G4Media.ro

VIDEO Ludovic Orban: Persoanele de peste 65 de ani vor putea ieși…

VIDEO Ludovic Orban: Persoanele de peste 65 de ani vor putea ieși din casă într-un anumit interval de timp / Testele rapide sunt o poveste, au marjă de eroare de 20%, care reprezintă un risc enom / Armata va fi implicată în misiuni de pază, în misiuni de patrulare şi în misiuni la frontieră

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni seara, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că va exista un interval din zi în care vor putea ieși din casă persoanele peste 65 de ani și că guvernul ia în calcul să impună un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane.

„Am văzut că s-a rostogolit o informaţie care nu este adevărată privitoare la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Se ştie foarte clar că cei mai expuşi îmbolnăvirii, care prezintă cel mai mare risc, sunt persoanele în vârstă, pensionarii, cei cu vârsta de peste 65 de ani. Pentru a-i proteja – doar pentru a-i proteja – se va institui practic această interdicţie de a ieşi de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un interval orar în care pensionarii, cei cu vârsta de peste 65 de ani, se vor putea deplasa şi chiar ne impunem ca obiectiv să le asigurăm servirea poate exclusivă în magazinele alimentare, în farmacii, pentru persoanele de peste 65 de ani, astfel încât să nu interacţioneze cu alţi cetăţeni, pentru a-şi cumpăra ceea ce au nevoie pentru traiul zilnic. De asemenea, se pot deplasa ca să facă o plimbare. Deci, modul în care a fost prezentată această măsură nu este corect”, a declarat el.

Orban a menţionat că ministrul Afacerilor Interne urmează să prezinte conţinutul ordonanţei, clarificând situaţia.

Șeful guvernului a reiterat cele anunțate de către președintele Iohannis în prima parte a zilei: de mâine va fi impusă restricția de a ieși din case între orele 6.00 și 22.00.

”Cetățenii vor putea ieși din casă pentru a putea merge la serviciu, pentru a-și cumpăra bunurile necesare (medicamente, alimente), pentru a putea merge la analize medicale urgente care nu pot fi făcute la distanță. Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie”, a precizat prim-ministrul.

Întrebări din partea jurnaliștilor:

