Home » Travel » Zilele Sfântu Gheorghe continuă în weekend: teatru, jazz, sport și delicii locale / Se vor folosi doare pahare reutilizabile / Participanții plătesc pentru unul 10 lei, iar banii sunt returnați după folosire

Zilele Sfântu Gheorghe continuă în weekend: teatru, jazz, sport și delicii locale / Se vor folosi doare pahare reutilizabile / Participanții plătesc pentru unul 10 lei, iar banii sunt returnați după folosire

Zilele Sfântu Gheorghe continuă în weekend: teatru, jazz, sport și delicii locale / Se vor folosi doare pahare reutilizabile / Participanții plătesc pentru unul 10 lei, iar banii sunt returnați după folosire
Foto: Facebook / Antal Arpad
Ascultă articolul

Peste 180 de evenimente culturale, artistice, sportive şi gastronomice sunt cuprinse în programul zilelor orașului, ajunse la ediția a 31-a, care se desfășoară până în 28 aprilie, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
„Cea mai importantă caracteristică a Zilelor Sf. Gheorge este că au o varitate foarte mare de evenimente, începând de la cele sportive, teatru, până la evenimente literare și artistice, programe de info-entertainment, concerte clasice, moderne. Există și gastronomie stradală. Este o scenă unde evoluează invitații principali, este o scenă a comunității unde grupuri de copii își desfășoară activitățile, e o scenă ăn Curtea tinerilor, în fosta fabrică de țigarete, și este o a patra scenă cu jazz, blues, muzică populară”, spune purtătorul de cuvânt al evenimentului, Erdely Andras.
De asemenea, la Târgul Meșteșugarilor vor fi prezenți circa 200 de expozanți, muzica stradală va putea fi ascultată peste tot în oraș, iar duminică seara, după concertul de final, va avea loc tradiționalul foc de artificii care va încheia ediția 2024 a Zilelor Sfântu Gheorghe.

- articolul continuă mai jos -

În încercarea de a reduce cât mai mult cantitatea de deșeuri generate în timpul evenimentului, organizatorii vor pune la dispoziția cumpărătorilor și comercianților, începând cu ediția din acest an a Zilelor Orașului, doar pahare reutilizabile.

Acest lucru înseamnă că băuturile vor fi servite în pahare reutilizabile personalizate, realizate în colaborare cu ZĂ KUP. Este vorba despre un pahar care poate fi agățat de geantă, buzunar, curea, rucsac, putând fi transportat cu ușurință dintr-un loc în altul.

Pentru unul se plătește o garanție de 10 lei, bani care sunt returnați după predarea acestuia.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole