Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut o vizită la Timișoara, de Ziua Sănătății, pentru a vedea stadiul lucrărilor la Centrul de Mari Arși al Spitalului Județean. Lucrările au demarat în iunie 2023 și sunt finalizate în proporție de aproximativ 95%. Urmează etapa de dotare cu echipamentele necesare, iar după trei ani de la începerea lucrărilor, centrul urmează să fie inaugurat în această vară, fiind și primul centru de mari arși finalizat din România.
„În primul rând, de Ziua Sănătății, un gând de recunoștință pentru tot sistemul medical – medici, asistenți, tehnicieni, administratori, oameni care au un rol important în societatea noastră. Mulțumim pentru tot ce fac, pentru nopțile nedormite, pentru anii de studii pe care i-au făcut, măcar de ziua asta. În al doilea rând, e important să spunem oamenilor că se întâmplă și lucruri bune în România. Pentru că suntem sub un bombardament informațional: totul e o tragedie, nimic nu merge în țara asta. Nu! Bineînțeles că sunt lucruri care nu merg și le-am spus și le vom spune de multe ori, dar sunt și lucruri care se întâmplă. Noi, ca societate, dacă vrem să fim maturi, dacă vrem să construim, dacă vrem să progresăm, trebuie să privim cu echilibru ce e bun și ce e rău în societatea noastră. Faptul că, în trei ani, s-a construit acest spital, care răspunde unei necesități, este un lucru extrem de bun pe care trebuie să-l subliniem”, a spus Nicușor Dan.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F18-1024x576.jpg)
Ziua Mondială a Sănătății cu Nicușor Dan pe șantierul centrului de Mari Arși de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Proiectul, în valoare de 66 de milioane de euro, este finanțat de Ministerul Sănătății, prin fonduri de la Banca Mondială.
Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara, a prezentat povestea proiectului:
„Avem peste 25 de proiecte în derulare, am atras prin ele peste 150 de milioane de euro în ultimii patru ani, din toate sursele posibile: europene, transfrontaliere, Bancă Mondială, ministere, autoritate locală. Cel mai important este obiectivul Băncii Mondiale. Eram în Ministerul Sănătății când am lansat acest proiect. A urmat o perioadă de îngheț și de abia în ultimii ani acest proiect a fost resuscitat și accelerat extraordinar. Construcția acestei clădiri a început în iulie 2023. Suntem la mai puțin de trei ani de când a început construcția unui complex care e mai complex ca orice spital obișnuit. Aici nu sunt paturi, sunt numai structuri critice, de urgență, pe care le mutăm toate din clădirea veche. Este de o complexitate unică în România prin structura sa. Și iată că în mai puțin de trei ani suntem foarte aproape de momentul finalizării și predării sale. Este fără îndoială un record de executare”, a spus Săndesc.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F9-1024x768.jpg)
Ziua Mondială a Sănătății cu Nicușor Dan pe șantierul centrului de Mari Arși de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Alături de Nicușor Dan, la Centrul de Mari Arși au mai fost Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, Dragoș Pâslaru, ministrul Fondurilor Europene, și reprezentanți ai Băncii Mondiale.
„Apreciez că ați acceptat invitația noastră de a sărbători Ziua Mondială a Sănătății în acest mod, într-un obiectiv de investiții strategic pentru țara noastră. Vorbim despre primul centru de Arși Grav construit în perioada postdecembristă. Felicit pe toți cei care au participat la derularea acestui obiectiv, echipa spitalului, echipa Consiliului Județean, echipa de constructori și nu în ultimul rând echipei Ministerului Sănătății care a implementat în ultimii ani de zile acest proiect. Acesta este doar începutul, pentru că România are nevoie de încă cel puțin un spital de Arși Grav, la București. Sperăm că tot împreună cu Banca Mondială să putem demara în viitorul apropiat acest proiect”, a spus Alexandru Rogobete.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F6-1024x576.jpg)
Ziua Mondială a Sănătății cu Nicușor Dan pe șantierul centrului de Mari Arși de la Timișoara FOTO Ștefan Both
„La o distanță mare în timp de la Colectiv, putem să vedem că se construiesc centre de mari arși. Și cred că este un lucru extrem de simbolic faptul că recuperăm acest timp care a trecut, poate prea mult timp de atunci, pentru a putea avea, într-adevăr, o infrastructură modernă și parte a unui plan mult mai amplu de infrastructură spitalicească de nivel regional. A doua idee esențială este că fondurile europene modernizează România. Și asta este ceva ce fiecare român trebuie să vadă și să simtă. Nu este suficient să spunem că, la fiecare euro pe care îl contribuim la buget, bugetul comunitar primește trei euro, este important să câștigăm mințile și inimile oamenilor, românilor, care să vadă că au un nivel de trai mai bun, că se pot trata în condiții mai bune și că există această infrastructură funcțională. Evident, este foarte important de înțeles faptul că, în accesarea fondurilor europene, ai nevoie de profesionalism. Felicit echipa spitalului pentru faptul că a lucrat în tot acest timp pe multiple proiecte europene”, a spus Dragoș Pâslaru.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F2-1-1024x768.jpg)
Ziua Mondială a Sănătății cu Nicușor Dan pe șantierul centrului de Mari Arși de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Centrul, care va funcționa în cadrul Spitalului Județean din Timișoara, va avea șase paturi pentru mari arși, șase paturi pentru arși intermediari și post-critici și cinci paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.
Pe lângă acestea, în interiorul clădirii vor funcționa integrat UPU-SMURD, cu 58 de posturi pentru preluarea și stabilizarea rapidă a pacienților, Secția ATI, cu 27 de paturi destinate pacienților critici, precum și un bloc operator cu 25 de săli de operație, capabile să susțină intervenții complexe.
Pe acoperiș va exista un heliport, pentru transfer rapid în situații de urgență majoră.