaţi-vă cu mai multă brânză fragedă cu pui crocant”: KFC şi-a cerut scuze după ce a trimis un mesaj promoţional pe aplicaţia sa din Germania care face referire la Noaptea de Cristal (Kristallnacht), organizată de nazişti în 1938, informează AFP, preluată de Agerpres.

Gigantul american al puiului prăjit a trimis miercuri această notificare către utilizatorii aplicaţiei sale din Germania, atrăgându-şi o ploaie de critici.

Ulterior, KFC a trimis un nou mesaj în care spune că a fost vorba de o „greşeală”.

„În urma unei erori în sistemul nostru, am trimis un mesaj incorect şi nepotrivit prin intermediul aplicaţiei noastre”, a explicat KFC. „Ne pare rău, ne vom revizui imediat procedurile interne pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a anunţat gigantul american.

Noaptea de Cristal a fost un vast pogrom comis în Germania nazistă împotriva evreilor în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1938. Sute de sinagogi şi lăcaşuri de cult au fost incendiate şi mii de magazine deţinute de evrei au fost jefuite de către SA şi SS naziste. Aproximativ o sută de evrei au fost ucişi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci KFC nu cere scuze clientilor, ci „isi cere scuze” siesi… Bun jurnalism, apreciem