G4Media.ro

Votul pentru alegerile prezidențiale începe în această noapte în Australia și Noua…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Votul pentru alegerile prezidențiale începe în această noapte în Australia și Noua Zeelandă

Cetățenii români din Australia și Noua Zeelandă pot să se prezinte la urne încă din această noapte, anunță Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit noilor reglementări introduse în legislația electorală, la scrutinul prezidențial din acest an cetățenii români aflați în străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și exercita dreptul de vot la secțiile de votare, în ambele tururi de scrutin.

Românii din diaspora pot vota conform următorului program:

  • vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21;
  • vâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21;
  • duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21.

Autoritatea Electorală menționează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Potrivit legii, pot vota la secțiile de votare din străinătate cetățenii români care în ziua alegerilor se află în afara țării indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei țări – domiciliați, rezidenți sau turiști. Cei care au dorit să voteze la o secție de votare din străinătate mai aproape de casă au avut posibilitatea să se înregistreze cu această opțiune pe portalul votstrainatate.ro, în această situație aflându-se 38.944 de alegători.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secții de votare, lista acestora putând fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

În premieră la un scrutin prezidențial, anul acesta alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție și varianta de a vota anticipat, prin corespondență, pentru această opțiune fiind înregistrați pe portalul votstrainatate.ro un număr de 41.003 cetățeni români.

Plicurile cu voturile acestora trebuie expediate astfel încât să poată fi livrate la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondență până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2019. Majoritatea plicurilor au ajuns deja la destinație și expeditorii au primit din partea AEP mesaje de confirmare. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menționat, vor fi notificați și îndrumați să se îndrepte spre cea mai apropiată secție de votare.

O altă noutate a alegerilor prezidențiale din acest an o constituie utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), cu precizarea că secțiile de votare din străinătate vor fi dotate cu trei până la nouă tablete, acestea având dublă funcționalitate: scanarea actelor de identitate a votanților și înregistrarea semnăturii electronice a acestora.

În țară au fot organizate 18.748 de secții de votare, lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral / Geografie electorală / Registrul secțiilor de votare. Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro

Votarea în țară are loc duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; carnetul de serviciu militar.

În țară, cetățenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Operațiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondență, sunt înregistrate video și audio și se desfășoară în deplină transparență, în prezența tuturor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor acreditate, precizează Autoritatea Electorală.

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, îndeamnă pe toți cetățenii români cu drep de vot să își exercite acest drept, iar celor din străinătate le recomandă să nu lase pe ultima zi votul la secțiile de votare, pentru a evita aglomerația și pentru a fi siguri că și votul lor va intra în calcul la alegerea Președintelui României.

Campania electorală, care a început în data de 12 octombrie 2019, se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă, 9 noiembrie 2019, la ora 7:00. În cazul organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe la data de 15 noiembrie 2019 și se încheie la data de 23 noiembrie 2019, la ora 7:00.

Campania electorală este finanțată de la bugetul de stat, controlul fiind realizat de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. asteptam sa vedem Placutza Suedeza transmisa la cei care iubesc Ciuma Roshie !

    respect Romanului din NZ !

    • Despre faptul că mai toti ne arunca minciuni gogonate si promisiuni fara suport in realitate este evident însă ceea ce este mai grav este ca desi unele catastrofe politice au arătat ce dezatrenpot face in Romania, mai exista oameni care inca le-ar mai vota ca sa , citez ” merg si eu la vot sa nu iasă psd-ul”. Păi spuneti-mi si mie,oameni buni , ce diferența este între analfabeta de Viorica Dăncilă care ne-a facut de ras peste tot si unul care are nu stiu cate case furate de el la activ si implicați în trafic de minori și multe altele, ba peste acest lucru se mai preface si ca se cearta cu PSD-ul , în timp ce tine pe lângă el exact oamenii lui și este aclamat si primit cu urale de PSD-iști. Ce diferența este între analfabetă din teleorman si tradatorul care calcă Constituția si lasa Statul Major fara conducere pentru ca are el chef sa il treacă în rezervă pe Ciucă , de ce? păi ca sa ramana oamenii lui in prim plan. Vrea Guvernul lui. Statul lui Major. Țara lui. Ce sa mai, toate ale lui! De fapt si Veorica Vasilica Dăncilă este tot a lui. Nu a avut ea ocazia sa scape de el de un miliard de ori si nu a facut-o? Nu a avut el ocazia să se dezica prin fapte de ce făceau psd-ul si nu a facut-o ? Ba da. Si acum ce au facut? A pus prin Guvernul lui o traseista in posturi cheie nu de alta dar ca sa aiba si Crin Antonescu cu ce sa se laude ca doar da, de el nu mai auzeam nimic. Dar bine că a ieșit scandal cu Bombonica lui Livache dar asta poate sa ocupe cate posturi vrea macar ca e o catastrofă . Si mai vorbim ca votăm! Pai pe cine sa votăm? Ca ne ia amețeala numai când ne gândim. Vai de ea săraca țara asta. Iar astalaltul Mirciulică Diaconu ce sa mai spunem. Păi nu vreti voi mai mafia italiană in coasta? Haideți ca nu o aveti destul. Semnati si voi manifestul Spinelli ca sa faceti praf Europa nu de alta ca tot vreti MCV pozitiv si Schengen. Bravo vouă , fraților. Votați pe Iohannis sa va ia fetele la prostituție și sa le traficheze prin Italia ca de restul se ocupa Diaconu cu manifestul. Sau voi ailalti votați- o pe Dăncilă sa arate la tot Vestul că ” Grămăkica limbii române iaște ce iaște!” – Pedagog de scoala nouă, de I.L. Caragiale, apropos de ” eu pentru cine votez?” . Votați mai astfel de președinți si nu va mai mirați de ce ne privesc toti asa si de ce fug olandezii de noi sau de ce ne pun viză pe pasaport americanii când sa intram acolo asta ca sa nu mai vorbesc despre opinia pe care o au despre astfel de indivizi unele state extrem de dezvoltate din orient, cum ar fi Japonia. Si spun Japonia nu pentru ca s-a dus marele mușchetar Klaus Iohannis acolo (mă întreb de ce nu a luat-o si pe samuroaica Dăncilă sa o prezinte acolo gărzilor imperiale si samurailor autentici cred ca leșinau aia de ras) ci pentru ca de abia am gasit pe net pe o pagina de autor de facebook, pagina aparținând, culmea , unuia dintre consilierii importanți ai statului nipon( m- am interesat si eu despre acel birou de consilier si am aflat ca se numără printre punctele cheie ale statului aceluia deci persoana care ocupa acel post este una dintre cele mai influente din stat) si este româncă da, asta este de-a dreptul nemaipomenit , revenind si am vazut si eu poziția aceleia si a statului aceluia despre astfel de indivizi care sunt trecuți pe listele de candidați. Ei bine aceasta consilieră poetă imperială prin poezia ei face cat o mie de cuvinte spuse despre ăștia și cat o mie de acuze date lor pentru ca preia de-a fir a par tot ceea ce fac ei , transpune în versuri si arata cu ce categorie de persoane nu trebuie sa voteze romanul nostru, asta bineinteles daca nu este el însuși un trădător. Ei bine eu pun url-ul poeziei la dispoziția domniilor voastre si va îndemn să îl citiți cu mare atenție.

      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1666750796791635&id=822826927850697

  2. Mana care tine stampila în poza articolului este din alt film. 🙂

  3. Ce e cu ghearele alea din poza?