G4Media.ro

19 sirieni şi irakieni, prinși de Garda de Coastă după ce au…

Sursa Foto: Garda de Coastă

19 sirieni şi irakieni, prinși de Garda de Coastă după ce au trecut ilegal granița dinspre Bulgaria / Se aflau într-o pădure de lângă satul Făurei și în zona Ostrov

Un număr de 19 cetăţeni sirieni şi irakieni care au intrat ilegal în România, dinspre frontiera cu Bulgaria, au fost depistaţi de Garda de Coastă prin utilizarea dronelor din dotare, unii dintre migranţi aflându-se într-o pădure de lângă satul Făurei iar alţii în zona Ostrov, transmite Agerpres.

Garda de Coastă a informat luni, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de frontieră din cadrul instituţiei, în urma activităţilor informativ-operative specifice, utilizând echipamente de supraveghere cu termoviziune, inclusiv drone (UAV), au reţinut, în zona de frontieră, în proximitatea localităţilor Esechioi şi Făurei, 19 cetăţeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.

„Au detectat în pădurea din apropierea localităţii Făurei zece persoane, care se deplasau dinspre frontiera cu R. Bulgaria. Supravegherea acestora a continuat, pentru identificarea călăuzei care ar fi facilitat trecerea ilegală a frontierei de stat. Întrucât nu au fost observate persoane în proximitatea frontierei, poliţiştii de frontieră au procedat la somarea şi reţinerea acestora, stabilind faptul că sunt persoane care nu deţin documente de identitate şi care nu vorbesc limba română. În urma cercetărilor, a rezultat faptul că aceştia sunt cetăţeni sirieni şi irakieni (…). Având în vedere temperatura scăzută, aproximativ -14 grade, o expunere prelungită la frig putea să pună în pericol viaţa acestor persoane”, se arată în comunicat.

O situaţie similară a fost în zona Ostrov, lucrătorii Gărzii de Coastă reţinând, în apropiere de Esechioi, nouă persoane care nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română.

„Persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru efectuarea de verificări suplimentare, iar în urma cercetărilor a rezultat faptul că persoanele sunt cetăţeni sirieni care au trecut ilegal frontiera de stat a României dinspre Bulgaria”, reiese din comunicat.

Toate persoanele care au trecut ilegal frontiera de stat au fost preluate de către autoritatea de frontieră a ţării vecine, în baza acordului de readmisie între România şi Bulgaria.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în ambele cazuri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...