  • Q: Veți lua măsuri pentru persoanele de peste 65 de ani. Spuneți că vor avea un interval pentru ieșirea din casă, ne puteți spune mai multe?
    A: Veți afla de la MAI în cursul serii
  • Q: Ce metode electronice aveți pentru cei aflați în carantină?
    A: Împreună cu STS punem la punct o aplicație ca să vedem dacă se deplasează în afara domiciliului sau nu. În Ordonanța Militară 2 am decis că cei care ies din izolare intră în carantină. Un astfel de soft, care deja există în alte țări, va ușura foarte mult misiunea autorităților. Să fim cinstiți: foarte mulți din cei care s-au întors trebuie verificați dacă respectă izolarea. Foarte mulți dintre ei nu au respectat izolarea la domiciliu. Nu avem nevoie de reglementări speciale în Codul Penal. În starea de urgență, orice infracțiune poate fi pedepsită cu maximul pedepsei și încă doi ani. Vom cere instrumentarea rapidă a dosarelor și aplicarea pedepselor maxime.
  • Am anunțat încă de la începutul crizei că vom lua măsuri graduale. Am luat măsuri când alte țări nu le luau, precum închiderea școlilor, anchete epidemiologice
  • Luăm măsurile pe durată limitată pentru a reduce pericolul. Amintiți-vă că sâmbătă a fost relaxare, oamenii au ieșit afară în număr mare
  • Q: Lipsa testelor a fost marea problemă. Care ar fi capacitatea de testare?
    A: Obiectivul nostru în 5-7 zile e de a crește capacitatea la peste 2.000 pe zi, până la 2.500 pe zi, și să crească în continuare. O să dăm dreptul spitalelor județene să facă achiziții directe. E vital ca un număr cat mai mare de contractori să facă contracte.
  • Q: Amânarea ratelor: va fi pentru 3 luni sau 9 luni?
    A: De sănătatea sistemului bancar depinde economia României. Noi trebuie să susținem companiile și cetățenii cu probleme, să aibă posibilitatea să amâne plata unor rate. Suntem gata să ne asumăm inclusiv plata unei părți din dobânzi. Dar nu poți forța sistemul bancar să renunțe la venituri fără care nu poate funcționa normal. Trebuie un echilibru care să nu pună băncile în situație de lipsă de lichidități.
  • Echilibrul trebuie căutat prin dialog, colaborare, gândirea soluțiilor.
  • Q: Când vor fi ridicate restricțiile de circulație?
    • A: Imediat ce nu va mai exista un pericol real, imediat după ce vom trece de vârf și se va reuce semnificativ riscul contaminării, vom renunța gradual la aceste restrângeri.
  • Q: Ce măsuri va lua guvernul pentru reintrarea în normal a activității farmaciilor?
    A: Ministrul Sănătății a inerzis exportul paralel. Căutăm soluții pentru orice situație în care apar penurii.
  • Q: Aprovizionarea spitalelor: există temeri legate de transparența achizițiilor, cum o înlăturați?
    A: Noi derulăm achizițiile prin ONAC, UNIFARM, Crucea Roșie, care fac achiziții la prețurile actuale. Au explodat prețurile. Cel mai important e să se respecte termenele de livrare, ne-am trezit că nu s-au respectat.
  • În ce privește voluntarii, persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile. Voluntarii să ia legătura cu autoritățile locale ca să afle unde sunt persoanele vulnerabile care au nevoie de ajutor.
  • Q: Câți bani veți aloca pentru spitale? Cum veți rezolva problema medicilor care se infectează?
    A: Spitalele nu au probleme cu banii. Problema cea mai mare e achiziționarea materialelor, echipamentelor, substanțelor necesare.
  • Mai ales kiturile sunt problema. Obiectivul nostru e ca în fiecare spital județean să avem măcar un aparat PCR și kiturile necesare. În ce privește testarea noi respectăm recomandările Comisiei Europene
  • Au existat unii manageri care au luat în derâdere măsurile de protecție a personalului sanitar
  • Q: Ce se întâmplă dacă vor întârzia produsele și echipamentele de protecție?
    A: Ele deja au întârziat! Facem eforturi mari, dar încă sunt în număr insuficient.
  • Q: De când vor fi emise certificatele de situație de urgență, fără ele nu pot fi plătite șomajul tehnic?
    A: Acum lucrăm la proceduri. În cel mai scurt timp, cred că în cursul acestei săptămâni va fi emis ordinul ministrului Economiei.
  • Q: Cum va fi implicată armata?
    A: Armata va fi implicată în misiuni de pază, de patrulare și misiuni la frontieră.
  • Q: Ați solicitat derogarea de la art. 15 din Convenția pentru Drepturilor Omului? De ce?
    A: Permiteți-mi să mă documentez pe acest subiect, nu sunt perfect documentat.
  • Q: În ce privește vaccinul, va fi testat în România?
    A: Rugămintea e să difuzați doar acele informații confirmate de autorități și să nu mai transmiteți din gura unui medic, dar nu neapărat a unei autorități. Se fac eforturi la nivel internațional. Orice informație despre un vaccin dă speranțe și, dacă nu e corectă, dă iluzii cetățenilor.
  • Testele rapide sunt o poveste. Sunt o grămadă de părerologi care spun să cumpărăm milioane de teste rapide. Sigur, când vor fi produse accesibile pe piața internațională cu precizie de 100% le vom achiziționa.
  • Medicii și asistentele din prima linie trebuie testați prioritar
  • Q: Mulți medici se plâng că nu sunt pregătiți și nu au echipamente.
    A: Le-am spus managerilor: cereți ce aveți nevoie pe o perioadă predictibilă de timp.
  • Q: Cum vă veți asigura că măsurile pentru vârstnici vor fi respectate în mediul rural, unde multe dintre aceste persoane sunt singure? Cine ar trebui să îi ajute?
    A: Am încredere în discernământul părinților și bunicilor noștri. Cele mai mici temeri le am legate de ei. Tocmai de aceea am apelat la voluntari.
  • Q: Există temeri privind o posibilă îngrădire a drepturilor fundamentale prin derogarea de la CEDO. Ce garanții dați că nu vor exista abuzuri?
    A: Activitatea mea de 30 de ani e cea mai bună garanție. Sunt un apărător al drepturilor omului. Restricțiile vor fi de scurtă durată. Oricine comite o infracțiune va fi aspru pedepsit, dacă va abuza de starea de urgență.
  • Q: Câți bani vin de la Bruxelles?
    A: E cert că vor veni finanțări pentru sistemul de sănătate. Aproximativ 600 milioane de europ vin din prefinanțări. Vor veni și alte sume din bugetul UE, vor fi luate măsuri de către BCE.
  • Q: Luați în considerare ajutoare pentru firmele care își continuă activitatea, în ciuda greutăților?
    A: Suntem în analiză. Realitatea e că România se afla într-o situație bugetară dificilă înainte de izbucnirea epidemiei. Mari dezechilibre, un deficit bugetar de 4,6% din PIB. Spațiul bugetar pe care îl avem la dispoziție e aproape egal cu zero, e foarte restrâns. Cresc cheltuielile, scad veniturile. Dacă scădem taxe și impozite, posibil să nu mai avem spațiu de manevră
  • Am creat instrumente pentru IMM-uri care ajută companiile care se mișcă, care au nevoie de capital. Vom căuta soluții și pentru companiile mari, cum a fost stimulentul pentru Rabla – 60.000 de unități. Și în alte domenii căutăm diverse pârghii de stimulare.
  • Q: Când vom avea un plan național de tratare a coronavirsului?
    A: Încercăm să introducem în România medicamente care au dat rezultate în alte țări, dar ele sunt încă testate la nivel internațional.
  • Q: Când faceți rectificarea bugetară?
    A: Vom aloca resurse pentru autoritățile locale pentru cheltuielile sociale cu persoanele vulnerabile. Vom face rectificarea în 2-3 săptămâni.
  • Q: Câte luni de criză economică își permite România?
    A: Sper într-o depășire rapidă a epidemiei. Pregătim o repornire a motoarelor. Ne-am luptat la nivel european pentru transportul de marfă, de exemplu.
  • Q: E România pregătită pentru scenariul 4?
    A: Noi luăm măsuri gradual, progresiv, conform unui plan. Am convingerea că această capacitate va crește. Sunt optimist de felul meu.

Principalele declarații ale premierului Ludovic Orban:

