G4Media.ro

Washingtonul afirmă că mai mult de 100.000 de soldaţi ruşi au fost…

Sursa foto: Telegram / ДШРГ Русич

Washingtonul afirmă că mai mult de 100.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina

Mai mult de 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a estimat miercuri generalul Mark Milley, şeful Statului Major american Interarme, adăugând că pierderile au fost probabil de acelaşi ordin şi de partea ucraineană, potrivit AFP, citată de News.ro.

„Sunt peste 100.000 de soldaţi ruşi ucişi şi răniţi”, a spus generalul Milley, vorbind la New York Economic Club. „Probabil acelaşi lucru pe partea ucraineană”, a adăugat el.

Cifrele prezentate de generalul Milley, care nu au putut fi confirmate independent, sunt cele mai precise furnizate până în prezent de Washington.

Înaltul oficial militar american a sperat, de asemenea, la discuţii pentru a pune capăt războiului, deoarece victoria militară ar putea să nu fie posibilă nici pentru Rusia, nici pentru Ucraina, a spus el.

„Trebuie să existe o recunoaştere reciprocă a faptului că victoria militară probabil nu este, în sensul propriu-zis al cuvântului, obţinută prin mijloace militare şi, prin urmare, trebuie să ne uităm la alte mijloace”, a spus generalul Milley. Potrivit acestuia, există „o fereastră de oportunitate pentru negociere”.

Afirmaţiile sale vin în momentul în care Rusia a ordonat trupelor sale să se retragă din oraşul Herson, în sudul Ucrainei, o lovitură pentru campania militară a Moscovei. Dar Kievul a reacţionat cu prudenţă, considerând că este puţin probabil ca armata rusă să părăsească acest oraş strategic fără luptă. Între timp, preşedintele american Joe Biden a sugerat că retragerea este dovada că Moscova are „probleme reale” pe câmpul de luptă.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Parintii care si-au pierdut baietii in acest razboi pentru influenta NATO sau Rusia in Ucraina vor fi in suferinta toata viata.
    Cine pierde un baiat ucis in razboi nu isi mai revine toata viata.
    Virsta inaintata a parintilor nu permite nasterea altor copii.
    Doar cei norocosi isi vor vedea copiii inapoi, si cei bogati au fugit de mult din Ucraina si Rusia.

  2. Din ce in ce mai multe sugestii de negociere din partea SUA, ceea ce inseamna ca apar primele semne de ratiune in acest conflict, spre disperarea decerebratilor care vor „pana la ultimul om”.

  3. Multi înainte!!!