G4Media.ro

Poliția din Caraș Severin anunță măsuri împotriva celor șapte polițiști cercetați de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Poliția din Caraș Severin anunță măsuri împotriva celor șapte polițiști cercetați de procurorii anti-mafia pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare / Agentul arestat a fost suspendat

IPJ Caraş-Severin a trasmis, sâmbătă, că dispus măsuri faţă de poliţiştii cercetaţi de DIICOT,. Conformitate cu Statutul poliţistului. Agentul arestat a fost suspendat. Şapte persoane, între care trei poliţişti, sunt cercetate de procurorii DIICOT Caraş-Severin pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare, transmite News.ro

”Având în vedere măsurile dispuse faţă de trei poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, într-un dosar penal instrumentat la nivelul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritoriul Caraş-Severin, faţă de persoanele în cauză se aplică prevederile legale, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului”, a transmis, sâmbătîă, IPJ Caraş_Severin.

Sursa citată a precizat că se aplica suspendarea din funcţie în cazul arestului preventiv şi punerea la dispoziţie în caz de control judiciar, dacă măsura controlului nu prevede în mod expres suspendarea din funcţie.

”Pentru derularea în cele mai bune condiţii a anchetei penale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin manifestă întreaga deschidere şi disponibilitate la colaborare cu structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informaţiilor necesare pe timpul desfăşurării cercetărilor şi sprijinirea anchetei”, a mai transmis Poliţia Judeţeană Caraş-Severin.

Context

Şapte persoane, între care trei poliţişti, sunt cercetate de procurorii DIICOT Caraş-Severin pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare. În ianuarie 2021, trei suspecţi ar fi urmărit o victimă, pe care au bătut-o şi au dus-o cu maşina pe marginea Dunării unde au încercat să o înece. Cei trei poliţişti şi o altă persoană au fost reţinuţi, însă doar pentru unul dintre agenţi instanţa a aprobat măsura arestării preventive, ceilalţi doi fiind puşi sub control judiciar, iar pentru al patrulea inculpat nu s-a dispus nicio măsură. Decizia a fost contestată de DIICOT.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Şapte persoane, între care trei poliţişti, sunt cercetate de procurorii DIICOT Caraş-Severin pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare”

    Un fleac! Sindicatul Europol nu zice nimic? Pentru o organizatie care sare de fund in sus la orice are legatura cu politistii, sunt surprinzator de tacuti.