
6 dosare penale întocmite de autorități, după violențele din Piața Victoriei și blocarea A1 de către susținători ai lui Călin Georgescu
Jandarmeria și Poliția au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile Codului Penal al României, în contextul evenimentelor de duminică din Piața Victoriei și Autostrada A1,.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
De asemenea, jandarmii și polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.942 de lei, se arată într-un comunicat al autorităților.
„Dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului adunării publice, pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice, așa cum prevede art. 26, lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată), cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, polițiștii au reținut 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Nu în ultimul rând, jandarmii au stabilit identitatea a 163 de persoane.
„În continuare, facem verificări pentru identificarea și luarea masurilor legale împotriva altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, au blocat căile de comunicație și au incitat la violență.”
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României.
Violențe au fost duminică în Piața Victoriei, unde susținători ai lui Călin Georgescu au blocat circulația rutieră. O parte dintre protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii. Un bărbat a fost prins cu un cuţit, iar altul a venit în zonă cu o maşină plină cu saci de cartofi pe care intenţiona să îi distribuie manifestanţilor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.