Home » Analize » Vladimir Putin a anunțat creșterea impozitelor pe veniturile mari și noi subvenții pentru combaterea COVID-19

Vladimir Putin a anunțat creșterea impozitelor pe veniturile mari și noi subvenții pentru combaterea COVID-19

Vladimir Putin a anunțat creșterea impozitelor pe veniturile mari și noi subvenții pentru combaterea COVID-19
sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi creşterea impozitelor pe veniturile mari, precum şi noi ajutoare şi subvenţii, măsuri menite să contribuie la combaterea crizei provocate de pandemia COVID-19, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

Într-un discurs televizat, Putin a declarat că veniturile de peste 5 milioane de ruble (64.240 de euro la cursul actual) vor fi impozitate cu 15% din 2021, faţă de 13% în prezent.

- articolul continuă mai jos -

Aceasta înseamnă prima lovitură dată cotei unice de impozitare de 13%, introdusă în 2001 şi de care Rusia era foarte mândră.

Preşedintele a anunţat de asemenea noi subvenţii şi ajutoare pentru familiile şi firmele lovite de consecinţele economice ale pandemiei, pe care le-a numit ‘o provocare serioasă pentru Rusia’.

‘O recesiune mondială a început, o cădere a economiei mondiale ale cărei consecinţe şi amploare rămân de văzut’, a afirmat el.

Reforma impozitului pe venit – una din sursele principale de finanţare a bugetului federal – ar urma să aducă în jur de 60 miliarde de ruble în plus la buget, a mai spus Putin, potrivit căruia această sumă va fi folosită pentru tratarea copiilor cu boli rare.

Cota unică de impozitare a fost una din reformele-cheie din primul mandat al lui Putin. Modificarea sa a fost evocată frecvent în ultimii ani, în sensul eliminării sau reducerii în cazul veniturilor mici.

Introducerea cotei unice în 2001 ‘a permis ieşirea salariilor şi veniturilor din zona nefiscalizată şi simplificarea administraţiei fiscale’, a declarat Putin.

Însă, cu ‘noua calitate a administraţiei, introducerea tehnologiilor digitale, a devenit posibilă distribuirea poverii fiscale în mod mai diferenţiat’, a adăugat el.

Știri video

Comentarii
  • Stratosfericu'

    Oooo… Când petrolul nu mai aduce cât prevedeai că va aduce si mai și încep să existe alternative viabile la gaz în anumite domenii, ăla care face banul grație Țarului trebuie să cotizeze înapoi la Țar mai mult.
    Urez Federației cădere liberă, acum și pururea.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole