G4Media.ro

LIVE Ziua 246 de război. Putin, discurs delirant: Rusia „nu a vorbit…

Sursa foto: Ihor THACHEV / AFP

LIVE Ziua 246 de război. Putin, discurs delirant: Rusia „nu a vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare” / Ucraina se pregătește pentru un posibil viitor atac lansat din Belarus / Rusia amenință că ar putea viza sateliții comerciali ai SUA / Noi lovituri rusești asupra regiunilor Kiev și Zaporojie

Noi lovituri rusești au avut loc în această noapte asupra regiunii Kiev și orașului Zaporojie, susțin oficiali ucraineni, în timp ce Volodimir Zelenski afirmă, în discursul său zilnic, că „lupte extrem de dure” au loc „în apropiere de Bahmut”, oraş din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, care de mai multe luni este ţintă prioritară a armatei ruse.

Principalele evenimentele ale zilei de joi, 27 octombrie 2022:

Ora 18:56 Orice atac asupra infrastructurii americane va fi întâmpinat cu un răspuns, a declarat joi Casa Albă, după ce un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe a declarat că sateliții comerciali occidentali ar putea deveni ținte legitime pentru Rusia dacă sunt implicați în războiul din Ucraina, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 18:50 Putin, discurs delirant. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia „nu a vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare” / Occidentul participă la un joc „periculos, murdar și mortal”

Ora 18:27 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru ziarul italian Corriere della Sera că „desigur” că forțele ucrainene vor putea să-i învingă pe ruși în regiunea sudică Herson, informează CNN. Detalii aici.

Ora 16:44 Ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar va vizita Rusia pe 8 noiembrie, a anunțat joi ambasada Rusiei în India, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 15:45 Autorităţile poloneze au demolat joi patru monumente ridicate în timpul regimului comunist, în cadrul campaniei de ”derusificare” a spaţiilor publice ce a fost intensificată de guvernul de la Varşovia odată cu războiul din Ucraina, informează agenţia EFE. Detalii aici.

Ora 15:28 Kremlinul a acuzat joi Ucraina că s-a retras din negocierile de pace din martie cu Rusia „la ordinul” Statelor Unite, tocmai când s-a ajuns la „un echilibru foarte, foarte dificil” între Kiev şi Moscova, transmite France Presse. Detalii aici.

Ora 15:20 Rusia va riposta dacă activele statului și ale cetățenilor săi vor fi confiscate de Uniunea Europeană, a transmis joi Ministerul de Externe, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 15:15 Autoritățile susținute de Rusia care controlează părțile ocupate din regiunea ucraineană Zaporojie au anunțat că intenționează să verifice telefoanele rezidenților pentru ceea ce ei numesc „propagandă”, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 13:17 Ucraina și-a întărit forțele în regiunea nordică din apropierea Belarusului pentru a contracara orice posibil nou atac rusesc peste graniță, a declarat Statul Major General al țării, informează Sky News. Detalii aici.

Ora 12:56 Înalt demnitar al Rusiei califică mișcarea ultra-ortodoxă evreiască Habad Lubavitch drept “cult neo-păgân”. Rabinul Șef al Rusiei califică în replică afirmațiile drept “antisemitism vulgar” – Jerusalem Post

Ora 12:44 Invazia Rusiei în Ucraina ar putea accelera tranziția mondială către un „sistem energetic mai sustenabil și mai sigur”, pe măsură ce exporturile de combustibili fosili ale Moscovei continuă să scadă, a declarat joi Agenția Internațională pentru Energie (AIE) într-un raport, potrivit CNN. Detalii aici.

Ora 12:31 Deputații ruși au votat joi, 27 octombrie, în primă lectură, în favoarea înăspririi unei legi controversate împotriva „propagandei LGBT”, într-un nou semn de întărire a liniei conservatoare a țării în contextul ofensivei sale în Ucraina, potrivit Le Figaro. Detalii aici.

Ora 12:25 Directorul CIA, Bill Burns, a călătorit în Ucraina la începutul acestei luni pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali, în timp ce războiul pare pregătit să intre în al doilea an, potrivit a două surse familiare cu această călătorie, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 12:20 Rusia a pierdut aproape 70.000 de soldați în timpul invaziei, susține Ucraina: Au fost distruse peste 5.360 de vehicule blindate, 250 de elicoptere, 2.630 de tancuri și 270 de avioane

Ora 12:04 Casa Albă este îngrijorată că Moscova ar putea sfătui Teheranul cu privire la cele mai bune practici de gestionare a protestelor din Iran, bazându-se pe experiența Rusiei în reprimarea demonstrațiilor deschise, a declarat miercuri secretarul de presă Karine Jean-Pierre, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 11:58 Implicarea primarului Moscovei în „măsuri de securitate” ar putea îngreuna situația pentru Kremlin – Ministerul britanic al Apărării

