Home » Auto-Tech » Volkswagen amână planul de a produce exclusiv vehicule electrice
Secțiune susținută delogo

Volkswagen amână planul de a produce exclusiv vehicule electrice

Volkswagen amână planul de a produce exclusiv vehicule electrice
Sursa foto: Volkswagen
Ascultă articolul

Grupul Volkswagen, prin mărcile sale, VW și Audi, anunță faptul că reevaluează cronologia trecerii la producția de mașini complet electrice, conform Motor1.com.

VW și Audi intenționează să își amâne obiectivele privind vehiculele electrice în Europa. Producătorul auto din Wolfsburg plănuise să treacă complet la electric pe continent până în 2033, dar se pare că acest lucru nu mai este valabil.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, o decizie privind investițiile suplimentare în modelele cu motoare termice (ICE) ar putea fi luată la începutul lunii martie. Dacă VW și Audi decid să continue dezvoltarea mașinilor cu motoare pe combustie, această schimbare de strategie va afecta, cel mai probabil, și modelele celorlalte mărci din grupul Volkswagen, inclusiv cele produse de Škoda și SEAT/Cupra.

Totuși, viitorul vehiculelor cu motoare termice în Europa depinde și de politicile Uniunii Europene. În prezent, blocul comunitar menține obiectivul ambițios de a interzice vânzarea de mașini noi cu motoare pe combustie începând cu 2035. Dacă această măsură rămâne în vigoare, Volkswagen Group nu va avea altă opțiune decât să se conformeze și să își accelereze din nou tranziția către mobilitatea electrică.

Această incertitudine vine din faptul că piața auto europeană înregistrează scăderi ale vânzărilor de mașini electrice și din cauza posibilelor schimbări de paradigmă politică în ceea ce privește această industrie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole