Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
CSM a publicat marți lista judecătorilor care au solicitat numirea în funcţia de procuror. Este vorba de 15 judecători de la judecătorii şi tribunale. Cei 15 judecători vor susţine interviul în faţa Secţiei pentru procurori a CSM începând cu 16 decembrie 2025. Este cel mai mare număr de judecători care vor să se facă judecători din ultimii 10 ani, au explicat surse din sistemul de justiţie pentru G4Media.ro. De regulă, procurorii voiau să se facă judecători.
Interesant este şi că judecătorii care alegeau totuşi să se facă procurori urmăreau să se transfere în altă zonă a ţării ca să fie aproape de familie. De această dată însă, judecătorii optează pentru funcţii de procuror în aceeaşi zonă cu instanţa la care activează.
Spre exemplu, judecătoarea Anca Elena Ştefănescu de la Tribunalul Bucureşti a solicitat numirea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, judecătoarea detaşată la Tribunalul Bucureşti, Oana Valeria Oaş, a solicitat un post de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, iar judecătorul Ionel-Laurenţiu Beşu de la Tribunalul Bucureşti a cerut să fie procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Vezi întreaga listă a judecătorilor care vor să se facă procurori aici.
Care este explicaţia?
„E vorba de atmosfera din instanţe, de controlul exercitat de şefii de instanţe. Noile legi ale justiţiei le-au dat prerogative şi puteri sporite şefilor de instanţe. Colegiul de conducere – din care fac parte preşedintele, vicepreşedinţii şi sefii de secţii numiţi de CSM-ul controlat de Lia Savonea – pot să mute un judecător la altă secţie, în ciuda voinţei lui, sub pretextul degrevării acelei secţii, cum s-a întâmplat în cazurile judecătoarelor Panioglu şi Guluţanu. De asemenea, oamenii lor sunt în comisiile de evaluare şi promovare. În plus, şefii de instanţe dispun delegările şi avizează transferurile”, a explicat pentru G4Media.ro un judecător care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
“Vor să fie independenţi, s-au săturat de savoniştii din rândul judecătorilor”, a explicat un alt magistrat. “În realitate, un procuror e mai independent decât un judecător acum în România. Gruparea Savonea controlează tot în instanțe, şefi de instanțe, şefi de secții, colegii de conducere”, a explicat un procuror.
“În plus, ce acțiuni disciplinare arbitrare s-au exercitat de Inspecţia Judiciară pe procurori în ultimii ani? Este o diferenţă privind modul în care procurorii sunt apăraţi de Secţia de procurori din CSM faţă de felul în care sunt apăraţi judecătorii de către Secţia de judecători a CSM”, au explicat sursele G4Media.ro.
În 2023, fosta judecătoare CSM Andrea Chiș a realizat o radiografie critică a sistemului judiciar din ultimii 6 ani și a ajuns la concluzia că „sistemul judiciar din România a devenit (…) o structură de tip piramidal, ce poate fi controlată de cei aflați în vârf, adică de o mână de judecători și procurori, în mâinile cărora se află cariera fiecărui judecător și procuror din România”.
Citeşte despre studiul fostei judecătoare Chiş aici.
UPDATE: CSM a postat pe site-ul oficial un comunicat în care respinge informațiile G4Media:
Prin intermediul articolului publicat în cursul zilei de 09 decembrie 2025 de către publicaţia G4Media sub titlul « 15 judecători vor să se facă procurori. Care este explicaţia ? » au fost formulate afirmaţii nereale care produc un efect echivalent dezinformării în spaţiul public, susţinându-se neîntemeiat că judecătorii ar accesa procedura de numire în funcţia de procuror ca urmare a « atmosferei din instanţe » generate de persoane aflate în funcţii de conducere.
Procedurile de numire din funcţia de judecător în cea de procuror, precum şi cele de numire din funcţia de procuror în cea de judecător sunt prevăzute de legislaţie şi accesibile magistraţilor de o lungă perioadă de timp, fiind o formă de mobilitate permisă de lege în cadrul profesiei de magistrat.
În acest sens, prezentăm statistica aferentă perioadei 2023 – 2025 privind derularea procedurilor de numire din funcţia de procuror în funcţia de judecător şi din funcţia de judecător în cea de procuror:
Reiese din statistica prezentată că dinamica procedurilor derulate evidenţiază faptul că numărul persoanelor care s-au înscris în cadrul procedurii de numire din funcţia de procuror în cea de judecător este chiar mai mare, contrar alegaţiilor formulate în cuprinsul articolului de presă cu privire la independenţa judecătorilor şi motivele care ar determina decizia magistraţilor.
În acord cu întreaga jurisprudenţă europeană în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a presei, rolul mass media într-o societate democratică este de a informa corect cetăţenii, prezentând informaţii care pot fi raportate la o minimă bază factuală chiar şi în situaţia în care poziţia jurnalistului s-ar întemeia pe judecăţi de valoare formulate de alte persoane, articolul de presă făcând referire la opiniile mai multor surse.
Trăiască doamna Președintă a Justiției din România, Lia Savonea !
Prea lung mesajul. Primele trei cuvinte erau suficiente.