G4Media.ro

11 argumente că ancheta poliției împotriva proprietarului mașinii cu numere anti PSD…

11 argumente că ancheta poliției împotriva proprietarului mașinii cu numere anti PSD nu are bază legală

Un tânăr jurist din Iași i-a adresat o petiție comisarului-șef al Poliției Române  în care argumentează de ce ancheta polițiștilor care au deschis un dosar penal împotriva lui Răzvan Ștefănescu, proprietarul mașinii cu numere anti- PSD, nu are bază legală iar dosarul ar trebui închis cât mai repede.

Ștefănescu a fost audiat din nou miercuri de către polițiști, în condițiile în care șeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat, în aceeași zi, că şoferul maşinii înmatriculate în Suedia cu numere preferenţiale a intrat în România legal din punctul de vedere al actelor privind plăcuţele de înmatriculare, dar ilegal și imoral, din punctul său de vedere.

Redăm mai jos petiția adresată de Vladimir Maftei comisarului-șef, transmisă și redacției G4Media.ro:

”Din spirit civic, respect pentru instituțiile statului, cât și pentru drepturile omului, vă rog să clasați de urgență dosarul penal, remiterea permisului de conducere cât și a plăcuțelor de înmatriculare numitului Răzvan Ștefănescu, luând în considerare următoarele argumente:

1. În cadrul UE, libera circulație este un drept fundamental ce nu poate fi îngrădit.

2. Vă rog să accesați site-ul Agenției de transport din Suedia – „Transportstyrelsen”, al cărei site oficial este www.transportstyrelsen.se
La ramura https://www.transportstyrelsen.se/sv/vagtrafik/Fordon/Om-registreringsskylt/Allmant-om-personlig-skylt/Regler-for-att-aga-en-personlig-skylt/ se menționează că alte țări nu au același sistem cu numere preferențiale și se recomandă de a fi utilizate numerele normale în afara granițelor suedeze. Nu se menționează nicio interdicție, se face doar o recomandare. Tot aici, Agenția de transport suedeză face referire că atunci când conducătorul auto decide să folosească numerele preferențiale în afara statului suedez, trebuie să se asigure că are în mașină și numerele normale, cât și marcajul în certificatul de înregistrare al autoturismului potrivit căruia titularul are numere preferențiale. Răzvan Ștefănescu și-a îndeplinit ambele obligații.

3. Pentru deplina legalitate a circulației pe teritoriul României a vehiculelor înmatriculate în străinătate, trebuie respectate cerințele art. 82 alin. 2 din OUG 195/2002. În acest sens, sunt aplicabile normele juridice ale Convenției de la Viena de la 8 noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980. În cadrul acestei Convenții, atât Suedia, cât și România sunt state semnatare.

4. Referitor la punctul „3”, Convenția de la Viena din 1968 a fost revizuită în anul 2016 printr-un amendament la paragraful 1 ale anexei 2, depus de către guvernul belgian în anul 2014, prin care se creează posibilitatea ca numărul de înmatriculare să fie compus numai din litere.

5. Convenția de la Viena din 1968 se aplică în integralitate, așa cum a fost revizuită în anul 2016. România nu a formulat în termenul legal de 12 luni „rezerve” și nici nu a întreprins acțiunea de a informa celelalte state-cosemnatare că nu își asumă aplicarea în dreptul intern a amendamentului depus de către guvernul belgian în anul 2014.

6. Potrivit art. 11 din Constituția României, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Pe de altă parte, Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor stipulează că orice tratat leagă părțile și trebuie executat de către acestea cu bună-credință.

7. Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor prevede că „o parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat”.

8. Luând în considerare că Suedia a integrat un sistem cu numere de înmatriculare preferențiale formate numai din litere, înseamnă o respectare deplină a normelor juridice ale Convenției de la Viena din 1968. Așadar, autoturismele cu numere preferențiale formate numai din litere înmatriculate în străinătate au drept de liberă circulație inclusiv în România.

9. Dacă Răzvan Ștefănescu ar fi comis o ilegalitate privind numerele de înmatriculare, încă de la Vama Nădlac nu i s-ar fi permis intrarea pe teritoriul României.

10. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 334 alin. 4 Cod penal întrucât Răzvan Ștefănescu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la punctul „2”. Pe de altă parte, având în vedere că infracțiunea prev. la art. 334 alin. 4 C. pen. este în strânsă legătură cu respectarea prevederilor Convenției de la Viena din 1968, utilizarea unui număr de înmatriculare preferențial din alt stat, format numai din litere, nu va crea posibilitatea de a se reține infracțiunea mai sus-menționată.

11. În urma considerentelor anterioare, este imperios necesar să dispuneți în cel mai scurt timp clasarea dosarului penal, remiterea permisului de conducere și a plăcuțelor de înmatriculare numitului Răzvan Ștefănescu, fiind aplicabil art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p întrucât fapta penală nu există.”

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

31 comentarii

  1. Si in acest mod simplu muiepsd isi va reintra, firesc, in drepturi!

    • Credeti ca ar putea fi inregistrat ca Marca, asa cum am eu?
      MUIEPSD®…, MUIE_PSD®…, MUIE-PSD®…, MUIE/PSD®…, muiepsd®…, http://www.muiepsd.ro...

    • Date Domeniu
      Nume Domeniu:
      muiepsd.ro
      Data Înregistrării:
      2018-07-26
      Data Expirării:
      2019-07-26
      Nameservere:
      Înregistrări DS:
      Record not Set
      Status:
      PendingDelete
      Date Deținător (Registrant)
      Tip Persoana:
      Persoană Fizică
      Notă:
      Conform Regulamentului General privind Protecția Datelor cu caracter personal 2016/679(GDPR), datele cu caracter personal al persoanelor fizice nu se publică.

  2. @scara. Fireste, este deja un brand si, ca orice brand, poate si trebuie sa devina marca inregistrata!

  3. Nu e problema de conventii , amendamente si alte presiuni pe ambasade ci de procesul verbal in care furiosi pe proprietar au scris adevaratul motiv TABLITE INACTIVE Saracul la cati PSDisti sunt e greu sa mentii tablitele active asa ca astia maniosi si-au tras doua numere preferentiale lasand omului numerele standard . Tablita e suportul fizic al numarului de inmatriculare asemanator cu bancul ala :”De ce lingi gardul ba ? „”Pai scrie pi..a”

  4. Scurt, concis, clar si la obiect. Asta da, petitie! Felicitari, Vladimir Maftei!

    • 10 argumente de nota 10 !

      PS. Nu-i nicio rusine ca avocata lui Stefanescu sa le preia si sa le foloseasca in apararea clientului sau !

      PPS. De altfel presimt ca plangerea cercetata in prezent in rem va capata caracterul in perssonam doar pt a putea fi clasata de Parchet !

  5. Cum pot sa iau legătura cu dv. domnule Maftei.

  6. Prin anii 60 America s-a schimbat radical dupa ce o femeie de culoare din Alabama a refuzat sa se aseze in autobuz pe locurile din spate rezervate negrilor. Un gest de la care a pornit marsul schimbarii.
    Prin decembrie 1989 un pastor de provincie s-a opus mutarii lui la alta biserica si de aici a inceput caderea regimului comunist NC.
    Nu exclud ca de la confiscarea placuteor de inmatriculare ale unui glumet care a facut haz de necaz sa asistam la caderea mafiei pesediste. Imaginati-va o multime scandand M…E PDS de cate ori apare un lider pesedist.

    • @Tudor,

      Complet gresit!!!
      exemplele date de tine sunt perfect reale, insa nu se aplica de loc aici!
      Daddy a ordonat ca soferiului sa i se susepende carnetul si sa i se faca dosar penal stiind bine ca nu are absolut nico baza legala, dar vrea, tocai, nu sa stinga scanadalul, ci sa faca o DEMONSTRATIE DE FORTA!
      Demostratia TREBUIE Sa fie abuziva, impotriva legei, epntru ca scopul acestea este de a-i intimida pe cei care ar vrea sa protesteze!

  7. Aici solutia completa ar fi ca dl. Stefanescu sa faca plangere penala impotriva tuturor politistilor care l-au sicanat – abuz in serviciu pentru retinerea permisului (nu exista baza legala pentru retinerea acestuia), abuz in serviciu pentru ne-eliberarea PV de constatare, furt in dauna avutului privat (ca doar i-au furat numerele), etc. Sa ceara suspendarea din activitate a politistilor pana la solutionarea anchetei, etc.

