G4Media.ro

Vreme rece şi temperaturi negative pe timpul nopţilor în Bucureşti, în următoarele…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Vreme rece şi temperaturi negative pe timpul nopţilor în Bucureşti, în următoarele zile

Vremea va continuă să fie geroasă în Bucureşti, pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice rămân negative pe timpul nopţilor, arată prognoza de specialitate publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de agenția Agerpres.

Astfel, marţi, temperatura maximă va oscila, în Capitală, între -3 şi -2 grade, iar în noaptea de marţi spre miercuri, minima va fi cuprinsă între -7 şi -6 grade. Vor fi înnorări mai ales în prima parte a zilei de marţi, când trecător va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat (temporar cu rafale de 40 – 45 km/h), amplificând senzaţia de frig.

Totodată, de miercuri dimineaţa şi până joi, la ora 11:00, în Capitală, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2 – 3 grade, iar cea minimă între -8 şi -5 grade.

ANM a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în opt judeţe din sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei, precum şi o informare de ger, ce vizează întreaga ţară, până joi dimineaţa.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, între orele 10:00 – 23:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 70 km/h şi vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe. Pe Litoral, vântul va continua să prezinte unele intensificări şi în noaptea de marţi spre miercuri.

De asemenea, în intervalul 9 ianuarie, ora 10:00 – 11 ianuarie, ora 10:00, va fi n vigoare o informare de vremea rece în toată ţara, geroasă în noaptea de marţi spre miercuri îndeosebi în nord, centru şi est. Minimele termice vor oscila între -21 şi -20 de grade, în estul Transilvaniei, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în est şi centru, pe timpul nopţilor temperaturile vor ajunge la -16 grade. 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...