G4Media.ro

Ionuț Stroe: Cine uită trecutul? În 2018, sub conducerea domnului Dragnea, PSD…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ionuț Stroe: Cine uită trecutul? În 2018, sub conducerea domnului Dragnea, PSD adopta celebra OUG 114, care a dezechilibrat complet piața. A blocat investițiile din energie și tot ce a „reușit” a fost să ne facă mai dependenți de gazul rusesc

Deputat și purtător de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe vine cu o replică acidă la adresa partenerilor din coaliție, după ce, miercuri, pe conturile de facebook ale PSD a fost postat un mesaj ironic care-l viza pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu. Social-democrații le-au transmis liberalilor că au reușit o liberalizare „excepțională” a energiei, astfel că „toți cei care trebuiau să câștige au câștigat cât pentru zece vieți”.

Ionuț Stroe le reamintește social-democraților că în 2018, sub conducerea fostului lider PSD Liviu Dragnea, a fost adoptată celebra OUG 114, care a dezechilibrat complet piața energiei. „Cine uită trecutul este condamnat să-l repete”, i-a avertizat deputatul liberal pe social-democrați, subliniind că „citatul se potrivește foarte bine în contextul campaniei desfășurate de partenerii de guvernare împotriva PNL pe subiectul energie”.

„Să ne amintim unde am fost și unde nu ne mai dorim să ajungem. O cronologie scurtă:  În 2018, sub conducerea domnului Dragnea, PSD adopta celebra OUG 114, care a dezechilibrat complet piața. A blocat investițiile din energie și tot ce a „reușit” a fost să ne facă mai dependenți de gazul rusesc. Astăzi vedem cât de periculoasă era de fapt o astfel de dependență.  Imediat cum PNL a venit la guvernare a abrogat OUG 114, ordonanță care ne-a și adus o procedură de infringement din partea Comisiei Europene”, spune liberalul.

Ionuț Stroe mai arată că tehnica PSD este cea a dezinformării „menită să acopere o realizare deosebit de importantă pentru țara noastră din domeniul energiei”.

PNL nu va intra în acest joc de imagine, a mai spus Ionuț Store:„România va primi un împrumut de 3 miliarde de dolari din partea SUA pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Și aceasta este o reușită de necontestat a președintelui Klaus Iohannis, a premierului Nicolae Ciucă și a ministrului Energiei Virgil Popescu.  Înțelegem dorința PSD de a se distanța de efectele crizei energetice de la nivel mondial, dar nu intrăm în niciun joc de imagine pe un subiect atât de important. În aceste vremuri de criză internațională, trebuie să asigurăm României stabilitate și o guvernare responsabilă”.

Liberalul a amintit graficele distribuite de social-democrați, adăugând că „acestea nu ascund adevărul absolut și uneori este nevoie și de context”.

Reamintim că PSD a lansat miercuri un atac frontal la PNL, pe tema  liberalizării energiei:

  • „Bravo PNL, ați reușit o liberalizare excepțională a energiei! Toți cei care trebuiau să câștige, au câștigat cât pentru zece vieți. Ați înfrânt România!”, a fost mesajul postat inițial de PSD, alăturat unui grafic cu mențiunea ”Executată de Virgil Popescu (ministrul Energiei, n.red.)”.

La scurt timp, PSD a schimbat ”PNL” cu ”guvernare de dreapta”:

  • „Bravo guvernării de dreapta, ați reușit o liberalizare excepțională a energiei! Toți cei care trebuiau să câștige, au câștigat cât pentru zece vieți. Ați înfrânt România!”, a fost mesajul ulterior publicat de social-democrați.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Au venit dreapta, a dereglementat piața și avem prețurile pe care le avem.
    Are dreptate, cine uită????

    • Crezi că am uitat?
      Pentru că așa avea ordin de la rusnaci. Sa fim dependenți de gazul lor.

    • Aegonaut, ai primit raspunsul meritat.
      Absenta investitiilor face ca in vremuri de criza preturile sa creasca. Cand nu produci suficient fiindca nu ai facut investitii, vei plati mai mult. Noi astazi platim politicile lui Dragnea…

    • Câți investitori în energie au venit din ianuarie 2020 și până azi?
      3 ani fără o lună și nici un investitor.
      Dragnea e de vină, știm 🤣🤣🤣

  2. E vina USR! Ce, unde mă aflu?

  3. Asa ca ati adus la putere oamenii lui Dragnea, ca sa indreptati situatia. Ce jigodii feseniste, cu tupeu fara limite!

  4. Cine a readus PSDul la guvernare?! PNL istii au devenit acum vasalii Ciumei roșii!

  5. Lasati vrăjelile! Pe toti va interesează doar ciolanul si sa va păstrați brandul atractiv pt electorat ca sa mai prindeți si tura viitoare acces la un bun procent din ciolan, pt voi si clientela voastră.

    Sper ca romanii sa voteze la alegerile viitoare 35% cu forța dreptei, usr, reper, pmp si 25% cu “extremiștii” de la aur, macar așa, de curiozitate sa încerce si altceva.

  6. Trecutul nu ma interesraza. Prezentul primeaza iar viitorul pare a fi o iluzie din pricina politicienilor prosti si hulpavi care ne fura, ne mint, ne umilesc. Pnl & psd aceeasi mizerie!