
Protestul lui Dodon în Republica Moldova: Poliția anunță că oamenilor le sunt promiși bani pentru a ieși în stradă
Poliția din Republica Moldova deține informații că mai multor persoane li s-ar promite bani pentru a ieși la protestul organizat azi la Chișinău de Igor Dodon, candidatul pro-rus perdant la alegerile parlamentare de duminică, scrie Ziarul de Gardă.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Banii ar fi promiși în contextul în care cetățenii ar refuza să iasă în stradă, notează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
„Amintim repetat organizatorilor că poartă răspundere absolută pentru aceste acțiuni și că legea pedepsește astfel de ilegalitate. Poliția respectă dreptul fiecărei persoane la libera exprimare și îndeamnă cetățenii să-și controleze acțiunile, să nu se lase ademeniți și să-și respecte demnitatea. În contextul în care vor fi constatate asemenea ilegalități, Poliția va interveni și le va documenta conform cadrului legal”, menționează IGP.
Blocul Electoral al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, condus de Igor Dodon și Vladimir Voronin, a pierdut detașat alegerile parlamentare în fața partidului de guvernământ PAS.
PAS a obținut peste 50% din voturi, iar Blocul Patriotic al lui Dodon doar 24%.
În seara zilei de duminică, ofițerii și procurorii au desfășurat acțiuni în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul pregătirii destabilizărilor și dezordinilor în masă, imediat după încheierea scrutinului electoral și în cadrul protestului de luni din capitală, anunțat de Blocul Electoral al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei.
Au fost reținute trei persoane, printre care doi frați (monitorizați de ofițeri de aproape 2 luni), care ar fi angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului, fiind liderii responsabili de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a grupurilor.
Poliția menționează că, în timpul reținerii și perchezițiilor, la aceștia au fost depistate un șir de obiecte (inclusiv pirotehnice și inflamabile) care urmau a fi folosite pentru a panica mulțimea și a crea haos.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.