Home » Articole » Vrancea: Copil de şase ani, transportat la București după ce a fost lovit de o autilitară

Vrancea: Copil de şase ani, transportat la București după ce a fost lovit de o autilitară

Vrancea: Copil de şase ani, transportat la București după ce a fost lovit de o autilitară
Sursa foto: Facebook Daniel Băluță
Ascultă articolul

Un copil de şase ani din Slobozia Bradului a fost transportat, sâmbătă, la secţia de Neurochirurgie a Spitalului „Bagdasar Arseni” din Bucureşti după ce în urmă cu o zi a fost lovit de o autoutilitară pe o stradă din localitate, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, conform Agerpres.

„Sâmbătă, în jurul orei 12,00, SAJ Vrancea a fost solicitată pentru un transfer din secţia de Chirurgie infantilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani la secţia de Neurochirurgie a Spitalului „Bagdasar Arseni” Bucureşti. Pacientul, un băiat de şase ani, a fost victima unui accident rutier produs în urmă cu 24 de ore, fiind adus la spital cu mijloace de transport proprii. Victima prezintă un traumatism cranian închis, produs prin accident rutier în localitatea Slobozia Bradului, copilul fiind pieton”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, copilul a fost lovit de o autoutilitară condusă de un bărbat din localitate.

„La data de 24.02.2023, ora 15,35, lucrătorii Serviciului Rutier au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un bărbat de 33 ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea o autoutilitară pe DC 185 în comuna Slobozia Bradului, a surprins şi accidentat un pieton minor din localitate. A rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul Focşani, pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Vrancea.

Ulterior, starea copilului s-a deteriorat şi a fost nevoie de transferul acestuia la Bucureşti.

Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole