G4Media.ro

Primul pacient diagnosticat cu autism a murit la vârsta de 89 de…

Foto: Pixabay.com

Primul pacient diagnosticat cu autism a murit la vârsta de 89 de ani

Un american care a fost prima persoană diagnosticată cu autism a murit la jumătatea lunii iunie, la vârsta de 89 de ani, au anunțat rudele sale, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

Donald Triplett, cunoscut sub numele de „Donald T.” în literatura științifică, a fost diagnosticat de medici în 1943, când avea 10 ani, ca suferind de tulburarea neurocognitivă cunoscută sub numele de autism.

Primul caz înregistrat de medicină, americanul a jucat un rol esențial în identificarea acestei dizabilități, ceea ce l-a făcut să fie intervievat în numeroase ocazii și să facă obiectul unui documentar și al unei cărți.

În copilărie, Donald Triplett nu răspundea la solicitările părinților săi și își pierdea interesul față de ceilalți copii, dar s-a arătat capabil să rețină informații și cifre foarte precise despre diverse subiecte.

Părinții săi dezorientați au scris o scrisoare de 22 de pagini către un psihiatru pentru copii, în care detaliau comportamentul fiului lor. Acest text a rămas o referință în documentarea simptomelor acestei tulburări.

În ciuda diagnosticului său, considerat pe atunci un handicap grav, Donald Triplett a reușit să își continue studiile și să lucreze timp de peste 60 de ani în banca din orășelul Forest, Mississippi.

Părinții săi „au recunoscut de timpuriu în viața lui Don că era special din multe puncte de vedere și au lucrat cu sârguință pentru a-i oferi resursele necesare pentru a trăi o viață fericită și de succes”, au declarat rudele sale într-un necrolog.

Donald Triplett „a trăit o viață destul de puternică și independentă”, care „a dat speranță altor familii care se confruntă cu realitatea autismului”, au lăudat aceștia.

În 2020, unul din 36 de copii din Statele Unite a fost diagnosticat cu o tulburare autistă, potrivit unui sondaj realizat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC), principala autoritate în materie de sănătate publică din Statele Unite.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...