Home » Analize » 47 de membri ai mişcării pentru democraţie, urmăriți penal de poliția din Hong Kong

47 de membri ai mişcării pentru democraţie, urmăriți penal de poliția din Hong Kong

47 de membri ai mişcării pentru democraţie, urmăriți penal de poliția din Hong Kong
sursa foto: Facebook/ Joshua Wong
Ascultă articolul

Poliţia din Hong Kong a anunţat duminică începerea urmării penale pentru acţiuni subversive împotriva a 47 de membri ai mişcării pentru democraţie, transmite AFP. Este cel mai mare număr de cazuri în aceeaşi zi pe baza legii privind securitatea naţională, consemnează agenţia, citată de Agerpres.

În urmă cu o lună, o razie a poliţiei a dus la 55 de arestări, inclusiv ale unor activişti marcanţi. Dintre aceştia, majoritatea au fost inculpaţi pentru „conspiraţie în vederea comiterii unor acte de subversiune”. Pe listă se află foşti deputaţi, cadre universitare, avocaţi, lucrători sociali şi mai mulţi militanţi tineri.

- articolul continuă mai jos -

Anul trecut, guvernul de la Beijing a impus în Hong Kong legea securităţii, ca reacţie la dezordinile provocate de cele câteva luni de proteste din 2019. A fost cea mai mare criză politică după revenirea sub guvernare chineză a fostei colonii britanice, în 1997.

China şi-a înăsprit în 2020 controlul asupra Hong Kongului, care beneficiază oficial de o largă autonomie. Legea securităţii adoptată în iunie fără dezbateri în Consiliul Legislativ din Hong Kong prevede patru tipuri de infracţiuni: subversiune, secesiune, terorism şi complicitate cu forţe străine. Pedepsele pot merge până la închisoare pe viaţă.

sursa foto: Facebook/ Joshua Wong

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole