G4Media.ro

Ciucă: Condiţiile de la baza din Cincu, unde sunt găzduiți militarii francezi,…

sursa foto: Facebook/ MApN

Ciucă: Condiţiile de la baza din Cincu, unde sunt găzduiți militarii francezi, vor fi finalizate până la sfârşitul anului

Condiţiile de la baza militară din Cincu, unde se află Grupul de Luptă NATO, vor fi complete până la sfârşitul acestui an, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, citat de News.ro.

El a spus că, până în prezent, o parte dintre soldaţii dislocaţi la baza Cincu au locuit în corturi, din lipsă de containere.

„Au fost chestiuni pe care le-am discutat şi împreună cu partea franceză, există un angajament astfel încât condiţiile din baza Cincu să fie finalizate până la sfârşitul anului. În felul acesta sunt convins că acestea se vor îmbunătăţi, neexistând la vremea respectivă, din ce mi-a prezentat Ministerul Apărării Naţionale, capacitatea să îi cazeze pe toţi în containere şi au stat o parte dintre ei în corturi, urmând ca, în momentul în care se finalizează dispunerea containerelor, să se mute în containere”, a arătat Nicolae Ciucă.

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia au relatat, pentru site-ul de investigaţii francez, asupra condiţiilor insalubre din unele spaţii, toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină.

Ministerul Apărării a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

Responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe, anume alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor, în baza din Cincu, pentru Grupul de Luptă NATO, au fost asumate integral de partea franceză, a transmis MApN într-un comunicat, vineri.

MApN a amintit că Grupul Colectiv de Luptă – Collective Defence Battle Group (CDBG) este operaţionalizat pe teritoriul României de Franţa, ca naţiune-cadru, şi integrează, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos. A fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.

Forţele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu, într-o tabără de campare construită gradual de forţele CDBG începând cu luna mai.

„În calitate de naţiune-gazdă, partea română a pus la dispoziţie toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanţii armatei franceze şi ai celorlalte contingente aliate şi va acţiona cu promptitudine şi pe viitor pentru a oferi asistenţă şi sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ naţional şi cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română şi partea franceză”, a mai precizat MApN, după ce în media au apărut informaţii potrivit cărora militari de la Cincu s-ar fi plâns de condiţiile de la baza militară din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. bătălia care n-a existat!

  2. va dati seama ca astia ne-au confiscat apanova, cum nici macar sovromurile nu au facut-o… cu fata asta inteligenta de clotilda?

  3. Condiţiile vor fi finalizate?
    Ori citati voi prost, ori citati din celebrul plutonier ciuca.

  4. Intr-o colonie au venit francezii. Bun de tot.