Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 70 de scriitori, profesori universitari, istorici și personalități din alte domenii semnează un apel public pentru „un vot responsabil acordat viitorului european al României”, fără corupție și extremism, arătând că „opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste”. Printre semnatari se află Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Dennis Deletant, Nae Caranfil.
„Opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste și schimbarea lui Marcel Ciolacu cu un premier responsabil și reformist. Ar putea fi negociată o nouă coaliție PNL-USR-UDMR-PSD, în urma demisiei premierului actual, în jurul unui program cu adevărat angajat pe linia schimbărilor necesare.
În aceste ultime zile înaintea votului crucial din 4 mai, facem un apel pentru un vot responsabil acordat viitorului european al României”, se arată în apel.
Apelul integral:
Un vot pentru România europeană, fără corupție și extremism
România se află într-o criză politică gravă, din care ieșirea nu va fi simplă. Știm că alegerile prezidențiale în sine nu reprezintă soluția la problemele țării. Totuși, alegerea unui președinte onest, credibil, implicat, cu o viziune decentă, rațională și pro-europeană, înclinat spre reforme substanțiale, care să nu fie dator partidelor corupte sau extremiste, este primul pas spre ieșirea din criză.
România traversează înainte de toate o criză de încredere. Societatea românească și-a pierdut încrederea în politică. La aceasta au contribuit mediocritatea și iresponsabilitatea guvernării Ciolacu, cârdășia premierului și a unor înalți demnitari ai PSD cu personaje dubioase implicate în scandalul Nordis, indolența și pasivitatea fostului președinte, Klaus Iohannis, clientelismul partidelor parlamentare, corupția sistemului politico-administrativ, peste care s-a suprapus războiul hibrid al Rusiei, cu tehnici de manipulare și destabilizare prin rețelele sociale.
În acest moment, România nu are multe opțiuni rezonabile pentru ieșirea din criză. Votul pentru politicieni izolaționiști sau antioccidentali precum George Simion sau Victor Ponta, care acționează constant împotriva intereselor României, iese de la început din discuție în cadrul acestui Apel, chiar dacă sondajele spun că George Simion va ocupa unul din locurile din finală.
Pentru votul din 4 mai există, de fapt, doi candidați care își dispută calificarea în finală: Nicușor Dan și Crin Antonescu. Ambii au în jur de 22%, fiind practic la egalitate. Ceilalți candidați vor înregistra, după toate sondajele, scoruri mici și foarte mici.
Pe scurt, opțiunea pentru Crin Antonescu, candidatul puterii, înseamnă menținerea premierului Ciolacu și întărirea centrului de putere creat în jurul PSD. Aceasta înseamnă stagnare și lipsa oricăror reforme. Deficitul bugetar excesiv, ascuns sub preș de guvernul Ciolacu din considerente electorale, se va transforma după alegeri în creșteri de taxe și impozite, sau în măsuri de austeritate.
Opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste și schimbarea lui Marcel Ciolacu cu un premier responsabil și reformist. Ar putea fi negociată o nouă coaliție PNL-USR-UDMR-PSD, în urma demisiei premierului actual, în jurul unui program cu adevărat angajat pe linia schimbărilor necesare.
În aceste ultime zile înaintea votului crucial din 4 mai, facem un apel pentru un vot responsabil acordat viitorului european al României.
Noi, inițiatorii acestui apel, neînregistrați politic în niciun partid, dar preocupați de soarta țării, vă îndemnăm să reflectați la semnificațiile acestor candidaturi și la consecințele alegerii Dumneavoastră.
Europa nu este o opțiune externă, ci spațiul nostru natural de apartenență – o ancoră de stabilitate, prosperitate și siguranță într-o lume tot mai nesigură. În fața tentațiilor autoritare și a discursurilor antieuropene, este esențial să ne reafirmăm convingerea în valorile care ne definesc: democrația, libertatea, statul de drept și apartenența la comunitatea occidentală.
Într-un moment de răscruce, votul din 4 mai poate marca fie scufundarea și mai adâncă a României în criză și în neîncredere, fie salvarea opțiunii responsabile – către o Românie onestă, demnă și europeană în fapte, nu doar în discurs.
