„100 000 de tone de diplomație”: De ce vrea Italia să se alăture Franței și Statelor Unite în clubul exclusiv al țărilor care dețin portavioane nucleare

Marina italiană vrea să aibă un portavion cu propulsie nucleară până în 2040 și să devină astfel una dintre puținele țări cu nave cu propulsie nucleară, alături de Statele Unite, Franța și China, în viitorul apropiat.

Este o listă de „happy few” la care Italia vrea să se alăture. Într-un interviu acordat Corriere Della Serra, Enrico Credendino, șeful de stat major al marinei italiene, a dezvăluit ambițiile țării sale, scrie BFM TV.

“Marina are un plan bugetar pentru perioada de până în 2040”, spune el. Acesta prevede un portavion nuclear, dar și drone de toate tipurile pentru a face față amenințării războiului cibernetic.

Țările care desfășoară portavioane pot fi numărate pe degetele de la o mână: Statele Unite, Franța, China, Rusia și India. Cu mult înaintea tuturor celorlalte, Statele Unite au 11 portavioane, China trei, India, Rusia și Franța doar unul.

Dar dacă ne uităm la portavioanele cu propulsie nucleară, clubul este și mai închis, cu doar doi membri până în prezent: Statele Unite și Franța cu Charles de Gaulle.

Alte țări care operează nave capabile să desfășoare avioane și elicoptere sunt puțin mai numeroase: pe lângă cele „cinci mari” deja menționate, lista include Brazilia, Marea Britanie, Italia, Japonia, Spania, Coreea de Sud, Turcia și Thailanda.

Echipat cu propulsie nucleară, portavionul francez Charles de Gaulle este de fapt o mică centrală nucleară plutitoare. Deși acest sistem de propulsie este costisitor, el „economisește spațiu și energie”, nu numai pentru propulsie, ci și pentru alimentarea cu energie a tuturor echipamentelor de la bord – în special a catapultelor.

Reactoarele nucleare au o autonomie de șapte ani înainte ca miezul nuclear să trebuiască să fie schimbat, în timp ce portavioanele cu propulsie convențională trebuie realimentate mult mai des, cel puțin o dată pe săptămână.

Dorința Italiei de a achiziționa un portavion cu propulsie nucleară nu numai că i-ar spori autonomia operațională, dar i-ar permite, de asemenea, să se alăture grupului foarte restrâns de țări care dispun de acest tip de propulsie, și anume Statele Unite și Franța, cărora li se va alătura China, care a început să lucreze la construirea celui de-al patrulea portavion al său, până în 2040.

„100 000 de tone de diplomație”

Pentru un stat, a avea un portavion este un semn de putere și asigură statutul militar. O frază atribuită lui Henry Kissinger (fost secretar de stat al SUA) descrie portavionul ca fiind un instrument militar și politic puternic: „un portavion reprezintă 100.000 de tone de diplomație”.

Unul dintre motivele pentru care doar un număr mic de țări dispun de aceste capacități este legat de resursele și costurile implicate. Desfășurarea unui portavion implică nu numai nava în sine, ci și o întreagă escortă care să protejeze nava și să ofere sprijin logistic: nave de apărare aeriană și de luptă antisubmarin, o navă de aprovizionare, un submarin și așa mai departe. Acestea sunt resurse considerabile, de care nu dispun toate marile armate ale lumii.

Franța intenționează să înlocuiască Charles de Gaulle până în 2038. Un program major de înarmare, estimat la aproximativ 10 miliarde de euro, urmează să fie lansat până la sfârșitul anului 2025. Cunoscut în prezent sub acronimul „PANG” (portavion de nouă generație), acesta va fi, de asemenea, cu propulsie nucleară, cu două cazane nucleare mai puternice, ceea ce îi va oferi o autonomie de 10 ani.

Va fi mai lung decât Charles de Gaulle (310 metri față de 261,5), mai lat (85 metri față de 64,3) și va avea un deplasament de 78.000 tone, față de 42.000 tone pentru Charles de Gaulle. Va fi cea mai mare navă de război construită în Europa. Viitorul portavion va transporta în continuare Rafale, dar va fi echipat și cu viitorul sistem de luptă aeriană (SCAF).