Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele rus Vladimir Putin a sugerat miercuri că Rusia ar putea opri furnizarea de gaz către piețele europene chiar acum, urmând să se orienteze către piețe mai promițătoare, potrivit Reuters.
Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă pentru interzicerea permanentă a importurilor de petrol rusesc pe 15 aprilie, la trei zile după alegerile parlamentare din Ungaria, conform unor oficiali UE și a unui document consultat de Reuters.
„Iar acum se deschid alte piețe. Și poate că ar fi mai profitabil pentru noi să oprim furnizarea către piața europeană chiar în acest moment. Să ne mutăm către acele piețe care se deschid și să ne stabilim acolo”, i-a declarat Putin unui reporter al televiziunii de stat ruse.
„Dar aceasta nu este o decizie, este, în acest caz, ceea ce se numește a gândi cu voce tare. Cu siguranță voi instrui guvernul să lucreze la această problemă împreună cu companiile noastre.”
Putin a folosit permanent energia ca instrument de șantaj politic.
El a făcut acest anunț în momentul în care piața globală de energie e afectată de războiul din Iran și închiderea de facto a Strâmtorii Ormuz de către regimul de la Teheran.
Pe de altă parte, Rusia nu are prea multe opțiuni pentru vinderea producției de gaze din cauza lipsei de infrastructură fizică.
Vai, nu, mare țar, vrem să-ți dăm bani să-ți cumperi rachete să ni le dai in cap! Ce rău ne pare! Nuuu!!! Te rugăm primește-ne banii!
Si cine anume ar suferi cel mai tare intr-o astfel de situatie? Cumva pretenarii maghiari, slovaci si austrieci?!?
Deci n-o sa se faca, vorbeste si el sa-l mai bage lumea in seama…