  • Am finalizat perioada de izolare, am fost testat, diagnosticul a fost negativ
  • În cele 14 zile cât am stat în izolare mi-am exercitat atribuțiile de premier
  • Acționăm în continuare pe câteva linii foarte precise, care urmăresc obiective esențiale
  • Primul e să avem grijă de sănătatea și viața oamenilor, să reducem riscul de contaminare
  • Azi am participat la o întâlnire de lucru cu președintele la care am evaluat situația și am convenit asupra câtorva măsuri ce vor fi adoptate prin Ordonanță militară de MAI, cu aprobarea mea
  • Sunt măsuri de restrângere a circulației, deplasării cetățenilor
  • Dacă până la emiterea ordonanței, care va fi prezentată de MAI, interdicția de ieșire din casă a fost valabilă între orele 22 și 6, vom impune restricția între orele 6.00 și 22.00
  • Cetățenii vor putea ieși din casă pentru a putea merge la serviciu, pentru a-și cumpăra bunurile necesare (medicamente, alimente), pentru a putea merge la analize medicale urgente care nu pot fi făcute la distanță. Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie.
  • Am văzut că s-a rostogolit o informație care nu e adevărată despre persoanele peste 65 de ani
  • Se știe că persoanele peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili. Pentru a-i proteja se va institui această interdicție de a ieși din casă, dar nu pe toată durata zilei. Va exista un interval din zi în care vor putea ieși din casă persoanele peste 65 de ani și luăm în calcul să impunem un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane
  • Apelez la români să fie responsabili, să respecte recomandările medicilor.
  • Al doilea obiectiv e achiziția de materiale și echipamente de protecție. Conform legii, în mod normal trebuia să existe stocuri strategice achiziționate din timp. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis OUG care a permis începerea achizițiilor pentru aceste produse fundamentale.
  • Acum, cererea internațională a crescut exploziv. Facem toate eforturile posibile pentru a achiziționa aceste prouse
  • Facem achiziții prin ONAC, Unifarm, Crucea Roșie
  • Am simplificat procedurile la maxim pentru a permite producția în țară
  • Începe producția interna de măști, izolete, combinezoane
  • Al treilea obiectiv important: întărirea DSP-urilor
  • Acum, numărul de angajați a crescut cu peste 4.000 la nivel național
  • E nevoie de angajați noi la DSP pentru anchetele epidemiologice făcute cu viteză crescută
  • DSP sunt implicate în efortul de a decide măsurile privitoare la toți cetățenii care revin în România
  • România a primit zeci de mii de cetățeni români întorși din Italia, Spania, Franța, Germania. Efortul DSP și al Poliției de Frontieră a fost imens
  • Apreciez activitatea DSP-urilor și îi felicit pe cei care s-au alăturat din mers și învață din mers ce trebuie făcut
  • Am participat la o videoconferință cu managerii spitalelor. Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor
  • Pregătim a treia linie de apărare: în fiecare județ să existe un spital dedicat exclusiv pacienților cu coronavirus
  • În procedurile de achiziție suntem în diferite faze
  • E foarte importantă creșterea capacității de diagnosticare. Am plecat de la un număr foarte redus de aparate Real Time PCR. În prima parte au funcționat 9 asemenea aparate, acum sunt 19 în funcțiune. Am identificat toate PCR-urile pe care le putem folosi – la ANSVSA, facultăți, institute de cercetare. Am achiziționat până acum 10 aparate noi. Prin Unifarm avem un contract prin care au fost deja achiziționate 10 PCR, din cre 4 sunt deja montate. S-au mișcat și spitalele, au cumpărat PCR-uri și kituri.
  • Problema pe care o vom avea în perioada următoare e cu kiturile de testare.
  • Văd mulți care se pricep la coronavirus, ca și la fotbal. Dar epidemiologii au spus că diagnosticarea trebuie făcută pe PCR, nu pe teste rapide, pentru că au marjă de eroare de 20%, care reprezintă un risc enom. Înseamnă că noi am putea elibera cu certificat 20 din cei bolnavi.
  • Pe lângă kiturile deja cumpărate am fost informat de UNIFARM că există un contract cert și vom primi kituri pentru testarea a 100.000 de persoane
  • Suntem în curs de achiziție a 100 de ventilatoare la UNIFARM. ONAC are contract pentru 200 de ventilatoare. Dar va trebui să așteptăm livrarea lor.
  • Am adoptat două OUG pentru măsuri economice. Acum punem la punct modul de aplicare.
  • Continuăm activitatea în grupul de lucru economic, continuăm consultarea cu mediul de afaceri pentru a identifica și alte măsuri
  • Avem o intensă comunicare cu BNR și mediul bancar pentru a găsi cele mai bune soluții de susținere a cetățenilor și firmelor care au credite și sunt în situații dificile
  • Urmează să vedem deciziile BNR, iar guvernul va adopta actele normative necesare

Foto: Inquam Photos / George Călin

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

103 comentarii

  1. Jigodiile psd-iste vor sabota in provincie si pe plan local, ordonanta militara de carantina pentru batranii de peste 65 de ani. Vor incerca sa se foloseasca in scop electoral si populist pe tema asta, parca vad acum titlurile pe break news pe la latrine „mor batranii de foame”.
    Aceasta ciuma rosie blestemata in plan local ( orce primar), are datoria sa organizeze si sa puna in practica ordonanta militara.Din pacate, nu o vor face.

    • Aoleo, aiștia vor admistra Anti-Sida și tu tot cu has rezist și Dragnea. Baaaaaaa!!!!!

    • @Oana,
      Dar ce, daca Irinuca e ingrijorata din cauza ca logodnicul ei actual, adica mos Tiriac, face parte din grupa de varsta cea mai expusa, noi sa nu mai spunem nimic, nici de ea si nici de fostul logodnic, cel aflat in carantina in brate la nea Vaselina?

    • Cum vine treaba asta: am adoptat doua OUG in domeniul economic. Lucram acum la modul de aplicare. In situatii de urgenta vii cu soluții clare, usor de aplicat, fara noțiuni complicate înțelese doar de experții fiscali. Esti depășit mon cher.

    • Daca se testeaza grupuri mari cu probabilitate de infectare mare ( expunere indelungata la virus) si daca 80% din testele rapide indica infectarea, probabilitatea de eroare scade drastic cu numarul de teste. Nu conteaza testele fals pozitive sau fals negative. Daca ai majoritatea pozitive, e clar, tot grupul e infectat. Cazurile usoare ajung acasa, cele grave la spital. Vom ajunge si noi sa folosim asta cand vom avea poate 3-4000 bolnavi si testele PCR nu vor face fata.

  2. Razbunarea peneleprelor pe >65 care nu i-au votat. Stil nazist (kwi ?)

    • Daa, ”nazist” de când aștepta, d-aia s-a și grăbit să se ”răzbune”, ăsta e primul lucru pe care l-a făcut, de intraseră în fibrilații troli, că ”ăăă”, că nu mai pune stare de urgență odată, că nu acționează, ficusul, bălăriile lor fumate la care nu mai pune botul nimeni, de mult.

    • Numai PSDiştii îl fac nazist pe Iohannis. Restul oamenilor sunt întregi la cap.

    • Naziștii erau oameni de onoare, asta e un simplu hoțoman de case de la bătrânii din Sibiu.

    • Păi stai așa, că nu se mai înțelege, cum îi mai ține ”în case” pe ”bătrâni”, ca să ”moară de foame”, dacă li le ”ia”?