Avem încă posibilitatea să dăm o șansă României europene, României oneste, României care înțelege să facă reformele politice necesare, sancționând în același timp partidele corupte și guvernul Ciolacu.
Fiecare vot contează.
24 aprilie 2025
Inițiatorii Apelului:
Andrei Pleșu, scriitor, București
Ana Blandiana, scriitoare, București
Valentin Naumescu, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Adrian Papahagi, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Teodor Baconschi, scriitor, București
Theodor Paleologu, profesor, Casa Paleologu, București
Corneliu Bjola, profesor universitar, Universitatea Oxford
Mircea Mihăieș, profesor universitar, Universitatea de Vest, Timișoara
Dennis Deletant, istoric, Londra
Sever Voinescu, redactor șef „Dilema”
Andrei Cornea, profesor universitar, Universitatea din București
Radu Filipescu, inginer, fost deținut politic, București
Nae Caranfil, regizor de film, București
Armand Goșu, conferențiar universitar, Universitatea din București
Aurelian Crăiuțu, profesor, Indiana University, Bloomington, SUA
Dragoș Calma, profesor universitar, University College Dublin
Cristian Preda, profesor universitar, Universitatea din București
Cătălin Avramescu, profesor universitar, Universitatea din București
Claudiu Mesaroș, profesor universitar, Universitatea de Vest, Timișoara
Alin Fumurescu, Profesor Asociat, Universitatea Houston, SUA
Gabriel Mursa, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
Codrin Liviu Cuțitaru, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
George Volceanov, scriitor, Uniunea Scriitorilor din România, București
Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, București
Lucian Leuștean, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
Sergiu Mișcoiu, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Smaranda Vultur, scriitoare, Timișoara
Mihai Maci, lector universitar, Universitatea din Oradea
Laura Ghibu, medic, Malmö, Suedia
Alexandru-Florin Platon, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
Călin Morar, antreprenor, Cluj
Cristian Chelariu, profesor universitar, Suffolk University, Boston
Raluca Prună, jurist, Comisia Europeană, Bruxelles
Dacian Dragoș, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Luminița Tuleașcă, conferențiar universitar, Universitatea Româno-Americană, București
Laurențiu Ștefănescu, antreprenor, Timișoara
Florea Ioncioaia, istoric, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
Dan L. Nicolae, profesor universitar, University of Chicago, SUA
Marius Dragomiroiu, inginer IT, Cluj
Alexander Baumgarten, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Emanuel Conțac, conf. univ. dr. habil., București
Iulian Fruntașu, scriitor, Chișinău
Cristian Pop, specialist IT, Cluj
Romeo Stavăr-Vergara, inginer, Constanța
Raluca Moldovan, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Mihai-Emilian Ivanov, analist și trader, MacRo Traders, Bistrița
Ana Maria Albulescu, cercetător, Universitatea Tartu, Estonia
Paul Marinescu, cercetător, București
Thomas Tolnai, lingvist, Cluj
Eugen Tischler, inginer, Cluj
Livia Morar, medic, Lyon
Ioana Boca, istoric, Fundația Academia Civică, București
Radu Vancu, scriitor, Sibiu
Ioana Popa, cercetător, CNRS, Franța
Cristi Danileț, fost judecător, lector universitar, Oradea
Ottmar Trașcă, cercetător științific, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj
Adrian Codîrlașu, economist, București
Daniel Sandu, specialist IT, Toronto, Canada
Diana Botău, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Marius Harosa, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Manuela Petrescu, project manager și lector universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Alina-Ioana Vasiliu, jurnalistă, Constanța
Virginia Ion, istoric, Fundația Academia Civică, București
Ana-Maria Gîrleanu-Guichard, conferențiar universitar, Universitatea din Strasbourg
Cosmin Popa, cercetător, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București
Georgeta Pop, istoric, București
Corneliu Stănescu, fizician, profesor universitar, București
Speranța Munteanu, consultant financiar, București
Rodica Medoia, expert contabil, București
Marina Samoilă, economist, București
Șerban Samoilă, inginer, București
Tudor Dunca, inginer, București
Constantin Marțian, inginer, București
*
Lista este deschisă pentru semnături la adresa:
https://www.petitieonline.com/apel_un_vot_util_pentru_romania_european_fr_coruptie_i_extremism
Lista celor care nu mai sunt finanțați de USAID, când i-am văzut pe Baconshi și pe Preda deja mi-am dat seama despre ce gunoaie este vorba
Lista celor care nu mai sunt finanțați de USAID, când i-am văzut pe Baconshi și pe Preda deja mi-am dat seama despre ce gunoaie este vorba
Lista celor care nu mai sunt finanțați de USAID, când i-am văzut pe Baconshi și pe Preda deja mi-am dat seama despre ce gunoaie este vorba
Degeaba insiști.
