Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, medicul Cristian Oancea, spune, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a instituției, că medicilor le este teamă de transmiterea comunitară a virusului în rândul vârstnicilor, odată cu începerea școlii, care se va vedea în două săptămâni – o lună.
„Este foarte greu acasă, şi cu cât e copilul este mai mic, cu atât e mai greu. Nu poţi ţine copilul izolat într-o cameră. În plus, copiii îşi fac temele cu părinţii, cu bunicii. Va fi foarte greu. Nici noi nu ştim ce o să ne aştepte. Sperăm că, dacă suntem responsabil, poartă mască, părintele ori bunicul stă la o distanţă de copil, cu camera aerisită, poate impactul va fi redus. Dar, sincer, ne este teamă de această transmitere comunitară în rândul vârstnicilor, odată cu începerea şcolii. Nu va fi la momentul zero al începerii şcolii, ci după două – trei săptămâni sau o lună”, afirmă medicul Cristian Oancea.
Sursa foto: Pexels
Adică taman la alegeri!
Unii traiesc degeaba oricum…