    • Unii il mai fac si cinic, parvenit si incompetent

    • @Cristi as rade , dar din noiembrie 2019 sunt urmarita penal, dosarul se afla la parchet, pentru ultraj, de oare ma vor judeca acum? Crezi ca o structura mizerabila de personalitate nu poate imbraca un chitzibus de nazist. Chibutzul

    • E, hai că se adeverește că pe ”subiectul Iohannis” au pus ăștia pe cei mai retardați troli. Unul zice că e de ”onoare”, altul că e ”parvenit”, nici ei nu se mai înțeleg, se dau cap în cap p-aicea, de îngrămădiți ce sunt. Ce ți-e și cu izolarea asta, deja se manifestă deficit de fantoșe la mafia PRO-PSD, mai ales în categoria 65+. Fiind mai imbecili, postacii martalogi au înțeles că nu trebuie să iasă nici pe internet, că iau coronavirus și mor, așa că li s-au redus efectivele.

    • Da! Și i-au convins pe toți ceilalți, israelieni, britanici și alții sa dacă la fel cu cei peste 65! In semn de solidaritate! Avea nenea Iancu o replica excelenta in Caldura mare: “ amice, ești idiot”!

  3. Sa vedem cum primarii si sleahta de putori psd-isti vor gestiona situatia in teritoriu pentru protejarea varstnicilor.Sa vedem cum vor organiza alimentele si medicamentel celor varstnici, care nu au sprijin.Acum se poate vedea adevarata fata a comunistilor.

    • Care este numarul primarilor psd și care este numărul celorlalți?
      Și @adi evident că latrinele o să mintă, mai ales când amândoi știm că nu”mor bătrânii de foame” o să moară de plictiseală, nu?

    • Persoanele de 55… 65 de ani sunt cele care au facut schimabarea in 1989. Daca nu erau ei….
      Asa ca mai mult respect pentru nu ar strica..

    • Iar ”persoanele” care servesc mafia PRO-PSD în calitate de securiști reșapați ”sunt cele care” au vrut sa să nu se ”facă schimbarea in 1989” așa că i-au împușcat pe cei care ar fi avut azi ”55… 65 de ani” ”daca nu erau ei”, să-i omoare la comanda asasinului Vlad Iulian, șeful Securității.” ”Asa ca mai mult” oprobiu ”pentru criminalii care fac acum pe sfătuitorii n-ar strica”.

  4. Mda. Toti ies sa ne spuna ce avem noi de facut. Ce au ei de facut nu-i treaba noastra si nu trebuie sa stim. Doar ei ne platesc si ei ne aleg din 4 in 4 sau din 5 in 5. Niste dobitoci obraznici.

    • Dau drumul la tv si dau de-o baragladina care imi spune cum se zbat ei sa faca rost de masti si costume de protectie din Germania, din alte tari si cite greutati intimpina si cite interventii trebuie sa faca.
      Pai mai nemernicilor, a trecut o luna si mai bine, voi tot dupa comisioane prin strainatate sinteti? Nu puteti lua chestiile astea din Romania? Sint atit de inalt tehnologice, atit de sf?
      Fir-ati ai dracu de neispraviti!

  5. Prefectii care nu-s in stare sa faca evidenta celor de peste 65 trebuie sa plece. Nu e nevoie de bani. Lumea trebuie sa stie la ce nr sa faca solicitarile. Acestea sa fie contra plata.Transporturile sa se faca cu politia si armata. Marketurile sa se orcanizeze sa faca cumparaturi on line.
    Cei care au fost nominalizati sa organizeze serviciul pt cei peste 65 sa nu justifice ipotenta si sa nu dea vina pe administratia centrala. E o sansa pt ei sa dovedeasca ca nu au fost alesi degeaba si sa-si justifice salariile pe care si le-au umflat

    • Nu numai cei peste 65 de ani sint in categoriile de risc. Chiar si cei mai tineri, dar suferinzi de afectiuni cronice sint tot acolo. Pina la ei nu i-a dus mintea pe papagali.
      Nu prefectii sint cei mai buni la treaba asta, medicii de familie stiu cel mai bine cine trebuie inclus in grupul de risc. Da de ce sa ne gindim, mai bine dam un ordin timpit, prostii or sa aprecieze „masurile dure” si totul e ok.

    • Cei mai expusi sunt cei cu afectiuni cronice la cerebel, cum e Bad@. Grije mare!

    • da, da ”grije mare”, mai ales cu tov petrov, că a fost ”expus” la analfabetism ”cronic”. ”Grije mare” și la ”grijeania” mafiei PRO-PSD pe care o slujdește martalogul analfabet.

    • Ce ti-ai luat-o :)))) Dumb!

    • Ce zice ăsta că și-o fi ”luat”? Mâna de dex-ul ăla mare? muhahhahahaaaa:)))))))))))))))))) cât de prost e :))))))))))))))))))

    • Bad@ esti atat de prost incat trebuie sa-ti desenez. „Grijea” era pentru tine si ai intrat in capcana larg deschisa cu capul inainte, asa cum ma asteptam. Biet idiot!

  6. De pe o zi pe alta, să n-ai timp să te pregăteşti.

  7. Hoților de la a la z tăieței-va pensiile speciale si dați-le la sănătate criminalilor

  8. Naziștii erau oameni de onoare, asta e un simplu hoțoman de case de la bătrânii din Sibiu.

    • Bai psd-acilor, voi mucles bai, ca in comparatie cu ai vostri astia sint stelari.
      Eu ii critic pe dumnealor pentru ca refuza sa gindeasca si fac pe marii martiali, da’ cind va vad pe voi, psd-istii, deschizind gura dupa mizeria pe care ati facut-o ma apuca sa va scuip in ochi.

  9. oameni buni, voi va ganditi la cei din mediul rural care au boli cronice si trebuie sa mearga la medicul de familie sa isi ia reteta, sa mearga cu ea la farmacie sa ia medicamentele care ii tin in viata? de ce nu faceti ceva pentru ei? de ce nu rezolvati voi circuitul medic-farmacie, ca sa nu mai alerge oamenii astia pe drumuri? de ce atata bataie de joc? cum poti sa spui ca batranul nu mai are voie sa iasa din casa? dar cine ii aduce medicamente si mancare? orban sau boul alalalat de iohannis? dar pacientii internati in aziluri? cine le plateste cazarea, cine le aduce medicamente? se duce cretinul de costache pe la ei?

