G4Media.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care introduce disciplina „Istoria Revoluţiei din…

Sursa Foto: IICMER

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care introduce disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», transmite News.ro.

Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată în luna mai de Parlament. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România».

”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, afirma prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, după votul din Parlament.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula şcolară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”,

În scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de revoluţionari.

Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, se mai arată în lege.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Dar disciplina obligatorie GOLF la sport când o introducem şi noi? 🏌⛳

  2. Statul îi va minți pe copii că suntem o democrație, când de fapt e același regim comunist.

  3. Lovitura de stat a devenit disciplina de studiu.

    • Judecatorii nici nu au ce sa dezbata… su asta spune multe

  4. Pe cand o lege care sa ceara revizuirea modului in care au fost eliberate certificatele de revolutionar si drepturilor pe care le au asa-zisii revolutionari?

  5. Marilen Gabriel Pirtea. Asta spune tot.

  6. Probabil îl trec si pe Ciolaku in manual, cu rol determinant.
    Un curs despre diminuarea răspunderii angajatului la stat nu ar include, axat pe bani si ANAF

  7. Orice articol ar fi, când văd Iohannis în titlu îmi vine să vomit.

  8. Revolutia romana inceputa in 1989 este un proces in derulare. Va mai dura, poate chiar si un secol sau doua. Deocamdata nu s-au schimbat multe, inca suntem o societate de tip medieval in care cetatenii sunt impartiti in clase sociale cu speciali scutiti de taxe si incarcati de privilegii si cetateni obisnuiti platitori de taxe si lipsiti de drepturi elementare, cum ar fi: dreptul la sanatate, acces la o justitie echitabila, dreptul la siguranta publica, dreptul la educatie eficienta, protectie ecologica, protectie impotriva discriminarii de orice fel. Sunt si drepturi care s-au castigat deja: cum ar fi dreptul de a gandi liber (desi multora le lipseste organul), dreptul la libera circulatie, daca ai cu ce, etc. dar mai e mult pana departe.

  9. Pai nici istoricii nu s-au pus de acord asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci, deci ce poti sa ii înveți pe elevi? Iar domnul parlamentar care a avut această initiativa oare a avut si altele cu adevărat importante/utile? Ca asa oricine de pe strada poate fi pus parlamentar sa propuna o astfel de mare lege.

  10. Astia chiar ai rezolvat toate problemele tarii de se ocupa cu asemenea bazaconii,asta cu revolutia care a fost de fapt o lovitura de stat terminata sangeros iar vela cu accesul animalelor institutii , va dati seama ce avem prin parlamentul ala

  11. Javrele astea nu au concluzionat dosarul Revoluției si vor deja sa indoctrineze copiii cu minciunile lor?
    Când o fi Iliescu in pușcărie, atunci abia se încheie revoluția.

  12. În curând, vom renunța la matematică, fizică, etc.
    Copiii noștri vor studia numai istorii – a holocaustului, a revoluției, dar mai e loc, de ce să ne oprim aici? Și educații – tehnologică, sexuală, financiară, civică, etc.

  13. Furtul revolutiei a coincis cu integrarea Romaniei in Uniunea Sovietica ! Imperiul Sovietic a cazut iar sovieticii s-au transformat in mafie ! QED !

  14. Dacă în zilele de azi, istoria se scrie așa cum convine celor ce conduc,ce pretenții să avem să știm adevărul din timpul lui Stefan cel Mare.

  15. Dimineață nu mi-a fost postat comentariul în care atrăgeam atenția că în liceele din Franța nu există disciplină de învățămînt separată despre Marea Revoluție, dar se face în România despre înscăunarea lui Iliescu.

  16. …care revoluție?…. poate lovitura de stat