Home » Articole » VIDEO Roboți controlați prin telefon și care dansează ca Michael Jackson, creați de un elev de clasa a XI-a/ Rareș a obținut cu creațiile sale locul 2 la Concursul național de electronică

VIDEO Roboți controlați prin telefon și care dansează ca Michael Jackson, creați de un elev de clasa a XI-a/ Rareș a obținut cu creațiile sale locul 2 la Concursul național de electronică

VIDEO Roboți controlați prin telefon și care dansează ca Michael Jackson, creați de un elev de clasa a XI-a/ Rareș a obținut cu creațiile sale locul 2 la Concursul național de electronică
Foto: Rareș Condrea/arhiva personală
Ascultă articolul

Rareș Condrea este un adolescent pasionat de roboți. Este elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Balș” din Adjud, profilul Automatizări, și se mândrește cu mai multe creații tehnice premiate la diverse concursuri. Printre ele se numără un robot mobil, comandat prin telefon, capabil să se deplaseze în medii necunoscute sau periculoase pentru oameni.

- articolul continuă mai jos -

Recent, a obținut locul 2 la Concursul național ”Electronica, între hardware și software”, organizat de Universitatea Tehnică din Timișoara.

„De la o vârstă fragedă am avut un interes față de obiectele automatizate sau chiar față de propriile mele jucării, cum ar fi mașinuța cu telecomandă. Prin prisma acestui fapt, în clasa a IX-a am intrat la un profil tehnic, unde și specializarea m-a ajutat să-mi pot crea propriile jucării, cum le spun eu: o mașinuță controlată prin telefon și un robot ce este programat să danseze la fel ca Michael Jackson. În momentul de față, am participat la trei concursuri: unul la Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Timișoara, unde am ocupat locul II, încă un concurs internațional în Republica Moldova și un concurs la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde am luat Mențiune. Pe această cale, vreau să le arăt elevilor și liceenilor că dacă muncesc din greu și din plăcere, pot ajunge undeva foarte sus”, ne-a spus Rareș Condrea.

La concursul național de electronică s-au înscris 108 candidați, însă au trecut de selecție doar 12 aplicanți, cu 10 proiecte. Proiectul creat și propus pentru concurs de Rareș este robotul controlat prin telefon, cu care a obținut locul 2. El a creat, de curând, și roboțelul care dansează pe ritmul unei melodii a lui Michael Jackson. De asemenea, la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești ”Emil Creangă” 2023, Rareș a obținut Mențiune, cu același robot ESP32-CAM controlat prin telefon.

Rareș va putea fi admis fără concurs, cu media 10, la Universitatea Politehnica din Timișoara, dacă va opta pentru această instituție de învățământ, pentru locul ocupat la concurs.
„Câștigătorii premiilor 1, 2 și 3 pot fi admiși în Universitatea Politehnica Timișoara fără concurs de admitere, cu media 10, la domeniul Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale). Pentru elevii care au obținut Mențiune, la cerere, se echivalează nota n cu nota 10.00 în calculul mediei de admitere la domeniul Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale)”, au anunțat organizatorii.
Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Secțiune susținută de ENTR

Top Articole