  10. Criminaliloor omorâți oamenii din cauza hoției voastre sănătatea e la pământ javrelor 30ani de hoție

    • Nu-i adevărat! N-ai auzit ca i-a felicitat pe medicii aia care s-au infectat și pe desepistii aia care i-au pus pe ceilalți medici și asistenți sa stea în turma pentru testare?!

  11. Eu zic sa nu impingem pe mai tarziu alegerile, sefu e pe plus azi, a zis si ce ar fi facut si ce n-au facut altii! Moarte ciume, hai ai nostri!!!

    • Iar masurile luate pentru economie sunt absolut salvatoare! Mai bine decat cu ai nostri nu era decat cu satanistii useristi! Aia si aruncau cu pungi cu excremente in virusu cinezesc…

    • Ce i-ar mai fi plăcut asistatului pedeserast, gândul lui puțin e numai la ”excremente” atunci când nu zice de ”pisat”. Ghinionul lui e că pentru ”ai nostri” de la mafia ”satanista” PRO-PSD ”măsurile sunt luate” și se află pe marginea cuvei, ”ciumele”,la mașina de gunoi, care tocmai se pregătește să0i ”împingă” înauntru.. Urmează tocătorul și groapa, destinația finală. Groapa de gunoi. Direct, fără ”pungi”, că intră green deal.

  12. Bravo, Orbane, indrazniti si faceti o compasratie cu discursurile analfabetei Veorica Dancila, discursuri citite cu mare greutate si cu multe greseli de pe biletelele scrise de consilieri!!!
    Ma ia groaza imaginandu-mi ca ar fi trebuit sa o suportam aproape zilnic pe analfabeta Veorica de la Videle!
    A-propos, ce-o face somera Veorica analfabeta, o mai „invata engleza”??!!

    • Da’ o comparație cu Vela, putem face?
      ???
      Da’ despre „intelijența” turcănizdei, când și mai ales cum vorbim?

    • Sa nu il uitam pe despescu.

      Orban va ca e tatic pe tehnologie…vb cu lejeritate despre ce nu intelege si minte la fel de lejer

    • Acuma, nu pot fi chiar toți ”intelijenti”ca Nedezbă-tuta sau ca Genunche, ca încă o ”comparatie” sau ”tatic pe tehnologie” ca ăla cu oaia, se vedea după cum se uita la Daddy, de jos în sus, că e ”tatic” cu păr alb.

  13. Plictisitor a devenit premierul asta, nici nu-l mai ascult! O să, o să, se va, vom, bla bla, demagogie în stare pura! Niciun strop de încredere nu mai inspira!

  14. Doar presa aservita te mai poate crede, slugile tale de pe la HotNews. Not stim ca Orban e doar un gargaragiu demagog, avid de ciolan si incompetent.

    PNL < 5%

    • Asa, asa, sa revina analfabeta Veorica, sa se chinuie sa citeasca dupa biletele scrise de consilieri, iti lipseste!!!
      Mie NU!!

    • Draga lili,

      Nu ne dorim PDD..doamne fereste de asa ceva!

      Insa nici PNL nu vrem: am vazut ca sunt la fel de incompetenti si hoti, la fel ca PSD. Sica estevun comunist din garda veche. minte fara oprire.

      Gata, vrem oameni COMPETENTI!!!! Cu o formare profesionala si academica!

      Ce parere ai?

    • @lili
      Nu e doar Drancila in pesed. Dar cert e ca sunt persoane mai competente decat nulitatile guvernului orban 1’2 impus de fikus. Sa speram ca Parlamentul va ami putea scoate RO din groapa in care a bagat-o “liberalii”

    • Dar s-a și văzut asta: timp de 30 de ani numai ”scoasa din groapa” a ținut-o pe RO mafia PRO-PSD, de ziceai că-i vie. RO. Mai ales că ân mafia securistă mai sunt și alte ”persoane mai competente” decât Nedez-bătuta, doar se știe: Ecaterinca, Rovanita noastră, ăla cu tricoaiele, genunche, pamblică, chiparosul, numărătorul de ouă, groparul tablourilor, manechinul cu bărbuță, colacul, sorinel care ținea de peștele mare la belina, doamna servil, tov mele, pinochio, popcornul și încă mai câți ( nu câțu, ăla e nașpa). Ca să nu mai zicem de Aprozaristul Șef. Și cu voia dvs, ultimul pe listă, tov ilici, cel mai ”competent” dintre toți, că știa cu masele.

      Nu e doar Drancila in pesed. Dar cert e ca sunt persoane mai competente decat nulitatile guvernului orban 1’2 impus de fikus. Sa speram ca Parlamentul va ami putea scoate RO din groapa in care a bagat-o “liberalii”

  15. Bla bla laude și iar laude. Avem de toate! Du-te bă acasă!

  16. Eu am un ventilator și sunt dispus sa i-l donez statului. Mi-a rămas după ce am instalat aerul condiționat și nu-mi mai trebuie.

  17. L. Orban: „Când am preluat guvernarea, stocurile erau ZERO.”

    „Raport Banca Mondială – Avertisment încă din SEPTEMBRIE 2019: ”Există amenințarea unei pandemii cu un agent patogen respirator”. Costul pregătirii guvernelor – 1,69 dolari per persoană anual.
    O analiză a Băncii Mondiale și a Organizației Mondiale a Sănătății arată că majoritatea statelor trebuie să cheltuiască în medie 1,69 dolari per persoană, anual, pentru a atinge nivelul acceptabil de pregătire pentru ca sistemele lor de sănătate să facă față unei epidemii la nivel global.
    Informația a fost publicată de David Malpass, președintele Băncii Mondiale, într-un editorial apărut în Financial Times și apoi pe blogurile Băncii Mondiale.
    Pentru cele mai multe țări, suma reprezintă mai puțin de 2% din cheltuielile alocate sănătății, spune David Malpass.

