Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O posibilă poluare cu produse petroliere, respectiv carburant și ulei, a fost semnalată astăzi în zona Plajei Vechi din municipiul Giurgiu, pe canalul Plantelor, după scufundarea unui împingător, anunță Administrația Națională „Apele Române”.
Echipele Laboratorului de Calitate a Apelor (LCA) Giurgiu, alături de specialiști ai Inspecției Bazinale a Apelor (IBA) din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu, se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației, anunță autoritățile.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea – Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu a fost informată telefonic de către reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu cu privire la incident.
Urmează să fie prelevate probe de apă din mai multe puncte pentru a determina gradul de poluare.
Totodată, echipele „Apelor Române”, mai spune instituția, sunt pregătite să intervină cu mijloace și materiale specifice – materiale absorbante tip spill-sorb și baraje absorbante – pentru limitarea și îndepărtarea eventualelor produse petroliere de la suprafața apei.
Autoritățile anunță că monitorizează permanent situația, iar măsurile operative vor fi adaptate în funcție de evoluția din teren și de rezultatele analizelor de laborator.