Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un autobuz a lovit marţi după-amiază o clădire în capitala Stockholm, rănind zece persoane, dintre care una grav, aceasta fiind evacuată cu elicopterul, a anunţat poliţia suedeză, transmite AFP preluată de Agerpres.
În total, 17 persoane se aflau în autobuz în momentul producerii accidentului în cartierul Liljeholmen. Nu a fost rănită nicio persoană aflată în afara autobuzului, a precizat poliţia pe site-ul său.
Nu a fost invocată nicio cauză pentru acest accident.
Mai multe persoane aflate în autobuz erau în stare de şoc şi unele sângerau abundent, a declarat o martoră pentru cotidianul Aftonbladet.
Trei persoane au fost ucise pe 14 noiembrie în Stockholm când un autobuz a lovit o coadă de călători formată într-o staţie de autobuz. Şoferul a suferit un disconfort şi nu a fost intentată nicio urmărire penală împotriva lui.