Home » Articole » Zelenski îl invită pe Papa Leon al XIV-lea în Ucraina şi cere ”ajutorul Vaticanului” în repatrierea copiilor deportaţi de Rusia

Zelenski îl invită pe Papa Leon al XIV-lea în Ucraina şi cere ”ajutorul Vaticanului” în repatrierea copiilor deportaţi de Rusia

Zelenski îl invită pe Papa Leon al XIV-lea în Ucraina şi cere ”ajutorul Vaticanului” în repatrierea copiilor deportaţi de Rusia
Sursa foto: Andreas Stroh / Zuma Press / Profimedia
Ascultă articolul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă luni că a discutat cu Papa Leon al XIV-lea pentru prima oară după alegerea acestuia şi că l-a invitat în Ucraina, transmite News.ro.

”A fost prima noastră conversaţie şi a fost foarte călduroasă şi constructivă”, anunţă pe reţele de socializare preşedintele ucrainean.

În Ucraina trăiesc milioane de credincioşi greco-catolici.

- articolul continuă mai jos -

Volodimir Zelenski anunţă că i-a ”mulţumit Sanctităţii Sale pentru susţinerea Ucrainei şi a întregului nostru popor”, în contextul în care Kievul şi aliaţii să exercită presiuni asupra Moscovei pentru ca să accepte un armistiţiu.

Leon al XIV-lea a cerut duminică, la balconul Bazilicii Sfântul Petru, ”o pace autentică, dreaptă şi durabilă” în Ucraina, sugerând o susţinere mai largă a Kievului de către Vatican decât în timpul pontificatului Papei Francisc.

Preşedintele ucrainean anunţă că a discutat cu Suveranul Pontif despre ”situaţia a mii de copii ucraineni deportaţi de Rusia” după invazia Ucrainei în 2022.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin cu privire la această crimă de zăboi.

”Ucraina contează pe ajutorul Vaticanului în vederea repatrierii lor la familiile lor”, declară Zelenski în acest mesaj.

Poziţia Papei leon al XIV-lea cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia este analizată îndeaproape, după ce predecesorul său a refuzat să desemneze Rusia ca agresor.

În martie 2024, Papa Francisc le-a cerut ucrainenilor să aibă ”curajul steagului alb”, provocând tensiuni puternice între Sfântul Scaun şi Kiev.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole