G4Media.ro

Am putea avea o iarnă normală, cu episoade de ger şi de…

Sursa foto: Pixabay

Am putea avea o iarnă normală, cu episoade de ger şi de temperaturi ridicate, spune directorul executiv al Școlii Naționale de Meteorologie

Iarna aceasta se preconizează a fi una obişnuită pentru regimul termic al României şi nu sunt excluse episoadele de ger şi cele de temperaturi ridicate, a afirmat, joi, Florinela Georgescu, director executiv la Şcoala Naţională de Meteorologie, citată de Agerpres.

„Putem vorbi de estimări detaliate pentru noiembrie şi de estimări generale pentru lunile decembrie, ianuarie şi februarie, realizate de mai multe centre internaţionale. Pe parcursul acestei ierni am putea avea o temperatură uşor mai ridicată decât mediile climatologice cu o jumătate de grad – un grad, peste medii. Acest lucru nu oferă o informaţie detaliată, este o medie pe cele trei luni, şi nu putem deduce posibilitatea apariţiei fenomenelor severe, care sunt fireşti în zona ţării noastre. Mai degrabă aş interpreta că trebuie să ne pregătim pentru o iarnă apropiată de normal, ceea ce înseamnă intervale posibile cu temperaturi mai ridicate, cum e perioada de acum, şi nu trebuie să excludem probabilitatea de apariţie a episoadelor de ger, care se încadrează foarte bine într-o posibilă evoluţie firească în zona ţării noastre”, a spus Georgescu, în conferinţa Focus Energetic.

În ceea ce priveşte luna noiembrie, aceasta a început cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă şi chiar a bifat doborârea unor recorduri. De vineri temperaturile vor scădea şi, spre finalul lunii, nu vor mai depăşi 15 grade.

„Mai îngrijorător este semnalul precipitaţiilor, pentru că a plouat destul de puţin şi nici în următoarele săptămâni nu pare că va fi diferit. La iarnă, ne aşteptăm la un regim normal al precipitaţiilor, adică 30-40 de litri pe metru pătrat în fiecare din lunile de iarnă. Este destul de posibil ca stratul cel mai consistent să fie la munte, dar am putea vorbi despre acest strat consistent mai degrabă din ianuarie încolo”, a adăugat meteorologul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dacă in loc de 26 grade ținem 19 grade în casă ii dăm borșul pe nas lui Putler! 😏