    Raport BM – Septembrie 2019: ”Există riscul unei pandemii la nivel global cu un patogen respirator”.
    Informația publicată de președintele BM apare în primul Raport anual al Comitetului Global de Monitorizare a Pregătirii (Global Preparedness Monitoring Board – GPMB), publicat în SEPTEMBRIE 2019 și intitulat ”O lume în risc: Raport anual privind pregătirea globală pentru urgențe în materie de sănătate ”.
    ”Epidemiile s-au înmulțit în ultimele decenii și pericolul unei situații de urgență în materie de sănătate este foarte mare. Există o AMENINTARE Reală a unei Pandemii la nivel GLOBAL cu un PATOGEN Respirator în mișcare RAPIDA și FOARTE LETAL care să ucidă între 50 și 80 de milioane de oameni și să șteargă aproape 5% din economia lumii” – Avertiza Comitetul.
    O pandemie globală de asemenea dimensiuni ar putea fi catastrofală, va produce la scară largă dezastre, instabilitate și insecuritate. Lumea nu este pregătită să facă față unei astfel de amenințări – concluziona Comitetul.
    GPMB este un organism independent de monitorizare şi responsabilitate convocat de Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), creat ca răspuns la recomandările din 2017 ale Grupului de lucru pentru crize de sănătate la nivel global al Secretarului General al ONU.
    Risc acut de epidemii devastatoare.
    ”Facem eforturi atunci când se manifestă o amenințare serioasă, dar uităm totul după ce ea se diminuează. Timpul pentru a acționa a trecut” – mai avertiza Comitetul, în introducerea Raportului.
    ”Lumea se află în risc acut de epidemii devastatoare la nivel regional sau global care va genera nu doar pierderi de vieți, ci și pierderi economice uriașe și haos social”, mai atrăgea atenția Raportul.
    Boli predispuse la epidemii, cum ar fi gripa, Sindromul respirator acut (SARS), Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Ebola, Zika, Febra Galbenă, sunt indicii ale unei ere a epidemiilor cu impact mare și potențial de propagare rapidă. Aceste epidemii sunt tot mai frecvente și tot mai dificil de gestionat.”
    Reamintim că România nu avea la debutul epidemiei niciun echipament de protecție (mască, mănuși, ochelari etc.) în rezerva națională.
    Raportul subliniază că TOATE statele TREBUIE să se pregătească, că este nevoie nu doar de infrastructură și personal, ci și de BANI alocați pentru cercetare, pentru dezvoltarea imediată de teste și vaccinuri.
    De asemenea, trebuie ajutate statele sărace, care nu vor putea face față singure, subliniază Raportul.”
    https://cursdeguvernare.ro/raport-banca-mondiala-avertisment-inca-din-septembrie-2019-exista-amenintarea-unei-pandemii-globale-cu-un-agent-patogen-respirator-costul-pregatirii-guvernelor-169-dolari-per.html

    Sunt convinsa ca acest Raport a ajuns la Guvernul Romaniei din acea vreme, Guvernul Dancila, prin Biroul BANCII MONDIALE din Romania.
    L-o fi citit analfabeta Dancila?!

    • Nu, dar nu l-au citit nici următorii….
      Apropo, mai crezi în întâmplări și coincidențe?!

    • Incredibil ca au anticipat o pandemie si nu au atras atentia asupra altor riscuri create de dezastre naturale, cum sunt incendile de padure sau schimbari climatice.
      https://apps.who.int/gpmb/assets/annual_report/GPMB_annualreport_2019.pdf
      Pagina 27:
      „High-impact respiratory pathogens, such as an especially deadly
      strain of influenza, pose particular global risks in the modern age.
      The pathogens are spread via respiratory droplets; they can infect a
      large number of people very quickly and with today’s transportation
      infrastructure, move rapidly across multiple geographies.
      In addition to a greater risk of pandemics from natural pathogens,
      scientific developments allow for disease-causing microorganisms to
      be engineered or recreated in laboratories. Should countries, terrorist
      groups, or scientifically advanced individuals create or obtain and
      then use biological weapons that have the characteristics of a novel,
      high-impact respiratory pathogen, the consequences could be as
      severe as, or even greater, than those of a natural epidemic, as could
      an accidental release of epidemic-prone microorganisms”

  18. E clar! Nu le-a spus nimeni ce a scris Ioana Mihăilă și nici nu i-ar interesa pentru ca ei reprezinta autoritatea!!!
    Deja mi-e atât de scârbă de atât amatorism guvernamental și prezidential!

  19. Sa inteleg ca STSul o sa faca o aplicatie pt monitorizarea celor care nu respecta carantina.

    Ce ii impiedica sa lase telefoanele in casa??? Ba astia ne cred idioti?????

    La pranz johNis spune ceva si acum orban spune altceva….competentilor!!!

    Asta ori minte ori nu intelege despre ce vorbeste.

  20. !lili

    poupincourism in toata regula!

    cand ai produs petitia on-line pe 1 decembrie 2018 solicitand federalizarea Romaniei aveai in vedere pandemia care va veni?

    ca doar despre ea facu vorbire inca din 2015 Bill Gates!

    decenta, nu aveti decenta?

    cat veti mai fi pe acest forum am sa va reamintesc cum v-ati batut joc de idealul national si de sarbatorirea a 100 de ani de la realizarea Romaniei Mari!

  21. Clasa le da PSDeilor, bravo Orbane!!!

  22. !Adi..

    domnia-voastre reprezentati un simbol autentic al talibanismului mioritic!

    lupta impotriva Ciumei Rosii trebuie continuata!

    inca din data de 27 februarie, inaintea multor sefi de state si de guverne, Presedintele nostru, domnul Iohannis atragea atentia de la tribuna Palatului Cotroceni, ca
    *infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală. *

    in data de 6 martie, domnii Iohannis si Orban au purces la plantat pomi in cadrul programului de rasunet national, european si mondial *Romania planteaza o padure cat o tara* , aici nu s-a facut precizarea daca este vorba de Nauru, Tuvalu sau Tokelau, problema inca se mai discuta, in acest sens nu s-a luat inca o decizie…

    https://www.europafm.ro/klaus-iohannis-si-ludovic-orban-au-plantat-copaci-in-campania-romania-planteaza-o-padure-cat-o-tara-audio/

    si au facut aceste sacrificii pentru ca personalitati cum sunt doamnia-voastra, taliban mioritic in toata regula, sa-si arate curajul, vointa, hotararea in conditiile atat de dificile azi, in lupta impotriva Ciumei Rosii, stand in casa si butonand la calculator!