Votăm Nicușor Dan 😉
Așa este.
Votăm ND.
Vrem cinste si munca, ne-am saturat de uslamisti si nationalisti.
Doar ca favoritul lor se prabuseste pe ce ce trece
@vesper
Vorbești degeaba.
Daca credeti ca votam cu marioneta sec’u’ristilor lui Base sunteti mai pr0sti decat va credeam.😁😁😁😁😁
Ce bine că am fost lămuriți, în sfârșit, de elita culturală a țării asupra singurei opțiuni corecte! După ce ne-au explicat că România se află într-o criză profundă, dar și că Nicușor Dan este salvarea — un fel de Mesia urban cu pixul mereu pregătit și cu viziuni reformiste — nu ne rămâne decât să ne încolonăm, cuminți, spre urne.
Este reconfortant să vedem cum lupta împotriva corupției se poate duce, ironic, printr-o coaliție care îi include fix pe unii dintre cei care au contribuit la prăbușirea încrederii publice. Dar dacă Nicușor Dan este „șansa României oneste”, atunci probabil că Marcel Ciolacu e doar o neînțelegere istorică temporară.
Iar ideea că doar două opțiuni ar fi rezonabile ne aduce aminte de vremurile glorioase ale alegerii între „răul mai mic” și „răul inevitabil”. Nimic nu inspiră mai multă democrație decât o listă lungă de intelectuali care îți spun cum să gândești corect și, eventual, pe cine să nu votezi dacă vrei să rămâi un cetățean civilizat.
Poate că următorul pas firesc ar fi ca apelul să fie introdus ca anexă la manualele de educație civică — capitolul „Cum să alegi fără să gândești prea mult: ghidul votului luminat”.
Parcă altfel te duci la vot când știi că votezi ND alături de Pleșu, Blandiana, Maci și atâția oameni frumoși. Măcar avem o speranță.
Lista este eterogenă, oameni respectabili, și re firesc să fie așa.Si semnatarii pot susține pe cine doresc.
Problema este ca Dan nu a făcut nimic din ceea ce a propus la primăria București.
Ce încredere poți avea în el?…Este probabil doar răul cel mai mic.
Ce ușor e să spui „nu a făcut nimic”…
O etichetă ce se dorește lipită pe fruntea lui ND. Dar simt că nu vor reuși.
Până la urmă a făcut ce s-a putut cu banii disponibili, cu ce au primit de la buget, din ce în ce mai puțin. Blocajul s-a văzut și la Guvern și la Consiliul Municipal. Și, totuși, cum a putut, ND le-a ținut piept.
Nu se poate spune că nu a făcut nimic…
Subscriu listei.
Onest!
Viorele, trenul metropolitan când se inaugurează? Dar managementul inteligent al traficului, ca se circulă mizerabil? Dar măcar aia 200 m de linie de tramvai de la Unirea, pentru care avea bani și nu costau mult etc. Nimic.
Asta am spus, ca a promis ceea ce nu putea face și nu a făcut nimic din ce a promis. Deci ce încredere poți avea în el?
A promis pentru că a crezut că poate, nu știa cu ce piedici se va confrunta, cât de mizerabili sunt cei ce i se opun cu toată ființa, doar pentru a câștiga puterea, nu pentru a face ceva util și necesar. Pentru ca apoi să arate, tot ei cu degetul, uite nu a făcut.
Oribil!
Fiecare fată de pe WECIARY18 e gata să fie luată tare.