G4Media.ro

Germania, mesaj către Serbia: trebuie să alegeți între UE și Rusia /…

Sursa foto: European Council

Germania, mesaj către Serbia: trebuie să alegeți între UE și Rusia / „Necesitatea unei decizii se impune având în vedere evoluțiile geopolitice”

Serbia trebuie să decidă dacă vrea să adere la Uniunea Europeană sau să intre într-un parteneriat cu Rusia, a transmis marți Germania către Belgrad, cu două zile înainte ca șase țări din Balcanii de Vest să discute la Berlin despre o cooperare mai strânsă, relatează Reuters.

„Necesitatea unei decizii se impune având în vedere evoluțiile geopolitice”, a declarat un reprezentant al guvernului german, referindu-se la războiul Rusiei din Ucraina.

Serbia, care a fost bombardată de NATO în urmă cu două decenii, dar care acum încearcă să adere la Uniunea Europeană, s-a luptat mult timp să echilibreze legăturile istoric apropiate cu Rusia cu aspirațiile de integrare economică și politică cu Occidentul.

Un acord între Serbia și Rusia privind o cooperare consolidată a fost întâmpinat cu surpriză și dezamăgire și nu s-a potrivit bine cu așteptările conform cărora candidații la aderarea la UE ar trebui să adopte și sancțiunile UE împotriva Rusiei, a declarat reprezentantul.

Serbia, țară candidată la aderare din 2012, a decis în septembrie să organizeze consultări regulate de politică externă cu Rusia cu privire la activitățile bilaterale și multilaterale. Măsura a stârnit critici dure din partea UE.

S-a avut impresia că președintele sârb Aleksandar Vucic era foarte conștient de poziția sa pendulantă, a declarat reprezentantul guvernului german.

Dacă a decis să își conducă țara în direcția Uniunii Europene, a avut sprijinul guvernului german.

„În cazul în care va decide să meargă în direcția opusă, acest lucru va avea consecințe în sens invers”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Taci mah si vezi de trotineta ta de poztac…

  2. Tocmai, basinica. Asta a si zis, sa decida daca vrea cu UE sau cu Rusia. Daca vor cu Rusia, atunci sa nu mai aiba alte astepari de la UE.

  3. Dacă ar adera la UE, sârbii ar face cea mai mare greșeală!
    Țările cu putere economică trebuie să trăiască bine de pe urma țărilor mici slugarnice!

    • Că tare bine o duc țările care au fost Rusia… vezi Ucraina….
      Uniunea Europeană înseamnă prosperitate. Daca Romania nu era acum in UE, eram toți sclavi pt baronii locali români. Compara nivelul de trai in comunism când lumea nu avea ce sa mănânce, cu cel din perioada anilor 90 când lumea nu avea joburi, cu cea de acum cand exista prosperitate și se bat firmele pentru forța de muncă. Doar un organism unicelular nu ar putea să vadă aceste lucruri evidente.

  4. Nemtii vand bilete pe Titanic. LOL

  5. Sangele bolșevic apa nu se face dar și banii UE sunt buni … 😂😂😂😂😂
    Ca la noi … 😂😂😂😂😂😂

  6. Exact ce spun de ceva vreme.
    Unii trebuie sa se decida aca vor sa fie langa Rusa, Iran, nord Coreeni si mai sunt ativa indecisi in spatele „cortinei de fier” creata din material elastic de otel transparent ce nu se poate rupe, de unde intra cine vrea si iese doar cine este lasat de noi. Acolo unde se vor intampla cele dorite de Cato cel Baran pentru Cartagena .

  7. SRBE na VRBE ! Asa veti trai in pace eterna.