    SS-ul in apararea Berlinului? vax fata de lupta domniei-voastre impotriva Ciumei Rosii!

    poate fi ceva mai inaltator decat sa mergi prin cimitire si sa vezi placi pe care sa scrie *cazut in lupta impotriva ciumei rosii in timpul pandemiei de coronavirus!*

    • In stare pura stefanel mai scrise inca o parascovenie de text labartata ca insasi inteligenta atasata personajului atit de drag noua dandanache .

  23. Presedintele Iohannis azi *BREAKING Președintele Iohannis: Carantină aproape totală în România începând de mâine / Armata iese pe străzi / Persoanele peste 65 de ani, complet interzis să iasă din casă / Cei aflați în carantină sau izolare vor fi supravegheați electronic *

    Premierul Ludovic Orban: Persoanele de peste 65 de ani vor putea ieși din casă într-un anumit interval de timp /

    Lolek si Bolek!

    Lili, treci la actiune!

    • Stefanel cel mic de tot iar o bagi pe fakeuri . Sper ca nu este doar lipsa de inteligenta ci doar niste cuvinte mincinoase

  24. Dupa discursul lui Orban, m-am linistit. La cum minte acest imbecil, iti da impresia ca peste 5 zile, Coronavirusul o sa-si ia coada intre picioare si o sa fuga din Romania de frica guvernului PNL. Facem pariu ca Sfintele Sarbatori Pascale or sa ne prinda tot izolati in case? Doamne ajuta!!!

    • stai linistit si nu iesi din casa

    • Pe unii, cum e trolul alin, slujitor ”imbecil” al mafiei PRO-PSD o ”să-i prindă” și Anul Nou 2050, băgați în scorburile unde viețuiesc ”cu coada intre picioare”de când au fost fătați.

    • Ies din casa, nu am inca 65 de ani impliniti. Am inca acest drept, momentan.

    • Eu cred, dimpotriva, ca daca ar fi fost Veorica Dancila in fruntea Guvernului PSDist, nici macar nu indraznea sa ne viziteze temutul Corona VIRUS!!!
      Ce bine ne-ar fi fost si ce fericiti am fi fost acum, noi singurii fericiti de pe mapamond!!

    • Angajarile de care vorbea Orban vad ca dau roade pe g4media, unde au aparut foarte multe „figuri” noi in randul postacilor PNL de la instaurarea Starii de Urgenta. Daca aceste angajari ar functiona si in sanatate cum functioneaza pe site-urile de propaganda si pe cele de socializare, preconizez ca avem o sansa reala sa scapam de COVID-19 pana in luna Mai.

    • dacă ar fi avut și ei, ca mafia PRO-PSD ”figuri vechi” și triste ca postacul alin, credincios până la moarte în Zeul Daddy, altfel stătea treaba. Cât despre ”sanatate”, n-a angajat destul mafia securistă timp de 30 de ani, nu au fost ei pregătiți mereu, ca la Colectiv, Apuseni, Siutghiol, ce era să mai angajaeze ăștia? Sau nu?

  25. Vela iar intarzie, ca de obicei, ministru profesionist, guvern profesionist. Asta este Romania Lucrului Bine Facut, sau Romania Normala a lui Iohannis.

  26. daca astia doi au luat o decizie dupa o sedinta comuna, iar apoi PM vine si o anuleaza ( e vorba de declaratia presedintelui privind interzicerea iesirii celor de peste 65 de ani din casa ca apoi sa vina PM sa spuna ca vor putea iesi, dar abia in seara asta se va afla cum), adica un adevar este la pranz, alt adevar este seara…

    o decizie in care nu intra prea multe variabile in calcul…care este calitatea deciziilor lor acolo unde lucrurile sunt intr-adevar complicate?

    pai nu au fost ei doi impreuna la plantat pomi pe 6 martie? ..

    si nici nu au trecut 3 saptamani…cum se mai motivau unul pe altul cum sa faca gaura…

    in Italia se murea din cauza coronavirusului si ai nostrierau la sapat pomi…cu televiziunile peste ei, cu radiourile pe capul lor, cu tinerii aceia imbracati in verde..in programul *Romania planteaza o padure cat o tara*

    o fi Nauru, Tuvalu sau Tokelau?

    la gradul lor de competenta, cred ca nici pomii aia nu au fost sapati ca lumea..

  27. N a spus nimic concret,cu exceptia asigurarilor ca salariile bugetare vor fi platite la timp.

  28. Nici o intrebare despre pensiile speciale!?!?

  29. Va văitați ca pulile. Faptul ca armata iese pe străzi e un lucru bun pentru romania. Poliție nu prea aveți, sistemul de sănătate e o gluma proasta. Cetățenii aleargă ca niște oi capiate prin maluri și parcuri. La fel era și prin New York, California și Washington dar acum Garda Naționala e pe străzi. Cine ați vrea sa va păzească? Va păziți voi? Cu ce? Cu hashtaguri? Cu relațiile deosebite dintre vecini? Cu spiritul “altruist” al romanilor? Băieți, sa le multumiți ăstora de la putere in fiecare seara, dacă i-ați fi avut in continuare pe șosete in sandale și pe veorica, jar mâncați pana acum…

    • În mintea bolnavă a incelului harley, ”faptul ca armata iese pe străzi e un lucru bun” în sine. El este un extremist rasist, măcinat de ură, pătruns de furie până la ficat dar și fricos de se face ”ca pulile” când dau de apă rece dacă aude o pocnitură deși se dă erou cu arma la picior, o gloabă îmbătrânită în rele care se oftică că nu mai e în stare să ”mănânce jar”, un complexat până în adâncul vezicii biliare care ”se vaită” că alții au succes iar el e un ratat cu o viață ca ”o glumă proastă”. Dacă ar fi după un dement ca ăsta care își consideră semenii ”oi căpiate care aleargă”, cei care nu sunt dezaxați ca el ar trebui nimiciți, să rămână doar de-ăștia cu ”șosete în sandale”, ca el și ca tovarășii lui ”comuiști” care sufă în trumpetă de le ies balele.

  30. cateva masuri care nu conteaza
    -pensii speciale taiate 3-6 luni peste 3.000 – 3.500 ron (idee Caramitru)
    -impozitarea bisericii si nationalizarea unor proprietati tactice
    -lingurite de unica folosinta
    -restrictionarea traficului auto intre judete, localitati
    -mobilizarea rezervistilor armatei(ce alt exercitiu mai bun ar putea exista)
    -injectarea de capital in Institutul Cantacuzino si rechemarea medicilor care au plecat de acolo in afara tarii
    -prezentarea viitoarelor masuri cand vor fi 2.001 cazuri de coronavirus confirmate
    -productia interna de masti tip protectie ffp3 si p1000, costume protectie, manusi medicamente
    -dirijarea de bani catre startuo-uri care sa produca cele de mai sus si sa fie incluse in PIB
    -apel la alte tari pe linie diplomatica si a Casei Regale

  31. Și în ultimă oră de falsa libertate, cea de mișcare, romanul se înjură de politică, la brat cu mazăre. Baaaaa!!!

  32. cand sunt contrazis de alde m, v, albina si altii es judem farinae inseamna nu inseamna doar ca ceea ce spun are valoare de adevar, dar si ca sunt foarte destept!

    caci, la drept cuvant, in vremurile astea ca..oase, sa faci acte de pupincourism nu inseamna un numai curaj nebunesc, ci si multa prostie!

    parafraza dupa un poet…este un semn de idiotenie ca sa lasi vointa sa bata ratiunea!

  33. Vom primi, vom achiziționa, vom contracta, vom aduce, … Nimic despre am adus, am distribuit, am asigurat. Cât crede acest premier că ne poate duce cu zăhărelul ?!? Cum poți tu, premier al României, să te plângi ca un cetățean de rând, că furnizorii nu respectă contractul, că nu ai ce face, că nu poți să-i obligi să-și respecte promisiunile, că industria românească nu are capacitatea să producă, că greau moștenire, etc. Atunci de ce mai stați în acele funcții dacă sunteți mai impotenți decât un ONG ?!? Voi ați face minuni, numai că vă încurcă cetățenii așa că le diminuați drepturile, și îi amenințați cu amenzi, pușcărie și, cireașa de pe tort, cu scoaterea armatei pe străzi.
    În ceea ce privește lipsa stocurilor spune concret: conform legii nr… din…, art … trebuia să existe următoarele stocuri: teste pentru SARS-CoV-2 un nr. de…, laboratoare Real Time PCR, un nr. de…,etc, etc. Altfel pot să cred că sunt numai baliverne de politruc.

  34. Accidentul cu veorica,sandale,carmengita si toti ceilalti nu te pune capra pentru toata viata!

  35. Si inca ceva.Cui sa i multumim pentru faptul ca specialistii nostrii medicali si cu putere de decizie in aceste zile sunt legati de scaunele lui gadea.Ii vezi jenati dar stau la siluire.

  36. Alooo, guvernul PNL, hai cu ordonanta militara numarul 3, ce facem, o dam Noaptea ca Hotii?

    • De unde să știe unul ca trolul alin,slujitor al mafiei PRO-PSD, când o ”dau” ăștia, din moment ce în capul lui e ”noapte” tot timpul.

  37. !Oana

    parafraza dupa Courteline.* nu exista satisfactie mai mare decat aceea cand o idioata te apostrofeaza cu *Da-te mă in paraclist!*

    ce rau v-a facut maicuta domniei-voastre in copilarie de ati ajuns sa coborati in halul asta demnitatea incat sa injurati un om, numai pentru ca a avut o opinie politica?

    de ce vreti sa-i faceti praf visele? asa ati ales sa va razbunati pe ea, sa-i faceti praf memoria?

  38. Pai mai stefane,daca era barbat iti zicea du te n plm!

  39. Ca sa intelegem NIVELUL de COMPETENTA al Presedintelui si al Guvernului PNL si BATAIA de JOC la ADRESA ROMANILOR.
    Presedintele Iohannis declara la pranz faptul ca maine dimineata, persoanele de 65 de ani sau mai in varsta nu mai au voie sa iasa din casa. La ora 19, adica cateva ore mai tarziu, Prim Ministrul Orban il contrazice pe Iohannis si spune ca persoanele peste 65 de ani or sa aiba voie sa iasa din casa dar intr-un anumit interval orar stabilit in Ordonanta Militara nr. 3. Este ora 22, ordonanta nu a fost publicata, ministrul Vela se lasa asteptat, semn ca isi bate joc iarasi de noi, oamenii se duc la culcare iar batranii nostrii nu stiu daca maine mai au voie sa iasa din casa si daca or sa primeasca amenda cand se duc dimineata sa-si cumpere o paine. SA VA FIE RUSINE!

  40. nu mai e mafia PRO-PSD, săraca, care ”publica” repede tot, nu-și ”bătea joc”, securiștii au fost mereu plini de respect ”LA ADRESA ROMANILOR”, de când I-AU ÎMPUȘCAT ÎN DECEMBRIE 1989, urmând ca apoi să-i fure 30 de ani și să-i țină în sărăcie, mizerie, abuzuri. Coșul de gunoi e gata, pentru toți mafioții și pentru slugile lor care latră.

  41. !Dani

    parafraza dupa Courteline.* nu exista satisfactie mai mare decat aceea cand un idiot te apostrofeaza cu *du te n plm!!*

    orice gandim, orice spunem este produsul unei masinarii care se asambleaza in primii ani ani de viata si nu intamplator psihanalistii considera ca structura personalitatii de baza se incheie in jurul varstei de 3 ani!

    de aceea intreb ca si in cazul domniei-voastre, ce rau v-a facut maicuta in copilarie de ati ajuns sa coborati in halul asta demnitatea incat sa injurati un om, numai si numai pentru ca a avut o alta opinie politica?

    de ce vreti sa-i faceti praf visele?

    asa ati ales sa va razbunati pe ea, sa-i faceti praf memoria?

  42. !M
    !V

    nu vi se intampla uneori ca mergand printr-un cartier cu ceva vile ca la gard sa sara si sa va latre cainii ..domniile voastre nefacand altceva decat sa va plimbati?

    si nu le trageti o injuratura * fir-ati ai d….cului de jigodii? *

    sunt surprins sa descopar acum ca la fel fac si eu in situatii similare!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.