  8. La punctul 12 propun:

    Să dispuneți publicarea – în cel mai scurt timp posibil – a listei persoanelor angajate la Poliția Română care vor fi demise în urma acestor regretabile şi inutile acțiuni!

  9. Pupincurismul si obedienta duse la acest foarte inalt nivel de buda, l-ar face pe ceausescu sa paleasca de invidir. Militia nicicand nu a fost la acest nivel. Trebuie sa fie mandra de urmasa Polutie romaneasca.

  10. Este tipic românesc, in majoritatea funcțiilor de conducere și decizionale, sunt pusi sau ajung prin diferite mijloace, numai incompetenți, nepregătiti, și fricoși executanți. Indivizi ce nu au nici o legătură cu funcția sau sistemul , lucru. E se poate vedea in guvernul României, dancila, iordache, nicolae, și mulți alți nesimțiți care nu își văd decât interesul personal și de grup.

  11. Clar cristal in 11 „numere” !

    PS. Care au fost date insa succesiv doar in litere…

    PPS …desi se accepta si in litere si cifre, dupa modelul : „MU1EP5D” ! 😉

  12. Din câte știu, permisul, ca și pașaportul ori alte acte de identitate, sunt proprietatea statului. Țin minte ca acum ceva ani, un prieten italian a avut o problema pe apx aceasi temă, având permis italian, iar romanii nu au putut decât sa ii pună interdicție la șofat în România. Atât! Permisul a rămas la el! Și în afara ro era foarte valabil, zicea el.

    • Nu sunt proprietatea statului, pot fi retinute doar de autoritatea emitenta. Asta nu inseamna ca autoritatea respectiva le poate retine discretionar, din contra, o poate face doar conform unor legi specifice. Militienii au procedat vadit ilegal. Ar trebui eliberati din functii pana la finalizarea anchetei interne, si actele inapoiate urgent proprietarului de drept, cu scuzele de rigoare.

  13. Si cel putin un motiv ca dumnealui, ca si malin bot care pune „m..a” pe steagul Romaniei, sau cel care a pus asa ceva pe cimp sa fie amendati:
    Legea 61/1991 republicata in 2014, Art. 2. – Constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: 1) savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, PROLIFERAREA DE INJURII, EXPRESII JIGNITOARE SAU VULGARE, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice; Amenda este in acest caz intre 200 si 1000 lei.
    Si fiti multumiti ca e atit de putin: Fiindca tot va plac nemtii, si ati vrea cod penal ca al lor, la articolul 186 al codului penal german – insulta se pedepseste cu amenda sau inchisoare de pina la un an, la art 186 pentru populatia generala, la 188 pentru politicieni, defaimarea se pedepseste cu inchisoare pina la 5 ani.
    Adica nu va faceti iluzii, insultarea/defaimarea cuiva cu ceva atit de murdar ca „m..e” in alte tari europene se pedepseste, nu sunteti deloc culme a civilizatiei ca raspinditi asemenea mizerie. Inclusiv in Suedia: http://legaldb.freemedia.at/legal-database/sweden/ sectiunea despre defaimare, de aceea si reactia autoritatilor suedeze: la ei placuta domnului Stefanescu e infractiune, se pedepseste cu amenda sau inchisoare pina la doi ani. Adica eroul dumneavoastra ar trebui sa ia amenda si in Romania si in Suedia, in Germania ar lua foarte probabil si inchisoare. Tut mir leid, bun venit la civilizatie, mizeriile de tip „m..e” altundeva nu sunt sustinute cu extaz cum o faceti dumneavoastra, ci sunt pedepsite: nu intrati asa in Europa ci in vreun WC public sordid care, va imbatati dumneavoastra cu iluzia, s-ar numi democratie. Ce ziceti? parca va plac legea si dreptatea, nu?

    • Deci politia putea foarte usor sa ii dea amenda in baza legii 61/1991, dar in legea respectiva nu cred ca se mentioneaza nimic de retinerea permisului si a placutelor cu numere. Din informatiile care au fost facute publice, cetateanul avea toate actele in regula pentru a circula pe drumurile publice. Dar uite ca nu mai circula. Si nu mai circula pentru ca cuiva nu i-au placut numerele lui si a dat comanda sa fie ridicate. Acest lucru nu pare normal. De ce nu are cetateanul un proces verbal din care sa reiasa clar motivele pentru care i-au retinut permisul? Sau daca politistii i-au inmanat procesul verbal, de ce nu dezminte politia aceasta informatie tinand cont ca de mare e deja scandalul?