Ora 11:46 Sateliții comerciali ai Statelor Unite și ai aliaților săi ar putea deveni ținte legitime pentru Moscova dacă se vor implica în războiul din Ucraina, a amenințat un oficial de rang înalt al Ministerului rus de Externe, potrivit The Guardian. Detalii aici

Ora 11:20 Autoritățile de la Chișinău nu au primit niciun răspuns de la concernul rus Gazprom în ceea ce privește livrarea gazelor în noiembrie, deși au încercat de mai multe ori să ia legătura și să discute acest subiect, a anunțat ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, vicepremierul Andrei Spînu, relatează Radio Europa Liberă. Detalii aici

Ora 10:49 Consecințele pe care le va suferi Rusia dacă va folosi o armă nucleară în războiul împotriva Ucrainei au fost transmise președintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, citat de CNN. Detalii aici

Ora 10:31 Președintele Israelului, Isaac Herzog, a declarat miercuri că există limitări care împiedică țara sa să furnizeze Ucrainei anumite sisteme de apărare antiaeriană, dar a afirmat că Israelul este dispus să furnizeze produse neletale, potrivit CNN. Detalii aici

Ora 10:14 Autoritățile ruse de ocupație din Crimeea au afirmat că un vehicul aerian fără pilot la bord (UAV) a fost folosit pentru a efectua un atac asupra centralei termoelectrice de la Balaklava în noaptea de 26-27 octombrie, transmite presa rusă, citată de cotidianul ucrainean Pravda. Detalii aici

Ora 09:51 Armata americană a efectuat miercuri un test de lansare cu succes a unei rachete cu experimente pentru dezvoltarea armelor hipersonice, la Wallops Flight Test Facility din Virginia, potrivit CNN. Detalii aici

Ora 09:40 Forțele ucrainene au doborât aproape 250 de elicoptere rusești pe parcursul războiului, susține președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de The Guardian. Detalii aici

Ora 09:04 SUA accelerează planurile de modernizare a amplasării de noi bombe nucleare în bazele NATO din Europa, anunță ANSA care citează Politico. Detalii aici

Ora 08:46 Un depozit de petrol din orașul Șahtarsk, ocupat de Rusia, din regiunea ucraineană Donețk, ar fi în flăcări, potrivit presei locale, citată de The Guardian.

Șeful administrativ al orașului, Vitali Hotsenko, numit de Moscova, a declarat pentru agenția de știri de stat rusă Tass că 12 rezervoare de combustibil au fost avariate în apropierea gării ca urmare a bombardamentelor efectuate de trupele ucrainene.

Primarul orașului, Alexander Shatov, a afirmat că trupele ucrainene au bombardat gara din Șahtarsk, provocând incendiul, potrivit publicației.

 

Ora 08:30 „Lupte extrem de dure” au loc „în apropiere de Bahmut”, oraş din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, care de mai multe luni este ţintă prioritară a armatei ruse, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie AFP, citată de News.ro. (detalii aici)

Ora 08:14 VIDEO Soloviov, propagandistul preferat al lui Putin: Poporul rus va „înceta să mai existe” dacă Moscova pierde războiul din Ucraina / „Nu va exista nici cultură rusă, nici limbă rusă”

Ora 08:00 Forțele rusești ar fi lovit regiunea Kiev în timpul nopții, potrivit presei locale și oficialilor regionali, transmite The Guardian.

Guvernatorul regional din Kiev, Oleksiy Kuleba, nu a dezvăluit locul atacului, dar a declarat că la fața locului se află salvatori. Postând o actualizare prin intermediul aplicației de mesagerie Telegram, el a scris: „Rușii terorizează noaptea regiunea Kievului. Salvatorii și toate serviciile de urgență se află la fața locului. Eliminarea incendiului și a consecințelor impactului este în curs de desfășurare”.

Administrația de stat a orașului Kiev a emis miercuri, în jurul miezului nopții, alerte de alarmă de raid aerian, îndemnând locuitorii să se adăpostească.

Forțele rusești ar fi lovit, de asemenea, orașul Zaporojie din sud-estul Ucrainei, în ceea ce se crede a fi un alt atac nocturn.

Primarul interimar din Zaporojie, Anatoli Kurtev, a raportat că forțele ruse au lovit orașul, precum și zona înconjurătoare, provocând un incendiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu este NUMAI DELIR ! Putin este intr-o avansata stare de schizofrenie ! Probabil si pe fondul unei boli degenerative ! Asa ca avem „interesanta” situatie in care un dement agresiv are „acces la butoanele nucleare” ! De fapt Rusia aa mai fost condusa in trecut de adevarati nebuni – amintind numai pe Ivan cel Groaznic sau pe … „tatucu’ Stalin” ! Solutia …..