Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vlad Voiculescu a fost ales președinte al filialei USR PLUS București în urma alegerilor interne, învingându-l pe Octavian Berceanu șeful Gărzii de Mediu, potrivit unui comunicat al partidului.
Voiculescu a obținut 1224 voturi, adică 62% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul său, Octavian Berceanu, a obținut 38% din voturile valabil exprimate (755). Alegerile pentru conducerea organizației municipale care au avut loc pe parcursul a trei zile, în intervalul 26-28 iunie 2021.
În cadrul alegerilor au fost aleși și membrii Biroului Municipal București al USR PLUS care vor asigura conducerea organizației alături de președintele Vlad Voiculescu:
Claudiu Năsui – prim-vicepreședinte
Cristina Prună – vicepreședinte
Diana Buzoianu – vicepreședinte
Simona Spătaru – vicepreședinte
Ștefan Pălărie – vicepreședinte
Silvia Dinică – vicepreședinte
Radu Mihaiu – vicepreședinte
Denisa Neagu
Alexandru Dimitriu
Adina Săniuță
Mihaela Ciocoiu
Mihnea Jida
Tudor Pop
Dragoș Radu
Din Biroul Municipal București al USR PLUS fac parte și președinții organizațiilor de sector ale partidului:
Clotilde Armand – președinte USR PLUS Sector 1
Silviu Serban – președinte USR PLUS Sector 2
Lucian Judele – președinte USR PLUS Sector 3
Paul Ene – președinte USR PLUS Sector 4
Iustin Roșca – președinte USR PLUS Sector 5
Alin Stoica – președinte USR PLUS Sector 6
Membrii Comisiei de Arbitraj sunt:
Emil Duhnea
Silviu Cătălin Boroi
Vicențiu Gurlui
Ionuț Stîrcu
Marian Teișanu
Comisia de Cenzori este formată din:
Alexandru Balan
Sendroiu Ioana
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Terminatorul face prapad in Bucuresti.
Cum?!!! Zeul Triplu V nu a obținut unanimitatea? Cine sunt trădătorii?
PR la maxim vine de la „Prost la Maxim”, nu….? Fiindca prin cuvinte, in text, cam asa te comporti, emitand idei neepurate….! Tu recitesti vreodata ce scrii, inainte de a arunca textul acelor fraieri cititori pe care vrei sa-i intoxici….?
Uau, 2000 de pluseristi. Cata frunza si iarba 😂
Va e frica de Vlad, derbedeilor!!!!! Normal, hotilor le e frica de cei care vor sa puna lucrurile pe fagasul normal.
Comunistoizii in actiune, chiar si pe un site 100% anti PSD. Sila-mi e!
Voiculescu ăsta doar prăpăd a făcut și tot el este ales? CE „CRITERII” AU USERIȘTII???
@Barbu Gh. Da mai, a facut ” prapad” cu Magi Camp, cu concursuri corecte pt sefii caselor de sanatate, cu votul impotriva mituirii presei din bani publici, cu transparenta la nivel de guvern. Sansa voastra -a fost demis la timp, altfel cine stie ce ” prapaduri” pregatea.
😂😂😂😂😂😂😂
Suntem mari omul asta va da plus valoare cum a facut o peste tot pe unde a fost
👌🏻👈🏻
mama, dar ce va mai freaca grija de useristi, mai postaci pesedisti si auristi :))) Pana si alegerile interne va sunt de interes. Se plateste bine postarea? E tarif unic sau la numar de caractere?
Te-agiti prea tare, rubla nu valoreaza asa mult
@amok din tot contextul asta tu arati ca fiind platit , am ajuns rau , sa si bata … toata clasa politica
alazar..nu faci diferenta intre un postac si un comentator al unei situatii, stiri. Ia citeste ce a a scris Ion, Rudi, Barbu. Apoi poate ai vrut sa-mi transmiti ceva legat pe subiectul alegerilor interne..dar nu am inteles mesajul tau. Limba romana e totusi facila daca stai in Romania. Incerci sa reformulezi, te rog?
Limbaj agresiv inutil. Dar abordarea agresiva a oricarui subiect in discutie a devenit o obisnuinta. Chiar si titlul articolului mi se pare nepotrivit: Cutare „a invins” pe cutarita. Despre ce invingere poate fi vorba la niste banale alegeri de organizatie? Cei care „au invins” vor avea de muncit in plus fata de ce faceau deja, iar „invinsii” sper ca vor munci in plus acolo unde au treaba, ca nu sunt perturbati de treburile de partid.
amok fac o exceptie si iti raspunsd ,lucrurile sunt cat se poate de clare dar probabil tu care ai invatat limba romana din carti de benzi desenate si retete de coliva nu poti intelege :
1.Din postarea ta esti singurul care miroase a postac platit de la o posta , da am citit ce au scris altii insa cu parere de rau iti spun ca au dreptate chiar daca nu in totalitate
2 . Am ajuns rau sa si bata joc ca sa nu spun altfe toata clasa – latrina politica ca altfel nu i pot spune
P.S. Incearca sa acepti adevarul chiar daca uneori te deranjeaza
Ce glume de cocalar :)). Btw, semnele de punctuatie nu ai invatat sa le pui unde trebuie si cand trebuie? Virgulele ajuta foarte mult. Sau creierasul tau a fost ocupat cu dobandirea skill-ului de a scrie ca un fost adolescent – smecheras de cartier.
Deci prin alegerea lui VV in alegerile interne ale unei organizatii locale dupa ce a pierdut functia de ministru e ceva rau. E securist, nu? Un exponent al ocultei mondiale,nu? Big Pharma si nu mai stiu ce. Bineinteles, are doar interese personale Ok, as fi acceptat asta de la un userist, nu de la niste postaci psesedisti. Stii, daca esti userist dezamagit…te inteleg…dar sa existe pesedisti care vin si arunca cu kkt in ventilator ca si cum le-ar pasa de ce s-ar intampla in USR…nu poti sa fii decat un postac. Oi fi si eu postac, devreme ce-mi pierd timpul pe aici..dar o fac benevol, pe timpul si banii mei.
Vlăduț vrea funcții cu orice preț. Omul are o misiune de la unchiul Big Pharma și orice poziție de putere trebuie luată. Căci trebuie privatizate CAS-urile, plus că asta aduce bani la partid.
Normal. Felicitari! Singurul politician de incredere.
:))) traducere: ma prapadesc de ras ! Nu spun ca baietii din spatele lui nu sunt organizati! Vezi cei 10 ani de facultate! Unii faceau si un doctorat in stiinte exacte in ceasta perioada! Da tipul pute a interese oculte si muulta aroganta degeaba!!
Sigur este rasul tau? Intreb pentru ca eu nu am glumit.
A tunat și i-a adunat.Curcilor!
Sper ca Nicusor o sa isi faca partid pt ca altfel nu mai am pe cine sa votez in Buc.
Dans trolilor :)))
numele voiculescu este blestemat
vlad voiculescu
dan voiculescu
soacra-mea tot voiculescu
You lucky bastard!
Se aştepta cineva să existe funcţie de şef fără să fie cu dedicaţie pentru o beizadea securistă?
Puteau sa scuteasca circul, se stia rezultatul dinainte, doar Berceanu si usr-istii de rind nu-l stiau.
Ce-ați făcut, bă? Ați trădat-o pe Clitorilde?
Gașca securicilor câștigă totdeauna, că doar nu a oamenilor cinstiți, corecți și modești!