    • Ce zici matale e valabil intr-o tara civilizata, dezvoltata, democratica si cu stat de drept REAL nu imaginar!

    • Ok… si de ce nu l-ai amendat ? Pentru ce i-au retinut perm8s, placute si i-au facut dosar penal ? In baza carei legi? Ca ne place legea si dreptatea…
      Si nu cred ca este cazul sa ne apucam sa exempifificam daca Psd – entitatea jignita – prin reprezentantii sai nu ne insulta, jigneste, umileste, etc… pentru ei ce lege se aplica ??

    • Domnule, ati verificat in DEX ce inseamna cuvantul muie? Ce va face sa credeti ca placuta aceea de inmatriculare sugereaza sensul obscen al cuvantului? Este o presupunere a dvs care nu poate fi dovedita.

    • Domnu’ Freitag, fara suparare dar sunteti usor inadecvat vis a vis de subiectul dezbatut pe acest forum : abuzul savarsit de politua rutiera romana impotriva cetateanului roman rezident in Suedia !
      Tot ce scrieti dvs poate avea relevanta dar pt o alta situatie. Pt un alt loc.
      Doar ca nu politia suedeza ori cea germana i-au luat placutele si permisul pt incalcarea legislatiilor rutiere din tarile respective ci politia romana !

      PS. Politia autohtona insa nu prea stie pt ce a facut-o. De fapt stie ea dar e rusine sa o spuna. 😉

  14. Nu exista aceasta functie comisar-șef al Poliției Române. Acesta este un grad este ca sicum ai zice colonelului armatei romane. Exista functia de inspector general al Politiei romanela asta se referea scriitorul articolukui.
    Ma astept de la dvs la o documentare mai buna nu aruncarea la futu-i masa

  15. Daca e sa punem politistii si avocatii sa citeasca DEX-ul ar fi normal sa presupunem ca muie inseamna:
    https://dexonline.ro/definitie/MUIE

    MÚIE s. v. gură.

    sursa: Sinonime (2002) adăugată de siveco acțiuni

    MÚIE s. f. (Arg.; folosit adesea art. și mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din țig. mui (Graur, Juilland))

    sursa: DER (1958-1966) adăugată de tavi acțiuni

    múie s. f. – (Arg.) Gură, plisc. Țig. mui (Graur 174; Juilland 169). Se folosește aproape exclusiv în forma art. și în expresii.

    sursa: DER (1958-1966) adăugată de blaurb. acțiuni

    múie s.f. (reg. argotic) gură; (în expr.) a duce cu muia = a amăgi, a înșela, a duce cu vorba.

    sursa: DAR (2002) adăugată de blaurb. acțiuni

    Faptul ca au interpretat gresit mesajul este jignitor.
    Frumusetea e in ochii privitorului 🙂

    • Pai sunt analfabeti . Ei doar acum si-au cumparat carti de gramatica in parlament. Unii fac clasele 1-8 incepand cu varsta de 6 sau 7 ani. Altii mai smecheri pana la 50 fac -scoala vietii – si de la 50 se apuca de abecedar si invata sa scrie !

  16. Domnule Ștefănescu, de când poate altcineva decât organul judiciar să dispună clasarea unui dosar penal? Mai mult, s-a discutat în presă despre anularea dosarului de către șeful PR… Deci, despre ce vorbim…

  17. Domnule Maftei*

  18. Puneți voi mu1ep5d pe toate mașinile, că P5D-ul vă dă mu1e tuturor de o bună bucată de vreme și o să vă tot dea și de-acum încolo, după cum și meritați! Voi sunteți cei care faceți țara asta insuportabilă, prin modul golănesc în care reacționați, prin provocările și șicanările interminabile, prin ura care vă orbește domnilor de la privat, ofticați la culme că bugetarii și pensionarii vor trăi un pic mai bine, iar voi nu primiți decât ceea ce promovați: mu1e! Serviți, vă rog, ați produs destulă, e pentru toată lumea!

  19. Ati observat cate rezultate gaseste Google la cautarea simpla „muiepsd”?
    In jur de 350000 de rezultate in 0.26 secunde.
    Asta da impact mediatic.