Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Societatea civilă timișoreană nu a considerat că Revoluția – începută în decembrie 1989 – s-a încheiat după ce puterea de la București a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu. În Timișoara se dorea continuarea luptei împotriva foștilor comuniști, nomenclaturiști și securiști, care s-au regrupat după execuția soților Ceaușescu. Așa se face că protestele au continuat în Timișoara. Intelectualii din capitala Banatului s-au grupat în organizația care a primit numele de Societatea Timișoara.
În februarie 1990, membrii Societății Timișoara au elaborat un document-program care, spuneau ei, ar fi dus la adevărata schimbare de regim. Acesta s-a numit Proclamația de la Timișoara, a avut 13 puncte și a fost citită de George Șerban, în 11 martie 1990, din balconul Operei din Timișoara, în timpul unui miting la care au participat peste 15.000 de timișoreni.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F2-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
Pentru a aminti de Proclamație, Societatea Timișoara premiază în fiecare an personalități, instituții și proiecte civice pentru curaj, consecvență și abordarea responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum și pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituțională a României.
Laureații ediției din acest an sunt personalități din domeniul cultural și civic: actorii Victor Rebengiuc (Premiul Speranța) și Tudor Chirilă (Premiul Ion Monoran), artistul plastic Dan Perjovschi (Premiul Alexandra Indierș), judecătoarea Raluca Moroșanu (Premiul Speranța), precum și jurnaliștii Cristian Mititelu (Premiul Punctul 12 de la Timișoara), Niculai Constantin Munteanu, Mihai Voinea și Andreea Pocotilă (Premiul Oscar Berger). Inițiativa Timișoara a primit, de asemenea, Premiul Ion Monoran.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F10-1-1024x576.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
„Au trecut 36 de ani de la Proclamația de la Timișoara și suntem obligați să arătăm țării că a existat acest document citit în 11 martie 1990. Horia Roman Patapievici spunea despre Proclamație că este prima constituție a revoluției. Și noi credem în acest lucru, pentru că atunci au fost trasate câteva dintre liniile sau direcțiile pe care România ar fi urmat să se dezvolte. Răsfoind cele 13 puncte ale Proclamației, este destul de surprinzător pentru mine că nu am scris nimic de justiție. Iar noi acum suntem într-o mare problemă și într-un hău legat de justiție. Nu am prevăzut atunci cât e de important”, a declarat Brândușa Armanca, vicepreședinta Societății Timișoara.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F8-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
„De la Timișoara începe Europa”
Neculai Constantin Munteanu, disident anticomunist și una dintre cele mai cunoscute voci ale postului Radio Europa Liberă începând cu anul 1980, a venit la Timișoara pentru a ridica Premiul Oscar Berger.
„Primesc acest premiu cu gândurile cele mai bune, deși vine cam târziu. Pentru că sunt deja în al 85-lea an de viață. Dar probabil că organizatorii au așteptat să mă coc puțin. Acum sunt suficient de copt, dacă mai întârziau puțin eram răscopt. Tot timpul am urmărit activitatea Societății Timișoara, pentru că trăgeam speranța că Punctul 8 de la Timișoara (n.r., care cerea eliminarea comuniștilor marcanți și a ofițerilor de Securitate din cursa electorală) va intra în vigoare înainte ca Ion Iliescu să se ducă sus. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. Revoluția ne-a prins pe toți pe nepregătite, dar ne-am descurcat foarte bine. Două zile după 16 decembrie 1989, am fost pregătiți noi, cei de la Europa Liberă, să dăm pe post sloganul «Azi în Timișoara, mâine în toată țara», pe ideea nu a incitării, ci a solidarității. Și astfel am contribuit și noi la răspândirea în țară a acestei chemări. Timișoara este în sufletul meu, sunt aici a patra oară în ultimii doi ani, este orașul cel mai occidental din vestul României. De la Timișoara începe Europa, așa că mă simt bine din toate punctele de vedere”, a spus Neculai Constantin Munteanu.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F11-1-1024x576.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
„Acum mi se spune că sunt
Artistul vizual Dan Perjovschi a primit premiul Societății Timișoara pentru text, deși este cunoscut pentru manifestele sale desenate pe ziduri. În 2025, Perjovschi a avut la Timișoara, la Muzeul Corneliu Mikloși, cea mai importantă expoziție din carieră.
„Sunt foarte onorat pentru că premiul acesta l-au luat unii dintre colegii și amicii mei, cum e Radu Vancu, Andrei Cornea, redactora mea-șefă de la Revista 22, Andreea Pora, așadar sunt într-o companie selectă. Dar e și ceva haios. Eu sunt artist vizual și mi se dă premiul pentru text. E adevărat că scriu de 30 de ani. Nu doar pe ziduri. Am o rubrică în Revista 22 și am scos niște cărți în care am comentat societatea în care trăiesc. Folosesc textul. Am avut anul trecut o mare expoziție la Timișoara, iar o mare parte din lucrările de pe pereți erau comentarii scrise. Tot timpul am fost un luptător pentru democrație. Acum mi se spune că sunt
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F7-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
În fiecare an, Societatea Timișoara oferă și Premiul Secera și Ciocanul. Anul acesta l-au primit judecătoarele Lia Savonea și Elena Costache.
„Niciodată nu a venit cineva să ridice Premiul Secera și Ciocanul, dar nu am avut grijă să trimitem diploma către destinatari”, a mai declarat Brândușa Armanca.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F5-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
„Este extrem de important ca valorile Revoluției să fie prezente în societatea de azi”
La gală a fost prezent și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a vorbit despre importanța acestui eveniment.
„Cred foarte mult că avem nevoie, pe lângă memorie, și de o moștenire activă atunci când vorbim de Revoluție, iar Societatea Timișoara tocmai asta a reușit. Bineînțeles că se bazează pe această comoară, Proclamația de la Timișoara, un fundament atât de actual. Este extrem de important ca valorile Revoluției să fie prezente în societatea de azi. Curajul de care a fost nevoie în 1989 este nevoie și acum. Aceste premii merg și anul acesta către oameni care au arătat acest curaj. În aceste vremuri tulburi, cu atât mai mult avem nevoie de oameni care merg înainte cu o calitate morală, indiferent care este prețul”, a spus Dominic Fritz.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F4-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
Anul acesta, Gala Premiilor Societății Timișoara a avut loc sâmbătă, în Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Înainte de decernarea premiilor a avut loc conferința „Revoluția din Decembrie. Moștenire și memorie”, urmată de o dezbatere cu invitați speciali.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F9-1-1024x768.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2F12-1-1024x576.jpg)
Premiile Societății Timișoara FOTO Ștefan Both