G4Media.ro

Virusurile hepatice provoacă 3.500 de decese pe zi, la nivel global, avertizează…

Sursa foto: Pixabay

Virusurile hepatice provoacă 3.500 de decese pe zi, la nivel global, avertizează Orgnizația Mondială a Sănătății

Virusurile hepatice provoacă 3.500 de decese pe zi, cifră care este în creştere, potrivit unui raport publicat marţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a cerut „acţiuni rapide”, transmite News.ro.

Noi date din 187 de ţări arată că numărul estimat al deceselor cauzate de hepatitele virale a crescut de la 1,1 milioane în 2019 la 1,3 milioane în 2022, potrivit raportului, publicat cu ocazia Summitului mondial privind hepatita, potriit France Presse.

Acestea sunt „tendinţe alarmante”, a declarat Meg Doherty, director al Departamentului HIV, hepatită şi infecţii cu transmitere sexuală (ITS) al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

În fiecare zi, 3.500 de persoane mor în întreaga lume ca urmare a infecţiei cu hepatită: 83% din cauza hepatitei B şi 17% din cauza hepatitei C.

Estimările actualizate ale OMS indică faptul că, în 2022, 254 de milioane de persoane trăiau cu hepatita B şi 50 de milioane cu hepatita C.

În toate regiunile, doar 3% dintre persoanele care trăiesc cu infecţie cronică cu hepatita B au primit tratament antiviral la sfârşitul anului 2022. În ceea ce priveşte hepatita C, 20% au primit tratament curativ. Aceste rezultate sunt departe de obiectivul global de a trata 80% din persoanele care trăiesc cu hepatita cronică B şi C până în 2030″, a subliniat Meg Doherty.

Cu toate acestea, cele mai recente date arată o uşoară îmbunătăţire faţă de cifrele din 2019.

Dar „în pofida progreselor înregistrate la nivel mondial în materie de prevenire (…), numărul deceselor este în creştere deoarece prea puţine persoane cu hepatită sunt diagnosticate şi tratate”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat într-un comunicat.

Africa reprezintă 63% din noile infecţii cu hepatita B, dar doar 18% dintre nou-născuţii din regiune primesc o doză de vaccin împotriva hepatitei B la naştere.

În pofida disponibilităţii unor medicamente generice la preţuri accesibile pentru hepatita virală, multe ţări nu reuşesc să le obţină, regretă OMS, care cere „măsuri rapide” pentru a inversa această tendinţă, cum ar fi un acces mai larg la teste şi diagnostice.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...